457 de milioane de euro s-au scufundat în mlaștina incompetenței

February 25, 2026METROPOLITANETiberiu Kiss

Și alte 205,6 milioane de euro se îndreaptă în aceeași direcție! Așa că, fără doar și poate, există o ironie poetică în faptul că banii pentru managementul apei, puși la bătaie prin PNRR, s-au dus… pe apa sâmbetei. Cert e că, în urma dezastrului și incompetenței, au rămas doar inundații, probleme cu rezervele de apă pentru populație și lucrări de mântuială, încă din fază de proiect. Unele investiții sunt și acum bifate doar pe hârtie, altele, care țin de apărarea populației în caz de dezastre naturale, sunt neterminate! Ceea ce înseamnă că, dacă va avea puterea financiară necesară, decontul final îl va face statul român care, în tot acest timp, deși a avut pe masă sute de milioane de euro din fonduri europene, nu a fost în stare să-i utilizeze.

Una peste alta, oricine trage linie și adună cifrele, care rezultă dintr-o analiză instituțională, nu găsește niciunde vreo referire la termenul de reformă, performanță sau profesionalism, ci un adevărat rechizitoriu. Și o singura concluzie se desprinde, atât vizavi de beneficiarul investițiilor, Administrația Națională Apele Române (ANAR), cât și referitor la coordonatorul reformelor, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) – 35,28% stadiu fizic, 9,21% stadiu valoric. Cu alte cuvinte, pe hârtie și în declarații publice s-a mai mișcat câte ceva. În teren, aproape nimic! Altfel spus, praf și pulbere.

De fapt, până și reforma care trebuia să reformeze… reforma, împachetată frumos sub titlul de Reconfigurarea mecanismului economic al ANAR și la un cost de 2,5 milioane euro, nu a fost în stare să-și atingă obiectivul monumental. Adică, să aducă îmbunătățiri și modificări la Legea Apelor (nr. 107/1996). Nu de alta dar azi, pe acte, stadiul fizic de implementare e de 75%. În traducere liberă, de la data semnării contractului, ANAR a avut nevoie de trei ani pentru a produce trei sferturi dintr-un act normativ, cu revizuiri și completări. C-așa se întâmplă cu o operă legislativă într-o Românie administrativă, în care asumarea e sport olimpic. Doar implementarea e disciplină opțională.

Și apoi, după reforma ANAR, a venit și proiectarea care nu proiectează nimic! De fapt, contractul de 23 milioane euro pentru desenarea a 408 km linii de apărare la inundații, 13 baraje și 13 poldere. Din păcate, și aici, cifra 13 nu a fost deloc una cu noroc! Practic, tot așa, la aproape trei ani de la semnarea finanțării, în vara anului trecut, așa cum rezultă din documente oficiale, ținta asumată de ANAR arată exact ca un buget de start-up falimentar: 0%, 4%, 10%. Apoi, ca să dea bine la poza finală și să nu râdă o Europa întreagă de noi, specialiștii lui pește prăjit au diminuat targeturile, ca să mai crească procentele de implementare. Așa a intrat la apă numărul de baraje, poldere și kilometri de diguri!

Apropo de baraje, suma pusă la bătaie pentru reabilitarea celor 13 stăvilare, pe contract deja semnat, a fost de 164 milioane euro. Doar că banii depindeau de… proiectare. Care a întârziat. Care a fost revizuită. Care a fost reavizată. Care a fost… re-revizuită. Așa că, la final, implementarea proiectelor a rămas la stadiul de 10%. Că de aia, azi, baraje noi există doar pe hârtie și în PowerPoint! La fel și la un alt contract de 33 km de diguri și 4 poldere, care avea o finanțare de alte 37 milioane euro, fonduri europene nerambursabile. Stadiu: 4%. Nu 40%. Patru!

Politica de cadre

Și povestea profesioniștilor cu carnete și pile de partid, merge mai departe, pe segmentul de achiziție de utilaje, fără caiet de sarcini. Din nou, vorbim despre alte 35 de milioane de euro, puse pe masă, în baza unui contract semnat, prin PNRR. Obiectul? Echipamente. Nu autostrăzi. Nu centrale nucleare. Pur și simplu, utilaje pentru administrațiile bazinale de apă din teritoriu. După trei ani, ținta de implementare a fost atinsă în proporție de 49%. Practic, s-au încheiat 3 acte adiționale, iar al patrulea în pregătire și azi! În rest, doar caiete de sarcini primare, revizuite, completate, retrimise.

Pe mult trâmbițatul cadastru al apelor, care are în spate un contract semnat pe 30 milioane euro, pe hârtie, cifrele arată de 70%. Motivul întârzierii, așa cum rezultă din analiza instituțională, ține exclusiv de documentații neconforme sau defectuoase. Adică, profesionalism! În schimb, în dreptul capitolului de Biodiversitate, finanțat cu 6,4 milioane euro, strict pentru eliminarea obstacolelor din cursurile de apă, cifra care apare e una ușoară de reținut – 1%! Un procent care nu mai e stagnare. E simbol. Și tot acolo, la capitolul de concluzii, cu litere de-o șchioapă, mai e îngroșată o propoziție simplă, dar extrem de importantă și grăitoare – risc de neîndeplinire.

Așadar, per ansamblu, la un simplu calcul matematic, bilanțul scufundării arată ceva de genul. Pe toate țintele expuse mai sus, conform documentelor, din total de contracte, în valoare de 273 milioane euro, riscul de pierdere estimat este de 205,6 milioane euro. În mod optimist, din tot pachetul, la masa finală, din toate cele expuse msi sus, rămân doar două investiții, după cum se pare: 35 milioane euro pentru dotări (măsura I5) și 30 milioane euro pentru cadastru (măsura I6). Și, încă ceva, dacă tot suntem cu coliva pe masa ANRM! Inițial, România a avut o alocare de circa un miliard de euro, doar pentru investiții de Mediu/Ape.

În 2025, după renegocieri, au fost eliminate 457,3 milioane euro, datorită întârzierilor mari, și au mai rămas de cheltuit vreo 557,8 milioane euro. Din care, din nou, există un risc de neîndeplinire de 205,6 milioane euro. Adică, la capăt de drum, din miliardul de euro, care ar fi trebuit absorbit prin proiecte de mediu, România rămâne cu un pic mai mult de sfert. Probabil! Rând pe rând, datorită incompetenței și clientelismului politic, au dispărut 105 milioane euro pentru 408 km de diguri. Au rămas doar 33 km, la un stadiu de 4%! Apoi, s-au tăiat 202 milioane euro pentru baraje, pe motiv de blocaje birocratice. Și, în final, încă 150 milioane euro pentru reconstrucție ecologică.

Activism politic

Așa se face că investițiile importante, de care România avea nevoie ca de aer, au căzut ca piesele de domino. Nu pentru că a venit seceta. Nu pentru că a secat bugetul UE. Ci pentru că administrația publică românească a demonstrat că nu poate livra absolut nimic, dacă trebuie să joace corect și transparent. O arată clar documentele care, într-un limbaj instituțional și diplomatic, vorbesc despre lipsă de eficiență și de asumare, întârzieri sau zeci de revizuiri. În realitate, e vorba despre o epurare tăcută a profesioniștilor și înlocuirea lor cu oameni a căror competență principală este fidelitatea politică.

Practic, au dispărut inginerii, iar locul acestora a fost luat de activiștii de partid! Și cel mai bine se vede acest lucru când documentațiile pe fonduri europene sunt întoarse sau respinse, printr-un singur cuvânt – neconform! Asta nu e ghinion. E lipsă de expertiză. Că ne place sau nu, PNRR-ul pentru mediu/ape trebuia să modernizeze infrastructura hidrotehnică a României. În schimb, a modernizat doar vocabularul eșecului. Concluzia amară constă, din nou, în cifre care vorbesc despre implementări fizice de 35% și valorice de 9%. Și asta se traduce, dacă tot suntem la matematică, prin pierderi de sute de milioane de euro. Bani europeni. Nerambursabili.

Ca-n orice țară care se respectă, în ciuda eșecului răsunător care se preconizează, doar responsabilitatea politică și ministerială a rămas blocată la 0%! Iar dacă tot suntem la procente, poate că singurul capitol unde statul român excelează este la… evaporare. Nu a apei, nu a inundațiilor, ci a banilor. Acolo stadiul fizic și valoric par să fie 100%. Exact ca la absorbția totală din infrastructura birocratică, acolo unde se nasc kilometrii de maculatură, care stau la baza proiectelor și studiilor de (pre)fezabilitate, fără finalitate! Oricum, într-o țară în care 35% (implementare fizică) este prezentată ca progres, iar 9% (cheltuire efectivă) drept un efort susținut, poate că a venit timpul ca și inundațiile să fie rugate să respecte graficul de execuție.

Să vină doar în proporție de 4%! Sau, ideal, să depună documentație completă, conformă, cu ștampilă și dosar cu șină. Altfel, să fie ștampilate cu… risc de neîndeplinire. De departe, ironia supremă e că apa curge, timpul trece iar fondurile se pierd. Doar explicațiile rămân solide și perfect impermeabile, la orice formă de responsabilitate. Și astfel, dintr-un miliard de euro destinat modernizării apelor, România rămâne cu un sfert. Restul s-a scurs elegant, fără diguri, fără baraje, fără poldere. În definitiv, poate că nu apa a fost problema. Ci faptul că, în administrația românească, cu toți politrucii la timonă, orice proiect serios intră inevitabil… la apă.