De-o viață, Cătălin Brindeszku (Cătă Răgușitu’) este atacantul pur-sânge al consilierei locale PSD Dumbrăvița, Alina Sperlea (fostă Sasu), și titular de bază în mai toate meciurile publice, duse împotriva ANAF Timiș. Pe lângă asta, din anul 2009, așa cum rezultă din declarații de instanță și Parchet, jucătorul deține și calitatea extrasportivă de concubin al social-democratei.
Vechiului Planul Urbanistic General al municipiului Timișoara (PUG), valabil până acum vreun an, când primarul Dominic Fritz de la USR a livrat și girat un altul mai mândru și mai frumos, a stipulat că o serie întreagă de terenuri virane, așa cum sunt și parcelele de pe Aleea Sănătății, care se află în imediata vecinătate
Tehnici de (di)simulare a originii (i)legale în imobiliare – este titlul viitorului tratat de specialitate care va apărea, în curând, sub semnătura Alinei Sperlea, la Editura PSD Timiș, coordonată de președintele Alfred Simonis. Azi, din întunecimea Căsuței Amintirilor, în care zace toată ziua și întoarce menta pe toate fețele, frecționând-o academic până la nivel de
DRDP Timișoara a anunțat că marți, 10 septembrie 2024, după ora 16.00, va deschide traficul pe varianta de ocolire Timișoara Sud. Tronsonul se întinde pe raza municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă și Ghiroda și completează varianta existentă de ocolire a Timișoarei, pornind din nodul rutier de pe DN 6
De ani de zile, mai ales atunci când pierde teren pe segmentul de simpatie publică, Alina Sperlea, consilier local PSD de Dumbrăvița, s-a obișnuit să fie extrem de economă cu adevărul. Într-un stil deja consacrat, cu ușurința unui acrobat, social-democrata contorsionează realitatea și îndoaie fascicolul de lumină, total sau parțial, prin argumentarea selectivă, dar semnificativă,
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din Arad au descins, în paralel, la locuințele mai multor suspecți din Timișoara și Arad, într-un dosar de șantaj. Totul a pornit de la denunțul unui dezvoltator imobiliar arădean, care a reclamat faptul că, după declararea insolvenței, unul dintre creditori, care i-a închiriat niște schele, a început să-l
Calvarul girocenilor și chișozenilor va lua sfârșit în această seară, după ora 18. Asta spun cei de la SNCFR care au dat asigurări că, azi, spre sfârșitul zilei, traficul auto peste calea ferată, care împarte Girocul în două, va fi reluat. Lucrarea în sine, care a demarat pe 26 august a.c., a fost una extrem
Reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara au dat asigurări, ieri, că investiția majoră de la nivelul de trecere al căii ferate de pe raza comunei Giroc vor fi finalizate, până la data de 6 septembrie. De câteva zile, CFR a închis complet traficul și reface joncțiunea dintre drumul județean Timișoara – Giroc și pasajul la nivel de
A spus Albert Einstein că Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul. Da, dar după Einstein, a venit Alina Sperlea de la PSD și a zis, dincolo de afirmația rozalie și hilară cu Cutia Pandorei, că Universul este un zar care se învârteşte. Deci, cineva joacă zaruri cu Universul și-i dă înainte cu poezia obișnuită: că nu
Primăria Dumbrăvița are toate șansele și planetele aliniate ca, în cel mai scurt timp, alături de colaboratorii săi externi, să participe la Salonul Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ. Și nu numai că administrației comunale îi surâd astrele, ci are toate șansele să patenteze și să-și asume paternitatea unui nou brevet în construcții, care-i poate