Ca-n filmul cu Albă ca Zăpada! Exact după acest scenariu s-a derulat și marele congres al PSD, acolo unde, la unison și pe refrenul ”Cine-i cea mai frumoasă din țară”, social-democrații i-au urat lui Crin Antonescu căldurosul și tradiționalul – Bine ai venit! Au lipsit, pe masă, doar sarea și pâinea! În rest, cuțitele erau ascunse, la spate.
În același cadru organizat și extrem de controlat, a fost cel puțin a zecea oară când, public, Marcel Ciolacu s-a jurat că, după ultimele alegeri (anulate!), a înțeles mesajul poporului român: ”Noi, oamenii politici, ne uităm în oglindă și ne vedem frumoși și mai ales, iubiți. De aceea, cred că a venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego și să le demonstrăm românilor că înțelegem cu adevărat ce defecte avem și unde am greșit”. Și, iar, a mințit!
La plenara PSD, totul a mers ca uns. A fost doar lapte și miere, ropote de aplauze, lacrimi, suspine și niciun atac. Deși este pentru prima dată când, în istoria partidului, cea mai mare formațiune politică nu are propriul candidat la alegerile prezidențiale, ci alege să susțină un outsider, strict pe raționamente și calcule de supraviețuire!
S-a vorbit, la fiecare minut, despre salvarea României și ieșirea la lumină! Când, de fapt, totul este despre supraviețuirea unor ciocoi care nu se mai lasă duși de la putere și de la resurse. S-a bolborosit, mai apoi, tot de la tribună, despre curaj și lupta arhanghelilor cu naționalismul mistic. Niciun cuvânt despre interferențe rusești, lovitură de stat, anularea unor alegeri democratice sau Comisia de la Veneția. Batista a rămas pe țambal și la capitolele privind deficitul bugetar, criza economică și disponibilizările de personal din ograda statului.
Azi, din cauza jocurilor de culise, după mai bine de opt decenii de istorie, România este bântuită, din nou, de numele de Antonescu, vorba lui Doru Bușcu de la Cațavencii. Un Antonescu, care e pe buzele multora dintre cei care îmbrățișează curentul doctrinar al lui Călin Georgescu, și un alt Antonescu care, după ultima reevaluare, deși a stat ascuns în ultimii zece ani prin șifonierul soției de la Burxelles, a fost adoptat de PSD. La înțelegere cu Sistemul!
Până și UDMR a reacționat la vestea bună, care a rezultat după Sfatul Bătrânilor din PSD. Pe același principiu social-democrat de ”Oglindă, oglinjoară…”, ungurii și-au asumat, la rândul lor, același candidat unic, de data asta, printr-o publicitate plătită, în limba maghiară – Susținem Crin Antonescu, singurul capabil să țină țara împreună și să-i protejeze pe unguri de forțele extremiste!
De fapt, singurul care a rupt-o pe românește, fără menajamente, după simulacrul de congres al PSD, a fost Victor Ponta. Pe scurt – fostul premier al României a ridicat batista de pe țambal și a afirmat, cu subiect și predicat – pe Facebook, că la microfon n-a ajuns! – că se va înscrie în cursa pentru funcția de președinte al României.
Asta a fost ieri și alaltăieri! Căci, acum câteva ore, DIICOT a dat buzna peste cei de la Nordis, care i-au plimbat, cu avionul privat, pe mai marii PSD – 65 de percheziții simultane, atât în România, cât și la Monaco! Așadar, rămâne doar ca timpul să lămurească ce a vrut să spună Laura Vicol de la PSD, fosta șefă a Direcției Juridice din Camera Deputaților și soția unuia dintre patronii Nordis, când a afirmat – A început spectacolul! Că de cealaltă declarație, conform căreia marii bărbați din PSD sunt lipsiți de cojones, s-a lămurit toată lumea!
What do you think?
Show comments / Leave a comment