De mai bine de trei zile, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” și Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara stau, realmente, pe un butoi de pulbere. Și asta pentru că, fără nicio excepție, toți medicii titulari de pe Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Maternitatea Bega, au cerut destituirea șefului de secție clinică – conf. univ. dr. Izabella Petre. Acuzele, depuse sub forma unui memoriu, în atenția comisiilor de Etică și Disciplină, sunt extrem de grave și depășesc orice imaginație. Se vorbește despre fraudă, fals în acte, conducere abuzivă, activitate doar pe hârtie și furt intelectual. Una peste alta, printre rânduri, se distinge poate cea mai tristă concluzie dintre toate – nici școala de medicină timișoreană, nu mai e ce-a fost odată!
În plângerea prealabilă, care a zguduit Umefistanul din temelii, ginecologii de la O.G II – Maternitatea Bega au făcut un scurt rechizitoriu profesional al conf. dr. Izabella Petre, pe ultimii 5 ani de șefie de secție. Pe scurt, pentru palmares și justificarea activității, cadrul universitar și-ar fi asumat, în mod scriptic și fals, zeci de operații, efectuate de alți medici: dr. Adrian Gluhovschi – 8 intervenții chirurgicale, dr. Radu Neamțu – 5 cezariene, dr. Zoran Popa – 26 operații, dr. Mădălina Timircan – 10 și, cu voia dvs. dr. Sorin Burlică – 16. Și mai sunt medici, în special chirurgi, chiar și de pe alte secții! Ieri, conform convocatorului, Izabella Petre ar fi trebuit să se prezinte în fața comisiilor de Etică și Disciplină din cadrul SCJUT doar că, între timp, de dimineață, a anunțat că s-a îmbolnăvit și a intrat în concediu medical.
Una peste alta, dincolo de statistici medicale, reclamația medicilor ginecologi, asumată sub semnătură privată și cod de parafă, abundă în afirmații, unele de-a dreptul halucinante. De departe, cea mai captivantă are legătură cu un eveniment chirurgical, petrecut pe data de 16 ianuarie a.c. De fapt, vorbim despre o Procedură Wertheim – Histerectomie totală (radicală) cu limfadenectomie pelvină pentru cancer de col uterin. De departe, una dintre cele mai migăloase, delicate și complicate intervenții chirurgicale. Și medicii de pe O.G. II spun, pe scurt:
Singurele 2 intervenții de amploare din “CV-ul chirurgical” al doamnei conf. univ. dr. Petre Izabella sunt câte o operație Wertheim. Una din 2021, efectuată, în realitate, de dr. Zoran Popa, si o a doua, efectuată în urmă cu circa o săptămână, de dr. Amadeus Dobrescu. Martori oculari au fost de la medicul anestezist, la chirurgii generaliști implicati în caz si până la medicii rezidenti, aflati în sala de operatie, pe post de observatori. Mai mult decât atât, dr. Izabella Petre nu a fost capabilă, până în ziua externării pacientei, să dicteze protocolul operator sau să completeze foaia de observație a pacientei cu descrierea intervenției chirurgicale, până ce aceasta nu a fost transmisã de către medicul rezident chirurg. Dar, ca PRIM OPERATOR, în foaia de observație a pacientei, azi, apare doamna conf. univ. dr. Izabella Petre.
Și, de aici încolo, urmează faptele! Într-adevăr, așa cum reiese din documente și corespondență medicală, pe data de 16 ianuarie 2025, la ora 9.30, a început operația pacientei C.D, în vârstă de 56 de ani – neoplasm endometrial, histerectomie radicală. Cu alte cuvinte, o procedură de tip Wertheim. Protocolul operator arată, negru pe alb, că intervenția chirugicală a durat vreo 6 ore, până la ora 15. În tot acest timp, au fost efectuate trei operațiuni principale: limfadenectomie pelvină radicală, sutură mușchi și controlul hemostazei. În toate cele trei etape, pe hârtia intrată în circuitul SCJUT, echipa operatorie arată exact așa: medic operator principal – conf. dr. Izabella Petre, medic operator II – dr. Ionuț Faur (rezident chirurgie an 5), medic operator III – dr. Paul Pașca (rezident chirurgie an 4) și dr. Ioana Moșuțiu (rezident ginecologie). Plus, medic ATI – dr. Igant și chiar și aistent – Vodă.
Încurcătură de mațe
Da, exact așa arată protocolul operator al pacientei C.D, la milimetru – cu ore, dată și identitățile tuturor cadrelor medicale. Acum, pentru unii contează mai puțin că, în foaia de observație clinică de anestezie, operația a început, practic, la ora 10.10, atunci când bolnavul a fost sedat. Nu la 9.30, așa cum scrie în protocolul operator general! Altfel, ar însemna că, timp de 40 de minute, pacientul a fost operat pe viu, lucru imposibil! Și mai există un document intern, legat tot de operația din 16 ianuarie a.c., în contradicție totală cu mențiunile din protocolul operator general, acolo unde, în toate cele trei etape, conf. Izabella Petre apare ca prim-operator în cazul bolnavului C.D. Se numește Caietul Pacientei și înscrisurile țin, strict, de bucătăria internă a blocului operator de la Maternitatea Bega. Practic, vorbim despre acte de gestiune, adică consumul de medicamente și materiale sanitare, în timpul intervenției chirurgicale.
Abia aici apare, pentru prima dată, un alt clasament. De fapt, apar persoane noi, așa cum au fost ele sesizate de către asistenta care a participat la Procedura Wertheim din data de 16 ianuarie a.c. Și avem, negru pe alb, ca medic operator principal – dr. Amadeus Dobrescu și ca medic operator II – dr. Izabella Petre. În subsol, tot acolo, sunt trecuți și ceilalți medici rezidenți: Faur, Pașca și Moșuțiu. Ce mai spun medicii O.G II de la Maternitatea Bega despre acest incident, așa cum rezultă din plângerea prealabilă depusă la managementul Spitalului Județean Timișoara:
Într-un final, dr. Amadeus Dobrescu a acceptat să se deplaseze cu echipa sa de rezidenți la Ginecologie, în vederea într-ajutorării doamnei conf. univ. Dr. Izabella Petre. La îndemnul adresat de catre dr. Dobrescu A, doamnei dr. Petre, de a face prima incizie și de a iniția intervenția chirurgicalã, fiind ajutată de unul din medicii rezidenti de chirurgie generală, aceasta a refuzat, trecând în pozitia de mâna a 2-a. În continuare, intervenția a fost efectuată de către cei doi medici rezidenti de chirurgie generală, sub supravegherea medicului primar chirurg, doamna conf. univ. dr. Petre Izabella observând intervenția chirurgicală, doar din pozitia medicului anestezist, de la capul pacientului, fără nicio implicare directă, pentru ca, în final, să se așeze pe un scaun, la marginea sălii de operație.
Până aici, conform documentelor, e limpede că avem de a face cu doi prim-operatori, care se bat pe același pacient și pe aceeași operație de tip Wertheim! Ambii chirurgi căci, fie vorba între noi, și conf. univ. dr. Izabella Petre, așa cum rezultă din CV-ul domniei sale, are dublă calitate: medic specialist chirurgie generală (seria S1 nr. 007110) și obstertrică-ginecologie. Și, evident, prima întrebare logică, care se naște, e de ce ar fi avut nevoie dr. Petre de serviciile dr. Dobrescu, dar și a altor colegi, în tot acest timp, dacă este atestată ca și medic chirurg?! A doua chestiune e că, tot fără nicio excepție, medicii prezenți în data de 16 ianuarie 2025, la operația pacientei C.D, au confirmat, fără nicio discuție, că prim-operator a fost dr. Amadeus Dobrescu. După, în ordinea numerelor de pe tricou, dr. Faur și dr. Pașca, ambii rezidenți de chirurgie ai medicului operator principal!
După dictare
Și asta nu e tot! Într-adevăr, chiar dacă normele medicale impun completarea protocolului operator, imediat după terminarea intervenției, mai ales în cazurile complicate, tocmai pentru că atunci totul este proaspăt, în cazul pacientei C.D, așa cum rezultă din probe, birocrația a durat încă vreo 7 zile. Practic, până la externarea bolnavului! Până atunci, foaia de observație, a cărei completare intră în atribuțiile primului operator, că doar el știe pașii și ce proceduri chirurgicale a îndeplinit, a rămas goală! Vid absolut! De ce? Păi răspunsul îl avem, deja. Și rezultă clar din plângerea prealabilă a medicilor de pe O.G.II de la Maternitatea Bega. Mai exact că, operatorul principal, conf. dr. Izabella Petre, a așteptat ca rezidentul de chirurgie al dr. Amadeus Dobrescu… să-i dicteze procedura de tip Wertheim!
Nu e nicio glumă sinistră căci, dincolo de orice dubiu, probele demonstrează că exact așa a fost. Exact asta reiese din conversațiile de Whatsapp ale rezidentului de chirurgie, dr. Ionuț Faur, cu rezidenta de obstetrică-ginecologie a conf. dr. Izabella Petre, dr. Ioana Moșuțiu. Pentru un pic de sadism, iată și titlul operației – Histrectomie totală Querlow-Morrow-Cibula C2/ Wertheim-Meigs-Ionescu+Limfadenctomie ilio-obturatorie bilateral+Sampling ganglionar paraaortic (Hemostaza. Lavaj. Drenaj. Parietorafie. Pansament steril). În rest, e simplu, căci schimbul de mesaje dintre cei doi rezidenți ai SCJUT, care datează de la ora 21.46 din data de 22 ianuarie 2025, spune absolut tot. Mură-n gură:
Se intervine chirurgical în AG IOT. Se decide și se practică incizie supraombilico-pubiană, urmată de disecția, în planuri anatomice, si pătrunderea la nivelul cavității peritoneale. La explorarea cavității peritoneale se decelează ascita în cantitate mică la nivelul fundului de sac Douglas, reminiscențe radice la nivel pelvin si mezocol sigmoid (formațiune tumorală ovalara ½ cm la nivelul ciucurelui epiploic, fața mezenterică colon sigmoid, excizie în vederea examenului extemporaneu), formatiune tumorală la nivelul corpului uterin cu expresie uterină transmurală, suprafață peritoneală de aspect normal, ficat si restul visecrelor abdominala fără modificari patologice decelabile macroscopic. Se identifică ligamentele rotunde bilateral care se sectioneaza folosind pensa Ligasure, urmată de disectia în planul foiței anterioare a ligamentului larg, identificarea ureterelor bilateral prin disectia tunelului ureteric pelvin Wertheim si izolarea acestora (tehn Puntambekar). Manevra Faure, izolarea ligamnetului lombo-ovarian bilateral care se sectionează folosind pensa Ligasure. Sectioanrea ligamenteleor Mackenrodt, urmată de decolarea vezico-vaginală, hemosataza plexului Santorini și Faure. Disectia la nivelul spatiilor Okabaiashy, Latzko respectiv Yabuki. Secționarea arterelor uterine la origine folosind pensa Ligasure. Colpotomie transversală, urmată de exereza piesei de rezectie (Uter +Anexe). Colporafie tip Reverdine. Se identifică transperitoneal bifurcatia iliacă, respectiv ureterele bilateral ( calibru si peristaltica fiziologica) urmata de limfadenectomie iliaca externa+interna bilateral (ggl Peiser-Th Ionescu-Leveuf-Godard-adenopatii infracentimetrice decelabile clinic), respectiv limfadenectomie obturatorie bilateral cu extensie la fascia endopelvina. Sampling ganglionar paraortic. Hemosatza. Drenaj Douglas. Parietorafie. Dreanj subcutanat tip Redon. Pansament steril.
Absolut tot ce ați citit mai sus, în proporție de unu la unu, în sistem de copy-paste, a fost trecut în fișa de observație a pacientului C.D. care a avut șansa să o aibă, pe hârtie, ca prim-operator pe conf. univ. dr. Izabella Petre, șefa secției O.G. II – Maternitatea Bega. Și, în realitate, pe dr. Amadeus Dobrescu! Bine, au mai fost și o serie de alte indicații date, tot în scris, de aceleași rezident de an 5 (dr. Faur), via dr. Moșuțiu, către pacienta Izabellei Petre, medicul curant al cazului ongologic: rendonul trecut la pasiv, pungă colectoare normală, suprimarea drenajului subcutanat etc. Ca să știe și Octavian (Tavi) Crețu, rectorul UMF Timișoara, chirurg de prima mână! La fel ca și medicii Amadeus Dobrescu și Ionuț Faur! În rest, rămâne cum am stabilit, chiar la început: nici școala de medicină timișoreană, nu mai e ce-a fost odată! Că, aici, nu mai e vorba de niciun apanaj interdiciplinar, ci de goană după titluri universitare, faimă, fală și sinecuri, un film prost în care pacientul, deși se află în centrul sistemului medical românesc, este doar decor, cantitate neglijabilă și masă de manevră.
A
Wow, va paste un proces cu siguranta, doamna conferentiar merita mai mult respect pentru tot ce a facut pentru maternitatea aia, si pentru bebeii adusi pe lume de ea. Urata treaba sa publicati nume si documente asa, soarta la rezidentii aia e…..GDPR nimic?