Now Reading: Percheziții DNA Timișoara, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 10 milioane euro

Loading

Percheziții DNA Timișoara, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 10 milioane euro

svgJune 16, 2026HARD NEWSInsiderTM

Un număr de 50 de percheziții DNA Timișoara au loc, în acest moment, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 50 milioane de lei, care vizează mai multe firme implicate în activități de livrare și catering. Potrivit anchetatorilor, începând din 2023 și până în prezent, la nivel național a fost constituită o rețea formată din peste 100 de societăți comerciale, utilizată pentru eludarea obligațiilor fiscale aferente activităților de curierat, în special pentru livrarea comenzilor de mâncare realizate prin intermediul platformelor online.

Până în acest moment, în dosar a fost estimat un prejudiciu cumulat de peste 10 milioane de euro, rezultat din activitatea mai multor firme implicate în mecanism. Anchetatorii susțin că o serie de societăți care desfășurau activități încadrate la codul CAEN 5330 – „Servicii de intermediere pentru activități poștale și de curier” – au căutat să evite plata unor obligații fiscale de ordinul milioanelor de lei anual. În acest scop, acestea ar fi creat și utilizat alte firme cu același obiect de activitate, integrate într-un circuit de „rostogolire” a comenzilor și a fluxurilor financiare.

 

Mecanismul presupunea transferarea succesivă a sumelor și a contractelor prin societăți de tranzit, până la nivelul unor firme de tip „fantomă”, unde obligațiile fiscale generate de activitatea de livrare erau practic anulate. Beneficiarii reali ai schemei sunt acuzați că au înregistrat în contabilitate facturi fictive, emise de firmele de tranzit sau de cele de tip fantomă. În paralel, aceștia ar fi ascuns numărul real al curierilor implicați în activitate, evitând declararea acestora către autorități și, implicit, plata contribuțiilor și taxelor aferente contractelor legale de muncă.

În perioada analizată, anchetatorii au identificat mii de persoane care ar fi desfășurat activități de curierat fără a fi declarate. Remunerarea acestora s-ar fi făcut prin transferuri bancare efectuate din conturile unor persoane apropiate beneficiarilor finali ai schemei, plățile fiind mascate prin mențiuni precum „restituire împrumut”. Pentru administrarea firmelor de tranzit și a celor de tip fantomă, societățile erau inițial înființate pe numele unor persoane din cercul apropiat al organizatorilor, care deschideau conturile bancare și configurau aplicațiile necesare efectuării plăților online.

Ulterior, firmele erau cesionate către persoane fără bonitate sau aflate într-o situație materială precară. În realitate însă, susțin procurorii, controlul asupra societăților, al conturilor bancare și al operațiunilor financiare ar fi rămas în mâinile beneficiarilor reali ai întregului mecanism infracțional, inclusiv în ceea ce privește plățile și retragerile de numerar.

Potrivit documentelor consultate de InsiderTM, printre societățile vizate de anchetă sau aflate în proximitatea rețelei investigate se regăsesc zeci de firme cu activități de curierat, livrare și servicii conexe. O parte dintre acestea figurează la aceleași adrese din Timișoara, aspect care ridică semne de întrebare cu privire la existența unor centre comune de administrare sau a unor structuri folosite pentru înființarea și operarea în serie a societăților comerciale.

Cea mai mare concentrare de firme apare la adresa din municipiul Timișoara, str. Sfinții Apostoli Petru și Pavel nr. 70, unde figurează societăți precum A1L Auto Parts SRL, Achim Top Factoring SRL, CA Express Profi Delivery SRL, D3VL Service Auto SRL, LV3 Delivery TM SRL, PA & CO Enterprises SRL, Petre Expert Delivery SRL, Rapidgo Logistics SRL, Stan Poor Company SRL, Teovan Company LTD SRL, Trinitas Delivery SRL, Wild 3 Delivery SRL și Kovacs Service and Delivery SRL. Majoritatea au obiecte de activitate similare sau conexe domeniului livrărilor și curieratului.

O altă grupare de firme apare la adresa din str. Sfinții Apostoli Petru și Pavel nr. 3, unde funcționează GAIJIN SRL, Profesional Flodelivery SRL, Socaciu Auto Parts Trade SRL și Stan Delivery SRL, fiecare înregistrată în birouri diferite din aceeași locație. De asemenea, la adresa din str. George Ranetti nr. 28 sunt înregistrate CARTEL DVP SRL, CASA NOBILIARĂ SRL și DVP Enterprise & CO SRL.

Documentele relevă și administratori care apar în mod repetat în structura mai multor societăți. Astfel, Coti Claudiu-Andrei figurează la Petre Expert Delivery SRL și Trinitas Delivery SRL, Todor Florin la LV3 Delivery TM SRL și Wild 3 Delivery SRL, iar Koszo Ioan Gabriel la CA Express Profi Delivery SRL și D3VL Service Auto SRL. De asemenea, Bădescu Violeta apare ca administrator al CV Contabilitate și Valoare SRL și Corsim Contabilitate SRL.

Coincidențele de adresă, repetarea unor administratori și concentrarea unui număr mare de firme cu profil asemănător în aceleași locații reprezintă elemente care ar putea contura o parte din infrastructura utilizată pentru funcționarea rețelei investigate de procurorii DNA. Rămâne de văzut în ce măsură aceste societăți au avut un rol activ în mecanismul descris de anchetatori și care dintre ele vor fi vizate de eventuale măsuri procesuale pe parcursul anchetei. Vom reveni.

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Percheziții DNA Timișoara, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 10 milioane euro