March 24, 2025ADVERTORIAL
Anunț privind vânzarea testelor de admitere la UMF TimișoaraÎncepând cu 24 martie 2025, ora 10:00, vor fi puse în vânzare testele pentru admiterea la programele de studii Medicină și Medicină Dentară (TIP I) din cadrul UMF Timișoara:Biologie – Teste pentru admitere la Medicină și Medicină Dentară (TIP I), ediția 2025 – 70 LEIChimie organică –
March 24, 2025HARD NEWS
Nimic, în sistemul sanitar din Timișoara, nu rămâne fără urmări. Și nici fără urme! Așa a fost și cu investigația jurnalistică din InsiderTM, care anunța ancheta procurorilor asupra legăturilor strânse dintre spitale de stat și clinicile private, la nivel de resursă umană, pe banii statului român. Pe repede înainte, mai mult panicați de repercusiuni penale,
March 20, 2025ADVERTORIAL
După șase ani de stat la pat – nu la patul de spital, ci mai degrabă la patul de lene combinată cu pandemie – Balul Bobocilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara se întoarce cu mai multă forță decât un espresso dublu administrat pe stomacul gol! Și cine sunt medicii
March 17, 2025EDITORIAL
Când spui cu maturitate, asumare și demnitate ceea ce gândești, nu e bine. Nu e bine nici atunci când exprimi puncte de vedere documentate, că micuții interpretează că-i înjuri, că ai mize personale, că ai temă, că ești plătit sau, în cel mai fericit caz, că ești nebun și cauți să fii băgat în seamă.
March 11, 2025EDITORIAL
Nu e ușor să atragi atenția! Mai ales când vii cu idei de cincinal pe care vrei să le depășești în trei ani. Dar, la final, totul rămâne la stadiul de impresie artistică! Spre norocul bănățenilor, Marilen Pirtea, liderul interimar al PNL Timiș, nu e genul ăsta de scamator. Deputatul liberal e plin de intenții
February 24, 2025EDITORIAL
Poate unii se așteaptă să ne luăm la păruială. Îi dezamăgesc pe aceștia. Am dat sarcină ca toate cuțitele, topoarele, săbiile, să fie lăsate la poartă. Glumesc, evident. Eu spuneam, într-un interviu, că sunt conte, pentru că am citit mai multe cărți la viața mea și am și câta școală. Voi fi conte, nu baron,
February 14, 2025HARD NEWS
Caz unic în istoria medicinei românești! Ieri, 13 februarie 2025, în ultima ședință a Comitetului Director, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara a adoptat o rezoluție, pe cât de ciudată, pe atât de interesantă. Decizia managementului a fost comunicată tuturor secțiilor sub titlul – Informare privind verificările pentru prevenirea sustragerii de bunuri din
February 10, 2025INVESTIGAȚII
Nu e nevoie de algoritmi sofisticați de trigonometrie și nici de vreun osciloscop digital performant, care să calculeze vibrațiile Universității de Medicină și Farmacie Timișoara. În special, după ultima sesiune de examene pentru titularizare pe post! Deja, tensiunea cu variație constată din mediul academic, care a scurtcircuitat sinusoide convenabile și cutume adânc înrădăcinate, a dus
February 5, 2025ADMINISTRAȚIE
Dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti! Asta e și narațiunea medicilor titulari de pe secția clinică de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Maternității Bega acolo unde, zi de zi, se (re)scriu noi pagini de aur din trilogia de mimică și mutologie cu titlul – Pacientul, la diateza pasivă! De fapt, vorbim despre o cronică medicală, regizată
February 3, 2025EDITORIAL
Ca-n filmul cu Albă ca Zăpada! Exact după acest scenariu s-a derulat și marele congres al PSD, acolo unde, la unison și pe refrenul ”Cine-i cea mai frumoasă din țară”, social-democrații i-au urat lui Crin Antonescu căldurosul și tradiționalul – Bine ai venit! Au lipsit, pe masă, doar sarea și pâinea! În rest, cuțitele erau
