E limpede că, dintr-un motiv sau altul, în numele reîntregirii patrimoniului municipal, Primăria Timișoara a făcut-o lată, când a băgat buldozerul în restaurantul Dinar din Complexul Studențesc. Doar că, de data asta, a sfeclit-o rău de tot! Exact ca și în cazul Terasei Boss și ștrandurilor No Name și Heaven, acolo unde lupta cu deja celebra mafie (imaginară!) de pe mal, cel puțin până acum, a dat o daună totală administrației Dominic Fritz. Așa că, la cum stau lucrurile, în curând, nota de plată va fi una pe măsura goanei după imagine a USR.
Pe scurt, pe 27 septembrie a.c, în baza unui ordin de primar, autoritățile locale au început demolarea terasei de la restaurantul Dinar, pe motiv că ar fi fost realizată pe domeniul public, fără acte. Doar că, încă de la început, proprietarii locației au susținut că anexa e legală, că dețin autorizație de construcție și, mai mult decât orice, că este intabulată în Cartea Funciară. N-a contat! Și-abia după demolare, pe 7 octombrie a.c, municipalitatea lui Dominic Fritz a solicitat celor de la OCPI Timiș reexaminarea documentației cadastrale.
Practic, Primăria Timișoara a contestat, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, încheierea de intabulare, emisă pentru restaurantul Dinar. Nu înainte de demolarea localului, ca să fie în perfectă legalitate și clarificată cu situația juridică a terenului, ci… după!!! Ulterior, pe 10 octombrie a.c, cei doi executori ai Primăriei Timișoara (Radu Ghiulai și Sandor Nagy), care au pus în aplicare lupta cu mafia trotuarelor din Complexul Studențesc, au fost puși pe liber, pe motiv de… reorganizare a aparatului administrativ! În final, când s-a umflat gogoașa, municipalitatea a intervenit, în spațiul public, pentru calmarea spiritelor:
Demersul a fost inițiat pentru restabilirea legalității, în contextul acțiunilor municipalității de eliberare a domeniului public, ocupat abuziv. Am solicitat revenirea la situația anterioară în cartea funciară, după ce, în urma verificărilor, au fost identificate neconcordanțe juridice și tehnice în documentația aprobată. Printre altele, geometria terenului, care aparține statului român, a fost modificată fără acordul proprietarului.
Și, de aici, începe filmul de acțiune, care a rulat, zile întregi, pe platforma de Facebook. Pe de-o parte, Primăria Timișoara a zis că restaurantul Dinar și-a extins ilegal terasa pe trotuar și carosabil. Pe de altă, patronii stabilimentului au invocat faptul că sunt proprietari tabulari. Ba chiar au publicat și un extras de Carte Funciară. Apoi, în replică, primarul Dominic Fritz a ținut-o sus și tare cu placa că timișorenilor li s-a furat un trotuar. Nu oricum, ci cu sprijinul unui topometrist și al unor funcționari de la OCPI, ca să dea greutate subiectului și un iz de conspirație:
În dimineața demolării, proprietarul schimbă geometria parcelei, iar minunea coruptă se întâmplă. Cu doar 1-2 ore după depunerea documentației la oficiul de cadastru, funcționarii o acceptă și schimbă pe loc CF-ul! Clădirea ilegală, fără acte, se transformă într-una cu acte, iar geometria unui teren al statului român este schimbată fără acordul proprietarului, adică al nostru. Ilegal? Evident! Coincidență sau nu, topometristul care a întocmit documentația, prin care a dispărut un trotuar public din acte, este fiul vitreg al șefului instituției de cadastru care a aprobat-o, în viteză uluitoare de administrație singaporeză.
Încurcătură de mațe
Și o luăm cu începutul, ca să fie limpede, chiar si pentru singaporezii din Primăria Timișoara. Acum, înainte de a restabili legalitatea (27 septembrie) și a cere OCPI reexaminarea documentației cadastrale de la Dinar (7 octombrie), așa cum a făcut-o municipalitatea, firesc ar fi fost ca, ante buldozer, temele de casă să fi fost… stabilite și examinate. Și, cu siguranță, un simplu punct de vedere, fie de la Cadastru sau studenți de Drept de anul II, ar fi fost suficient pentru a lămuri dilemele tuturor angajaților din Orașul Grădină de pe CD Loga nr 1!
Măcar așa, administrația singaporeză ar fi aflat că nu se mai intră, ca pe vremea bolșevicilor, cu buldozerul și miliția peste proprietari tabulari. Sau că între termenul de proprietar si cel de administrator al unui bun sunt, totuși, ceva diferențe! Da, asta a făcut Primăria Timișoara când, prin dispoziția de demolare semnată de Dominic Fritz, s-a comportat ca un proprietar, pe terenul statului român. Unde nu era și nu e nici azi, nici proprietar și nici măcar administrator! De fapt, pe acte, nu are nicio calitate!
În orice caz, diferența dintre proprietar – Statul Român și proprietar – Statul Român, în administrarea Primăriei este una juridică importantă, chiar dacă ambele formule includ Statul Român, ca titular al dreptului de proprietate. Proprietar – Statul Român înseamnă că dreptul de proprietate asupra imobilului aparține exclusiv Statului Român. Și nicio altă entitate (primărie, consiliu județean etc.) nu are un drept de administrare, concesiune sau folosință, dacă nu e înscris expres. În situații de genul, imobilul este, de regulă, gestionat printr-o instituție centrală, în funcție de natura bunului.
În varianta de proprietar – Statul Român, în administrarea Primăriei Timișoara posesorul de drept rămâne Statul Român, dar exploatarea (nu proprietatea!) este conferită Primăriei sau Consiliului Local. Oricum, dreptul de administrare se bazează pe un act administrativ (Hotărâre de Guvern, Hotărâre a Consiliului Local etc). Și, în cazul demolării restaurantului Dinar, conform cărții funciare a imobilului, în afară de STATUL ROMÂN, nu există nicio altă mențiune care să ateste că Primăria Timișoara avea vreo calitate, acolo unde a intervenit cu buldozerul!
Și, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, ca să ducă povestea la cote și mai înalte, singaporezii lui Fritz au mai inventat un scenariu. Așa cum au făcut și în situațiile explozive de la Heaven, No Name și Terasa Boss! Aici, la Dinar, au aruncat pe piață un nou basm cu intrigă, în două acte. Primul, că geometria terenului din Complexul Studențesc a fost schimbată, la 1-2 ore după depunerea documentației la oficiul de cadastru. Apoi, ca povestea să aibă un aer de corupție, că topometristul, care a întocmit documentația și a șters un trotuar public din acte, ar fi fiul vitreg al directorului OCPI Timiș, Artur Ursu.
Legea lui Fritz
Din păcate, chiar și aici, retorica singaporezilor de pe CD Loga 1, care se cred proprietari și administratori, acolo unde nu sunt, a dat un rateu de zile mari. O demonstrează actele oficiale! În primul rând, documentele pentru Dinar au fost depuse, la OCPI Timiș, în regim de urgență, așa cum prevede legea, pe data de 25 septembrie a.c. Doar că solicitarea a fost întoarsă, pentru completări! Abia a doua zi, la ora 9.09, din nou, lucrarea de cadastru a fost reîncărcată, în sistemul OCPI, și, ulterior, aprobată. Deci, nici vorbă despre vreo 1-2 ore! Așa a primit, în zeci de situații, doar Primăria Timișoara!!!
Oricum, dacă ar fi avut bojocii în pantaloni, atunci, singaporezii lui Dominic Fritz ar fi scris, cu majuscule, numele fiului vitreg al directorului OCPI Timiș. Și, la fel, ar fi făcut și cu identitatea societății comerciale, care, chipurile, a furat trotuarul de la Dinar! Că așa face orice partid, care se pretinde a fi singurul reformist, nu? Dă totul în vileag! Dar nu s-a întâmplat așa, semn că toate ingredientele de ciorbă au fost amestecate în poveste, exclusiv, cu un sigur scop. Doar ca să crească miza demolării, să dea impresie de mafie și să întărească credibilitatea demersului public! Așa că, până atunci, în afară de vorbe încrucișate, rămân FAPTELE, cu un puternic iz de bolșevism și naționalizare!
Și toate spun că, dincolo de geometria unui drum sau imobil, Primăria Timișoara a intervenit, acolo unde nu avea ce căuta și nu avea nicio calitate. Odată, pe proprietatea statului român, apoi pe una privată! Fără niciun drept, fără vreun HG sau, măcar, HCL. Și nu e pentru prima dată când municipalitatea intervine cu buldozerele pe tarlaua altora. La fel a făcut, ca să știe și Camera de Conturi Timiș, și când s-a extins cu parcul de pe strada Grigore Alexandrescu, direct pe proprietatea Universității de Științe Agricole a Banatului, fără nicio jenă! Asta, că tot vorbim despre suprafețe, suprapuneri și geometrii!











What do you think?
Show comments / Leave a comment