Loading

Republica Duster

În Caransebeș, dacă asculți suficient de atent, auzi două lucruri. În primul rând, sirenele ambulanțelor, iar apoi foșnetul contractelor publice, atribuite în mod direct firmelor de casă, de către oamenii PSD. Restul e conversație. O conversație lungă, relaxată și aproape tandră între oameni care vorbesc despre șpăgi, cum discută alții despre vreme, despre „Felix”, „Johny”, „Grindeanu”, „Tavi”, „Marin”, „ăia două milioane” și „cum închidem apartamentul”. Nimeni nu pare grăbit. Nimeni nu pare speriat. Pentru că în lumea asta a social-democrației de Caraș-Severin, lucrurile merg pe încredere. Adică, “… știm noi doi și atât”.
 
Doar că, uneori, în mașina greșită se află și un microfon neobosit, plantat în baza unui mandat judecătoresc. Iar când procurorii DNA Timișoara au început să asculte discuțiile din Duster-ul care traversa Caraș-Severinul, ca o șaormerie mobilă a achizițiilor publice, au descoperit un univers complet. Cu personaje recurente, reglări de conturi, fidelități politice, împărțeli de bani, rate la apartamente, nervi, orgolii, cote pe garduri și o contabilitate ultra precisă, făcută în șoaptă. Chiar sub aparatura de interceptare – “Acolo nu primești numa’ o sută de mii. Două sute cincizeci…”. Și alte sute de grozăvii de genul!
 
Așa vorbeau oamenii PSD, care controlau bugetul public de milioane al Spitalului Municipal din Caransebeș, condus, până nu demult, de doctorul indian Singh Bhupinder (zis Happy) finul baronului social-democrat de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă (zis Bătrânu’). Relaxați. Familiar. Aproape domestic. Cum povestea e mai mult decât amplă și savuroasă, în următoarele episoade, vom intra adânc în această lume, exact așa cum apare ea în stenograme. Fără traducător, fără metafore inutile și fără să stricăm farmecul autentic și limbajul neaoș al dialogurilor. Pentru că uneori realitatea se scrie mai bine decât orice pamflet.
Adevărul e că, dacă n-ai știi că citești un dosar DNA, ai zice că e scenariul unui serial românesc, scris de un om foarte beat și foarte atent la detalii. Doar că dialogurile sunt reale 100%. Iar partea cea mai spectaculoasă nu e tupeul. În România tupeul e infrastructură națională. Partea spectaculoasă e relaxarea. Senzația că nimic nu se poate întâmpla. Că sistemul e al lor. Că lucrările curg, banii vin, oamenii tac, iar viața merge înainte. Până când cineva apasă REC. Și deodată apare o întreagă republică de provincie, construită pe relații politice, favoruri și oameni care vorbesc despre zeci de mii de euro, de parcă ar schimba rețete culinare.
 
Așa că bine ați venit în Republica Duster! Acolo unde DNA Timișoara, fără să vrea, a devenit stenograful oficial al unei rețele de corupție, marca PSD, unde șpaga se calcula pe foaie și prietenia se măsura în contracte „sub prag”. Ca să știe și asigurații cărășeni că la Spitalul Municipal din Caransebeș nu se făceau doar internări. Se făceau și calcule. Cât intră. Cât pleacă. Cine primește. Cine închide. Cine trebuie liniștit. Cine nu trebuie să afle. Și, mai ales, cine vorbește cu cine, ca să rezolve fluxul de bani și să țină cooperativa de șpăgi, pe linia de plutire.
 
🟠 Echipă fantastică
Pe scurt, în luna septembrie 2025, DNA Timișoara a provocat un adevărat cutremur în Caraș-Severin, după ce a reținut mai mulți apropiați ai fostului lider PSD Ion Mocioalcă, actual vicepreședinte al Curții de Conturi: managerul Spitalului Municipal Caransebeș, Singh Bhupinder, consilierul județean PSD Ionel Dragomir și secretarul de stat din Ministerul Economiei Flavius Nedelcea. Bhupinder și Dragomir, care a demisionat din Consiliul Județean Caraș-Severin după declanșarea anchetei, au fost puși sub acuzare pentru fapte de corupție, referitoare la achiziții făcute de spitalul din Caransebeș,
 
Între timp, Ionel Dragomir (zis Bulă), așa cum au precizat și colegii de la Libertatea, a încheiat un acord de recunoaștere cu procurorii, mărturie care a scos la iveală faptul că firma de construcții a fostului consilier județean PSD și o altă companie, a unui apropiat al său, au semnat cu Spitalul Caransebeș, în mai puțin de un an (august 2024 – iunie 2025), 16 contracte în valoare totală de aproape 3 milioane de euro (peste 14 milioane de lei). Toate contractele, care au vizat lucrări de renovare a spitalului din Caransebeș, au fost încheiate la valori apropiate sumei de 179.000 de euro, astfel încât să fie fix sub pragul până la care se putea face atribuire directă. 
 
După, a venit și rândul fostului director al Spitalului Municipal Caransebeș, chirurgul plastician indian Singh Bhupinder, ca să-si asume faptele de corupție, în formă repetată, printr-un acord de recunoaștere a vinovăției, încheiat cu procurorii DNA Timișoara. Si, practic, de aici, începe povestea, care are la bază o întreagă tehnica de interceptare, instalată în autoturismul Dacia Duster DJF PH2, de culoare maro, cu numărul de înmatriculare B-123-KPX, care aparține lui Ionel Dragomir, fost consilier județean PSD Caras-Severin. Astfel, din conținutul discuțiilor purtate la data de 30 aprilie 2025, a rezultat relația de prietenie dintre Singh Bhupinder și Dragomir Ionel, dar și încrederea pe care finul lui Ion Mocioalcă o avea în omul recomandat cu căldură de nasul său de cununie:
DRAGOMIR IONEL: Hai urcă! Ăsta ți-o dat la picioare de câte ori o reușit ăsta, gunoiu ăsta de Dumbravă (n.n – Adrian, fost manager spital). Acu îi momentu să fii tu peste el. Îți aduci aminte când o fost și cum te-o futut.
SINGH BHUPINDER: Da.
DRAGOMIR IONEL: Cum te futea într-una și în comisii de disciplină și tot.
SINGH BHUPINDER: Tot. Vai cât te-a lăudat aseară domnul Marin (n.n – Nedelcu, fost viceprimar PSD Caransebeș, demisionar în ziua percheziției DNA) cu Johnny (n.n – Ion Bejeriță).
DRAGOMIR IONEL: Pe cine?
SINGH BHUPINDER: Pe tine.
DRAGOMIR IONEL: Pe mine?
SINGH BHUPINDER: Da.
DRAGOMIR IONEL: De ce?
SINGH BHUPINDER: „Tu tre să vorbești cu Bulă, orice ai el îi lângă tine acolo.” (n.r. neinteligibil)
DRAGOMIR IONEL: Da?
SINGH BHUPINDER: Îhî! Foarte bine (n.r. neinteligibil)
DRAGOMIR IONEL: Bine da, și sunt, cum să zic io ..
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: că acuma, ști ce zic? Păi asta îți spun, că-s lucruri care tre să le știm noi doi, nu vreau io să vină nimeni, care, știi ce zic?

De asemenea, relevantă mai e o discuție, purtată între cei doi protagoniști de la PSD, sub aceeași cupola a Dusterului, blindat de microfoanele DNA. E relevantă pentru că arată, extrem de limpede, nivelul de piață la care se tranzacționează lucrările publice, într-un spital care ar trebui să fie în slujba pacienților. De fapt, dialogul purtat între Buphinder și Dragomir e un soi de contabilitate primară care scoate în evidență sumele care urmau să-i revină finului lui Ion Mocioalcă dinspre societățile S.C. Reno All & Construct S.R.L. și către S.C. Renga Construct S.R.L. pentru lucrările efectuate la Spitalul Municipal Caransebeș:

 
DRAGOMIR IONEL: Zâi domn doctor, că te-am simțit că vrei să-mi spui ceva zilele ăștia.
SINGH BHUPINDER: Nuu ! Știi ce vreau să zic?
DRAGOMIR IONEL: Te rog!
SINGH BHUPINDER: Io tu ști că io (n.r. neinteligibil) vorbesc cu tine și mă scriu io…
DRAGOMIR IONEL: Da.
SINGH BHUPINDER: Cât am.
DRAGOMIR IONEL: Da.
SINGH BHUPINDER: Acolo mie nu-i ceva clar.
DRAGOMIR IONEL: Unde?
SINGH BHUPINDER: Clarificăm noi. Noi am închis un…ăsta, între noi, tot. Știi? Am închis.Da, și dup-aia am făcut și tu mi-ai zis să fac și trei sute la asta, cum zicem, la Roberto.
DRAGOMIR IONEL: Da.
SINGH BHUPINDER: Da? Și dup-aia am minus o sută. De la tine am luat împrumut.
DRAGOMIR IONEL: Da.
SINGH BHUPINDER: Da? Așa e! Trei sute cu două sute, așa am scris la mine.
DRAGOMIR IONEL: Da. Stai să-ți spun!Mie mi-ai plătit, au mai rămas o sută douăzeci de mii.Tu către mine, eu am scris pe foaie.Ți-am mai dat zece. Ți-am mai dat zece.
SINGH BHUPINDER: Știu.
DRAGOMIR IONEL: Și acuma vin ăia trei zeci de la Petrișor, am închis.Înțelegi? Și acum io ..două sute cincizeci, douășcinci de mii.
SINGH BHUPINDER: Acuma înțeles. Io șterg și la mine, să știu.
DRAGOMIR IONEL: ….îți aduc eu pentru șapte suteȘi marți aduce Petrișor (n.n – Petru Daniel Oprean Valusescu, zis Firuț, patronul SC Renga Construct SRL.
SINGH BHUPINDER: Îhî!
DRAGOMIR IONEL: Acuma… ăă .. (n.r. în șoaptă) Pe Petrișor am băgat contractul ăla unde..să îți dăm ție ăia două sute cincizeci.Acolo nu primești numa o sută de mii. Două sute cincizeci!
SINGH BHUPINDER: Știu.
DRAGOMIR IONEL: Să, să nu-ți faci griji vreodată!
🟠 Meritocrația PSD
Acum, dincolo de negocierile pe șpăgi, așa cum rezultă din ancheta procurorilor DNA Timișoara, cea mai mare zbatere a grupului de combinatori din PSD Caras-Severin a fost ca Spitalul Municipal Caransebeș să obțină cât mai mulți bani pentru investiții și reparații. E clar și de ce! În plus, ca-n orice discuție între parteneri de drum, pe stenogramele magistraților anticorupție, a mai apărut un aspect interesant, care nu face decât să confirme că nimic nu crește fără binecuvântarea PSD și că absolut nimeni nu prinde nicio funcție publică, dacă nu are girul greilor social-democrați:
 
DRAGOMIR IONEL: Auzi! Meritul ți-am spus, în primul rând e al tău.
SINGH BHUPINDER: Și Silviu (n.n – Hurduzeu, președintele PSD al CJ Caras-Severin) o vrut să facem neapărat..
DRAGOMIR IONEL: Daa, de-acord! Auzi, toată lumea o vrut. N-a vrut mai mult Marin decât Felix (n.n – Borcean, primarul PSD al Caransebeșului)
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: Sau mai mult Felix decât Johnny, sau mai mult Johnny decât Silviu, sau..
SINGH BHUPINDER: Da.
DRAGOMIR IONEL: Ști ce zic?
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: Toată lumea! A fost și așa o fost bine, înțelegi? Dar nu să-ți spună el că-i doar meritul lui, că nu-i adevărat.
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: Înțelegi? Că dacă Felix zicea că „bă, n-are ce să caute ăsta”…
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: Mai putea să rezolve doar Johnny cu Grindeanu, atât!
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: Înțelegi?
SINGH BHUPINDER: Mi-e așa inconfortabil cu ei, nu știu, Marin îi schimbat, Marin îi acuma cu Felix mai mult, mi-e inconfortabil cu ei.
DRAGOMIR IONEL: Nu trebuie, că-i totul în regulă, tu-ți vezi de treaba ta, Felix nu se baga la tine la spital.
SINGH BHUPINDER: Da.
DRAGOMIR IONEL: Felix orice ar fi nu se va băga, o zis și către mine ”ai văzut și tu m-am băgat ceva la spital, v-am lăsat în pace faceți voi treaba voastră, nu mă interesează, cum vrea doctorul”, înțelegi?
SINGH BHUPINDER: Îi bine așa.

În altă ordine de idei, în timpul monitorizării grupării PSD din Caraș-Severin, procurorii DNA Timișoara au mai dat de o mină de aur. Practic, lupta între clanurile social-democrate pentru fiecare ban public. Mai mult că, în vremurile bune, la înțelegere între părți, s-a mers și cu prețuri de cinci ori mai mari, la licitațiile publice, în Banatul de munte:

 
DRAGOMIR IONEL: Auzi, da mă suna Isac ieri. Că l-o verificat Preda pe Tibi la spital și că o primit lucrări de un milion anul ăsta. Tibi.
SINGH BHUPINDER: Înainte, care am zis că semnat. Nu amintești?
DRAGOMIR IONEL: Nu, dar…
SINGH BHUPINDER: Urgența, și aia nu ne-am semnat? Ai uitat? Io tră să vorbesc cu Felix, nu vorbi tu să vorbesc cu ăsta.
DRAGOMIR IONEL: Îhî!
SINGH BHUPINDER: Tu ce zici?
DRAGOMIR IONEL: Io zic să fii atent un pic la ăsta, ..
SINGH BHUPINDER: Da, corect.
DRAGOMIR IONEL: Să-i dai prețu, care lucrăm și noi, dă-i-l și lui…dar nu de două ori.
SINGH BHUPINDER: Lui nu-i mai dau. Lui nu termină mă.
DRAGOMIR IONEL: Sau de trei ori sau de cinci ori, nu poți să i-l dai. Îți faci probleme. Exact cum ai fi dat. Dacă tu i-ai tăiat lu Firuț din craca…
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: Lu ăsta nu-i tai?
SINGH BHUPINDER: Cum să nu?
DRAGOMIR IONEL: Dar tu poți să-i spui, „băi Tibi, la mine Firuț o venit cu prețurile de trei ori , nu i-am dat. I-am dat cât o avut ăia. Îți convine bine, nu, dă-te-n pula mea!” Ce-o să-i zică lu Felix? „Ăsta nu-mi dă la preț de cinci ori?”
SINGH BHUPINDER: Exact!
DRAGOMIR IONEL: Săptămâna viitoare ne punem cu pula pe Tavi.
SINGH BHUPINDER: Da.
DRAGOMIR IONEL: Și să ne apucăm un pic de lucru. Tre să închidem primu lucru’, să închidem apartamentul.
SINGH BHUPINDER: Da. Aia.
DRAGOMIR IONEL: Ca să..ști de-o grijă acolo.
SINGH BHUPINDER: Exact!
 
Și poate că asta e partea cea mai tulburătoare din tot dosarul DNA. Nu sumele. Nu șpăgile. Ci senzația apăsătoare că toți protagoniștii nu se ascund de nimeni. Că vorbesc liber, relaxat, aproape afectuos despre contracte, bani, intervenții politice și procente, ca niște meseriași care discută despre montat gresie într-o baie. Și, cel puțin din documente, nimeni nu pare să creadă că face ceva greșit. Si asta demonstrează că, cel puțin în Caras-Severin, politica nu mai e despre administrație. E despre familie. Rețea. Protecție. Lanț trofic. Felix vorbește cu Johnny. Johnny cu Grindeanu. Marin cu Bulă. Bulă cu doctorul. Doctorul cu firmele. Firmele cu banii. Și toată lumea are grijă ca sistemul să funcționeze lin, fără zgomote inutile. Așa ca rămâne o întrebare simplă, care plutește peste tot acest județ, administrat ca o cooperativă de partid: Cât din Caraș-Severin e, de fapt, administrat dintr-un Duster maro? Va urma. Pentru că în Caransebeș, vorba stenogramelor DNA Timișoara, mereu „mai trebuie făcut ceva”. Și încă un apartament care trebuie închis!
0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Republica Duster