August 3, 2024ARHIVA
Negru pe alb, în cazul consilierului local PSD de Dumbrăvița – Alina Sperlea (fostă Sasu), Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a sesizat, în scris, două lucruri. Toate, în legătură directă cu datoria istorică a social-democratei către ANAF, existentă încă din anul 2012, în cuantum de circa 7
August 3, 2024ARHIVA
Ziua și etajul – exact de atâta timp a avut nevoie Primăria Timișoara pentru a da undă verde unui imobil colectiv de mari dimensiuni, aflat în portofoliul dezvoltatorului imobiliar și vicelider al social-democraților bănățeni, preacredinciosul Adrian Cionca. O adevărată minune dumnezeiască având în vedere că, așa cum rezultă din zeci de documente urbanistice, puse în
August 3, 2024ARHIVA
La schimb, că așa-i în viață, social-democratul a primit consultanță fiscală și un certificat de bună purtare! Cu riscuri minime și profituri maxime! Deci, nici vorbă de vreun sindrom acut de ANAFobie! Și nici nu ar fi avut cum să fie altfel, atâta timp cât, în aceeași perioadă, în care-şi etala imunitatea, pastorul Adrian Cionca a
August 3, 2024ARHIVA
Ca o mică recapitulare, cel puțin până azi, în ce-l privește pe pastorul Adrian Cionca, prim-vicepreședintele PSD Timiș, avem câteva lucruri certe, dincolo de credința nestrămutată în Dumnezeu și, dacă o fi cu finalizare în băncile Parlamentului României, atunci, chiar și în social-democrație! Oricum, indiferent de unghiul de abordare, neoprotestantul a demonstrat, într-un deceniu de
August 3, 2024ARHIVA
Ca să nu râdă toți pesediștii, la unison, și nici să-l ia de fraier pe prim-vicepreședintele PSD Timiș, încă din capul locului, se impune mențiunea că cei peste 500.000 euro, care i-au picat din cer credinciosului Adrian Cionca, au fost identificați, în perioada unei analize de specialitate, ca urmare a unei introspecții doar pe persoană
August 3, 2024ARHIVA
Dincolo de orice discuții, azi, Adrian Cionca, prim-vicepreședinte al PSD Timiș, este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Banat. Și asta, nu o poate contesta nimeni! Acum, nici măcar social-democrații nu știu și nu pot preconiza, la modul exact, cât va mai putea duce pastorul Cionca, în spate, această minunată poveste de succes,
August 3, 2024ARHIVA
Lecție deschisă! C-o fi pentru cei de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor sau pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nici nu mai contează! Cert e că, hocus-pocus-urile economico-inginerești, care poartă marca dezvoltatorului imobilar Adrian Cionca, nu sunt pentru Poliția Economică și nici pentru Fisc! Ar fi și culmea să
August 3, 2024ARHIVA
O luăm de la capăt cu același slogan revoluționar, cu riscul de a fi huiduiți chiar și de către cei mai fanatici social-democrați din mediul rural: PSD, cel mai curat și cinstit partid politic din România! Alfel, nu există nicio explicație logică sau rațională pentru care un om cu frică de Dumnezeu, pastor voiajor, cap
August 3, 2024ARHIVA
Continuăm cu serialul (radio)fonic de megasucces – PSD, cel mai curat și cinstit partid politic din România! Un joc de obsesie și la offside în care social-democratul Adrian Cionca, om cu frică de Dumnezeu și imobiliarist cu ștate vechi, a aplicat tactici de rezistență fiscală prin doctrină iliesciană, grație birocrației participative a unor combinatori cu
August 3, 2024ARHIVA
Acum, cei care sunt absolvenți de științe economice sau juridice dar, în pană de idei și de originalitate, nu s-au încumetat să improvizeze vreun doctorat sau să scrie vreo carte pe genunchi, ar fi bine să ia notiție despre modelul keynesian al mutiplicatorului fiscal aplicat de bănățeanul Adrian Cionca. Cu două mențiuni clare și precise!