Când spui cu maturitate, asumare și demnitate ceea ce gândești, nu e bine. Nu e bine nici atunci când exprimi puncte de vedere documentate, că micuții interpretează că-i înjuri, că ai mize personale, că ai temă, că ești plătit sau, în cel mai fericit caz, că ești nebun și  cauți să fii băgat în seamă. Un delir continuu, fără tratament medicamentos!

În schimb, cel mai bine e atunci când taci, când întorci capul și strângi scame de pe costume ieftine și mulate. Sau când faci aport la un os! Dar niciodată nu ești mai apreciat și gâdilat ca atunci când îți exersezi talentul de a transforma, orice flatulație de politician penibil și obosit, în ode pline de zel și bale. Abia atunci ai valoare numismatică, în ochii micuților – când știi să lingi clanța, fără să o atingi cu mâna!

Sincer, nu știu cum e pe la alții, dar în Timișoara cel mai relaxant e să fii pupincurist! N-ai bătăi de cap, nu te înjură nimeni și nici nu fug de tine pe stradă, de teamă că-i vede cineva și intră la belele! Și nici nu te cheamă, cu noaptea-n cap, prin toți boscheții, sau în afara ariei de acoperire, ca să-ți facă vreo confesiune. NU – ești la buton, ești cuminte, ești flexat! N-are nimeni treaba ta, atâta timp cât exiști prin fotosinteză!

Hai, poate, dacă chiar întreci măsura cu limbile și cu ochii umezi, ca-n Moartea Căprioarei de Labiș, mai râd unii, pe la colțuri sau se înghiontesc, dar aia e! Taci, înghiți rahatul și accepți glumele de prost gust si eticheta de lacheu, că vine leafa, prima de sărbători și poate mai ai și tu nevoie de vreun mic serviciu: o recomandare, reparație, angajare, promovare, vacanță, discount, masă pe gratis etc. Orice!

Ca să răzbești în junglă, importantă e atitudinea de slugă. Contează la ce unghi poți să faci echerul și cât de bine execuți poziția ghiocelului. Oricum, discuțiile apar doar când nu ești aliniat la trend. Și atunci se caută soluții, în toate direcțiile! Se trag fâsuri ca să se învioreze focul, se creionează scenarii cu cărbune, în timp ce micuții stau cu ea în sus, ca să simtă de unde bate vântul. Pură plastilină!

Așa e și cu deputatul PNL Marilen Pirtea, un personaj care, tehnic, nu există. Practic, nu poate, deși ar vrea! De fapt, în lipsa asumării, nimuricul nu poate trece dincolo de obsesia că este victima unei monstruoase conspirații a ocultei mondiale, nu a propriilor uneltiri și povești slinoase. Ei bine, pentru asemenea oameni, care nu sunt capabili să-și asume mizeriile în care au scurmat, nu poate exista decât un singur cuvânt cu „m“. Nu, nu mercenari!

Evident că, pe fond, problema președintelui interimar de la PNL Timiș e cu totul alta. În primul rând, cu el însuși! Ca om, probabil, are toate atuurile și Bihorul în sânge. Tot tacâmul, cu excepția talentului și oratoriei! Doar impresii și gargară, la pachet cu o neputință cronică, menită să reîntregească tabloul paradoxului românesc. Exact ca-n nuvela Niște țărani de Dinu Săraru!

De aceea și PNL Timiș arată, azi, ca o găină hermafrodită și jumulită! Deși (încă!) mai există oameni de valoare și de caracter în partid, nimeni nu mișcă în front, dacă nu a pupat ghiulul făcătorului de nimic și dregătorului de povești. La sediul din Piața Unirii, totul e ca-n Ivan Turbinca a lui Creangă – o căutare nesfârșită pentru nemurirea sufletului. Doar la profesorul Pirtea, călătoria spirituală dintre Rai si Iad, merge pe direcția nemuririi instituționalizate – toate funcțiile, pe viață, indiferent de costuri!

Chiar și așa, după modelul ciupercilor albastre, generatoare de microfonii cerebrale, zi de zi, deputatul PNL Pirtea ține morțiș să demonstreze că e un veritabil Peaky Blinder. Este! Dar în variantă feminină! De aici și confuzia generală dintre un sediu de partid și un coteț de găini sau dintre un lider politic și o nurcă! Că de aia, de luni de zile, de când a preluat interimatul în bătătură, rectorului de la Universitatea de Vest Timișoara îi tot sar puricii din blană, în căutarea altei gazde!