Now Reading: Florin-Cornel Popovici salută decizia Curții de Apel București: noua organigramă ANCOM, suspendată la cererea a peste 300 de angajați

Loading

Florin-Cornel Popovici salută decizia Curții de Apel București: noua organigramă ANCOM, suspendată la cererea a peste 300 de angajați

svgDecember 30, 2025ADVERTORIALInsiderTM

București, 30 decembrie 2025 – Curtea de Apel București a admis cererea formulată de peste 300 de angajați ai Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), dispunând suspendarea executării noii organigrame a instituției, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Decizia instanței vizează deciziile ANCOM nr. 678, 679 și 680 din 16 decembrie 2025, care prevedeau reorganizarea autorității și care ar fi avut ca efect desființarea unor posturi ocupate de personal de execuție, chiar înainte de finalul anului. Cauza este înregistrată cu nr. 8008/2/2025, la Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Reclamanții, reprezentați de Casa de Avocatură Gheorghe Piperea, au invocat existența unui prejudiciu iminent, lipsa unei fundamentări reale a reorganizării și riscul afectării interesului public prin eliminarea unor structuri esențiale pentru funcționarea ANCOM. Instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea actelor administrative până la judecarea cauzei pe fond.

În spațiul public, decizia a fost comentată de Florin-Cornel Popovici, care a salutat hotărârea Curții de Apel ca pe „un prim semn că Justiția din România poate funcționa din nou în spiritul dreptății sociale”. Acesta a subliniat că suspendarea organigramei a prevenit concedierea unor angajați care asigurau funcționarea efectivă a instituției, în timp ce posturi cu salarii ridicate, asociate unor structuri politizate, ar fi rămas neafectate.

Popovici a apreciat că măsura instanței reprezintă un act de echitate și un semnal că reformele administrative nu trebuie să se transforme în instrumente de protejare a privilegiilor, ci să respecte munca și demnitatea profesională a angajaților din sistemul public. Totodată, acesta a felicitat Casa de Avocatură Gheorghe Piperea și judecătorii implicați pentru soluția pronunțată.

Hotărârea Curții de Apel București este executorie, dar poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Procesul privind anularea actelor administrative contestate va continua, urmând ca instanța să se pronunțe definitiv asupra legalității reorganizării ANCOM.

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Florin-Cornel Popovici salută decizia Curții de Apel București: noua organigramă ANCOM, suspendată la cererea a peste 300 de angajați