Loading

Detectivii din subsolul SCMUT caută vinovați, nu soluții

Ori de câte ori au fost semnalate chestiuni publice, indiferent de subiect, fie că erau legate de invazia de ploșnițe, de zecile de erate, de concursuri publice cu dedicație sau de externalizarea aberantă a unor servicii, managementul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT) a făcut mereu același lucruri. Fără excepție! În primul rând, dincolo de isterii și crize de nervi, a băgat rahatul și mai adânc sub preș, acoperindu-se cu alte hârtii. Apoi, a dat drumul la vânătoare de vrăjitoare! Da, în loc să-și pună ordine în ogradă și să remedieze anomaliile, într-un mod corect și transparent, unitatea sanitară, aflată în subordinea primarului-navetist Dominic Fritz, a instituit un comando în halate albe, care să descopere și să pedepsească avertizorii de integritate.

Acum, de sâmbătă dimineața (22 noiembrie 2025), la fel ca și în cazul medicilor rezidenți, care au semnalat ploșnițele de la Maternitatea Odobescu, conducerea SCMUT și-a mai făcut rost de o nouă misiune secretă. Așa că, în afară de informatorii de presă, pe care-i caută cu disperare, analizând documentele din mass-media cu lupa, mai marii unității medicale vor să descopere urgent autorul/autorii unei postări de pe cel mai mare grup profesional de Facebook, dedicat… medicilor rezidenți. Iată scrisoarea deschisă, despre care profesioniștii lui Dominic Fritz nu suflă nicio vorbă: 

… în ultimele luni, dincolo de scandalurile de corupție care au apărut și în presă și sunt cercetate de organele abilitate, se întâmplă lucruri grave. La blocul operator 1, asistentele medicale, care se ocupă cu instrumentarul, sunt tot timpul grăbite și pun presiune pe medicii titulari și pe rezidenți, pe motive că le întârzie autobuzul, se grăbesc la coafor sau alte activități, iar la ora 15 te lasă cu pacientul deschis pe masa de operație. Ca o consecință, de mai multe ori s-a întâmplat ca aceste asistente să uite în pacient, după ce fost suturată plaga, diverse instrumente metalice sau material moale – tampoane și alte piese textile folosite în campul operator. La câțiva pacienti s-a găsit în câteva ore și au trebuit fi operați din nou de urgență, iar la un pacient s-a descoperit un instrument metalic la o zi după operatia initiala, cu ocazia unui consult radiologic, iar la alta pacienta un material textil dupa aproape doi ani. Inacceptabil!!!!

Ar trebui verificat dacă persoana desemnată din cadrul spitalului raportează aceste incidente către ANMCS sau se mușamalizează prin aruncarea vinei asupra rezidenților și prin tăcerea complice dintre medicii titulari și corpul de asistente medicale. Un caz aparte este cel al brancardierilor (Florin R. de exemplu) care urlă și înjură ca la autobază pe toata lumea: pacienți, medici, asistente. Și nu oricum, ci ca la ușa cortului. De altfel, a existat o sesizare impotriva comprotamentului sau dar ea a fost băgată sub preș de către fosta și actuala conducere a spitalului. Culmea e ca pacienții au și probe video pe care le vor face publice la momentul oportun, după ce vor fi trimise CC al Ministrului Sănătății și celor de la ANMCS.

Acest vid de autoritate din partea șefilor de secții dar și a managementului de vârf al spitalului nu poate rămâne nesancționat, iar aceste practici trebuie să se oprească complet, nu doar printr-un simulacru de comisie disciplinară sau o mustrare verbală sau scrisă.

Toate aspectele prezentate pot fi dovedite iar probele pot fi puse la dispozitia organelor de cerectare din ANMCS dar și a organelor de poliție, dacă este cazul. În plus, se va instala, din fonduri private, o linie telefonică de urgență și o adresă de mesagerie la care, atât cadrele medicale, cât și pacienții afectați sau aparținătorii, pot raporta imediat orice fel de incident pentru o reacție rapidă din partea autorităților și sesizarea opiniei publice, privind aceste aspecte pun în pericol viața pacienților dar și distrug programul de rezidențiat din care au plecat ori s-au transferat deja mai multi medici rezidenti, ale caror povești sunt de-a dreptul revoltătoare…

Șoimii patriei

De fapt, dincolo de toate bâlbâielile, ce e de-a dreptul stresant pentru Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, nu e neapărat invazia de ploșnițe. Si nici duiumul de erate sau concursuri anulate/reorganizate. Aici, fie vorba între noi, dacă ar fi pe bune, aproape toate procedurile de examene publice (cu excepția a două!), ar trebui anulate, pe motiv că sunt viciate. În primul rând, nu se încadrează în cele 10 (zece) zile de la data anunțului de depunere a dosarelor, așa cum spune articolul 34 din HG 1336/2022. Apoi, nu e indicat nici intervalul orar și nici adresa exactă la care se depun dosarele. Totuși, acolo unde sunt indicate (2 excepții), e trecut numărul de telefon al secretarului SCMUT, deși nu acesta asigură organizarea concursului. În ciuda legii, care e clară:

… documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de examen, trebuie să specifice locul de depunere a dosarului de concurs si datele de contact ale compartimentului resurse umane sau, după caz, ale compartimentului care asigură organizarea și desfăsurarea concursului.

Oricine are un pic de timp de studiu, cu ușurință poate observa că, pe pagina oficială a SCMUT, există examene cu anunț public pe 12 noiembrie a.c, care se închid pe 28 ale aceleași luni. Sau, și mai frumos, anunțuri cu perioadă de contestații, la depunere de dosare, care au mers, de exemplu între 17-20 octombrie, iar în publicarea normelor competiționale scrie, negru pe alb, că procedura de recorectare durează… cel mult o zi lucrătoare. La fel și cu bucătăria SCMUT care, deși arată extrem de bine, chiar și în actele DSP Timiș, mai nou, cu 1 decembrie 2025, i se va pune lacăt pe ușa. Direct, fără licitație, prin încredințare/negociere directă, către o firmă privată de catering, abonată pe spitalele de pe malurile Begăi.

De fapt, ca să revenim, stresul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara e în cu totul alte două direcții. În primul rând pe fosta Maternitate Odobescu, acolo unde există două contracte de închiriere… cu suprafețe diferite. Așa că, aici, bine face Primăria Timișoara că insistă cu remăsurarea spațiilor, chiar dacă așteaptă deja de vreo două luni ca cineva de la unitatea sanitară să ia ruleta în mână și să treacă la treabă. Apoi mai e o treabă, care-i ține, cel puțin pe unii din conducerea extinsă a SCMUT, cu sufletul la gură. Mai exact, prevederile articolului 182 din Legea Sănătății:

Personalul de specialitate medico-sanitar, care ocupă funcții de conducere specifice comitetului director și are contractul individual de muncă suspendat, poate desfășura activitate medicală în unitatea sanitară respectivă. Programul de lucru se stabileste de comun acord cu managerul spitalului.

Deci, persoanele care fac parte din comitetul director al SCMUT, pot presta servicii, în folosul pacienților, doar în unitatea medicală unde își desfășoară activitatea de management. Nu pe alte paliere, nu în alte cazărmi, nu în alte spitale! Și totuși, dincolo de hârtii, comitete, comisii, comunicate și vânători de fantome, adevărata întrebare rămâne aceeași. Mai exact, cât timp mai poate supraviețui un spital atunci când energia celor care îl conduc nu este orientată spre rezolvarea problemelor, ci spre ascunderea lor? Pentru că, oricât ai încerca să mușamalizezi, să intimidezi sau să închizi gura celor care semnalează derapaje, realitatea are prostul obicei de a ieși la suprafață.

Iar realitatea, în cazul SCMUT, este că încrederea nu se mai repară cu dosare încropite la repezeală, cu proceduri schițate peste noapte și nici cu acțiuni punitive, îndreptate împotriva celor care îndrăznesc să vorbească. Încrederea se câștigă prin transparență, prin ordine, prin respectarea legii și prin responsabilitate față de pacienți și față de toți cei care muncesc onest în acest sistem. Până atunci însă, spitalul rămâne un teren al contradicțiilor: între aparențele atent lustruite și culisele mult prea tulburi, între dorința declarată de reformă și practicile care merg exact în direcția opusă, între nevoile reale ale pacienților și orgoliile administrative care îi lasă pe margine.

1 People voted this article. 1 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Detectivii din subsolul SCMUT caută vinovați, nu soluții