Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti – vorba marelui culegător de basme Petre Ispirescu și, nu în cele din urmă, a fostului polițist Dan Vasile, de-a lungul anilor, lucrător în cadrul mai multor structuri (chiar și de informații!) din Inspectoratul de Poliție Timiș. Așa începe și expunerea de motive pe care, la data de 12 septembrie a.c., pe pagina sa oficială de Facebook, rezervistul a aruncat-o pe piață, sub titlul – Vise spulberate la BOS Timișoara. Pe scurt, Dan Vasile spune că, în urma unei examinări, care a avut ca miză funcția regională la Brigada de Operațiuni Speciale (BOS), prevăzută cu gradul de chestor de poliție, niciunul dintre foștii săi colegi, domnii Marius Ungureanu și Mircea Chirilă, nu au reușit să treacă de formidabila notă 3 la concurs. În final, în același context, fostul angajat al MAI a concluzionat că, dacă înainte concursurile în sistem se luau pe porci, azi, pentru funcția de chestor, care nu e chiar ieftină, trebuie să te susțină cine trebuie, făcând aluzie clară la nevoia de propte politice.
Una peste alta, încă din capul locul, trebuie spus că absolut toate informațiile, pe care Dan Vasile le-a făcut publice pe pagina sa de interacțiune socială, sunt 100% reale. Deci, nu e absolut nimic exagerat, în tot expozeul de pe Facebook al fostului polițist de la IPJ Timiș. Așa că, da, examenul pentru funcția de șef regional al B.O.S, organizat de MAI, la București, a avut loc pe data de 11 septembrie 2024, cu începere de la ora 18. Nu e nicio greșeală de fus orar! Și, chiar dacă în cursă s-au înscris trei participanți, toți ofițeri din Banat, în fața examinatorilor au ajuns doar doi – comisarii-șefi Ungureanu și Chirilă care, după testare, au fost evaluați cu note puțin peste 3. Însă, ce nu știe Dan Vasile (sau nu a mai apucat să posteze pe Facebook!) e că, la câteva zile după ratarea examenului, cei din MAI au decis să-l împuternicească, la conducerea regională a Brigăzii de Operațiuni Speciale Timișoara, pe cel de-al treilea ofițer care s-a înscris în cursa de pe 11 septembrie de la București, dar nu a mai ajuns pună piciorul la start – subcomisar Adrian Gale.
Povestea devine și mai interesantă! Nu de alta dar, într-un mod absolut bizar, Adrian Gale (zis Galezu) a fost respins pentru examenul de la B.O.S, dintr-o culpă exclusivă a polițistul care, nici mai mult nici mai puțin, a omis să-și depună diploma de licență, la dosarul de candidatură.
De aceea, azi, având în vedere rezultatul final al testării de la București, care i-a aruncat în derizoriu pe comisarii-șefi Marius Ungureanu și Mircea Chirilă, cât și împuternicirea imediată la comanda regională a B.O.S a subcomisarului Gale, toată lumea s-a prins de regie – doi se bat, al treilea câștigă! Cert e că împuternicirea lui Adrian Gale la comanda Brigăzii de Operațiuni Speciale e cu atât mai bizară cu cât, în acvariu, dincolo de Ungureanu și Chirilă, în cadrul structurii mai există alți 5 (cinci) comisari-șefi cu vechime în munca operativă și managerială. Totuși, MAI, prin inspectorul-șef al IGPR, a decis că cel mai bun e cel cu cea mai puțină experiență de management, cu cei mai puțini oameni în subordine, cu cel mai mic grad profesional.
Pentru cei care nu știu, chiar și pentru fostul polițist Dan Vasile, trebuie specificat faptul că noul împuternicit al B.O.S este finul fostul comisar Iosif Nicoară (zis Borsetă), fost șef de cabinet al președintelui CJ Timiș, Alin Nica. Și mai presus de orice, Adrian Gale este un apropiat al președintelui PSD Timiș Alfred Simonis, fost șef al Camerei Deputaților și, peste foarte puțin timp, viitor conducător al Consiliului Județean Timiș. De fapt, foști colegi la Liceul Sportiv Timișoara. Până în 2010, când a fost transferat la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timiș, în subordinea comisarului-șef Liviu Moroianu, Adrian Gale a activat ca și subofițer în cadrul Inspectoratului Poliției de Frontieră (IPF Timiș). Abia în 2018 a devenit ofițer (subinspector) și, după niciun an, a fost împuternicit ca șef de Birou. Apoi, cu mult noroc și stele călăuzitoare, Adrian Gale a fost avansat înainte de termen, nu o dată, ci de două ori, reușind performanța să parcurgă un drum profesional de circa 11 ani, în vreo 6. Că așa ajuns subcomisar, fix pe data de 25 martie 2024.
Nici nu mai contează că, la nivelul anului 2020, chiar dacă Adrian Gale nu îndeplinea condițiile decât parțial, s-a mai încercat o rocadă a acestuia cu comisarul-șef Liviu Moroianu, care, între timp, preluase funcția de șef la B.O.S Timișoara și plecase, cu delegație, pe poziția de inspector-șef adjunct la IPJ Timiș. Dar n-a fost să fie! Oricum, dacă mai există cineva care nu s-a prins deja de schemă, treaba e simplă: polițiștii Ungureanu și Chirlă, la examenul din 11 septembrie a.c. de la București, nu au fost decât iepuri și carne de tun. S-a văzut asta și din ora târzie a examenului, cât și din subiecte – anexe la lege și modelul Kirkpatrick din 1969! De aici, și notele extrem de mici obșinute de cei doi comisari, ca să știe și Dan Vasile! Acum, dacă există vreun angajat al MAI în România care cunoaște anexele legilor (nu legile!) sau lucrează, în zona operativă, cu teoria americanului Donald Kirkpatrick, să iasă în față!
De fapt, de la bun început, miza jocului a fost cu totul alta – controlul regional asupra Brigăzii de Operațiuni Speciale, atât în virtutea alegerilor electorale care se apropie, cât mai ales după cele două tururi de scrutin. Nu de alta dar B.O.S este un adevărat depou/hub informațional, atâta vreme cât toate instuțiile de forță din regiunea de Vest a României – DNA, DIICOT, DGA, EPO, SRI etc – își pun aici, în aplicare, toate mandatele judiciare. Da, B.O.S face interceptări, flagrante, filaj, plasează tehnică operativă și zeci de alte chestiuni specifice, în baza unor mandate judecătorești, la cererea partenerilor enumerați mai sus! Deci, control absolut asupra tuturor subiecților și suspecților. Ca să fie clar de ce, de vreo 2 săptămâni, toți partenerii B.O.S Timișoara fac ședințe operative, în circuit închis, ca să caute (contra)soluții și să prevină… (im)previzibilul.
De aia și îi zice siguranță națională!
What do you think?
Show comments / Leave a comment