Statul român a vrut să refacă legătura dintre ape, habitate și specii. Ce a reușit, în schimb, tocmai datorită politizării excesive a instituțiilor publice, a fost să refacă legătura dintre ANAR, MMAP, MADR, ANPA și… sertar. Povestea e simplă, dacă o spui repede și cu grimasa potrivită. Vorbim aici despre un proiect PNRR cu nume lung, bani mulți și natură pufoasă în titlu — Eliminarea obstacolelor din cursurile de apă în scopul facilitării refacerii conectivității habitatelor și speciilor dependente de apă — care s-a împotmolit exact în ce produce cel mai bine administrația românească. Adică, în obstacole. Nu în cursurile de apă, ci în cursurile de hârtie. Că doar așa se pot îneca 150 de milioane de euro, într-un pârâu de adrese!

Contractul de finanțare, semnat în decembrie 2022, promitea frumos. Studii de fezabilitate, monitorizare de biodiversitate, proiecte tehnice, documentații, avize, tot tacâmul birocratic menit să pregătească o investiție PNRR serioasă. Toate, la o valoare de peste 150 milioane euro și cu un obiectiv mare în spate. Mai exact, refacerea conectivității pentru 1.700 de hectare de habitate ripariene. În ecologie, o zonă ripariană este interfața dintre teren și râu, caracterizată adesea de vegetație specifică. Și ca să vă dați seama de interesul funcționarilor pentru asemenea habitate naturale, după aproape trei ani de muncă competentă și asiduă stadiul fizic al implementării a ajuns la 1%. Exact ca și stadiul de realizare a celor 65 de km de pistă de cicloturism la ABA Banat!

Adică, în termeni administrativi, proiectul nu a mers niciodată, dar avea minute de ședință. Plus, la pachet, o serie întreagă de sporuri salariale, cuprinse între 10%-50%, provenite din (in)activitatea pe banii europeni, (ne)implementați prin PNRR! Dar, de departe, în cu totul altceva a constat marele secret al ecologiei de stat. Și se vede asta dintr-un detaliu minor, aproape decorativ, care străbate tot proiectul și întreaga finanțare. Mai exact, nici cu banii în straiță și cu contractele semnate, pentru o parte dintre terenuri, statul nu clarificase cine administrează ce. ANAR voia să intervină, dar terenurile erau și la ANPA, aflată în ograda MADR. 

Cu alte cuvinte, pentru a reda naturii libertatea de mișcare, mai întâi, statul avea obligația să afle cine ține cheia de la poartă. Iar asta ar fi însemnat timp. Mult timp. Și aici a apărut prima performanță instituțională, demnă de orice organizație publică care se respectă, așa cum e Administrația Națională a Apelor Române (ANAR). De fapt, s-a pus căruța înaintea boilor! Astfel că proiectul de ecologizare a zonelor ripariene a fost lansat înainte de a fi lămurite regimurile juridice ale terenurilor. E ca și cum ai lansa programul Casa Verde fără să știi dacă imobilul există sau dacă, în cel mai fericit caz, e desenat pe vreun șervețel.

Viziune îngustă 

Adevărul e că, în proiect, nu fusese implicată, încă de la bun început, nici măcar ca parte relevantă, exact instituția care stătea pe cea mai mare bucată din problemă: Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA). Ceea ce, pentru administrația publică românească, înțesată de politruci, nu e neapărat o greșeală, ci un adevărat stil de viață și conduită permanentă. Că la stat, partenerii vitali lipsesc, fix până în momentul în care afli că, fără ei, nu poți mișca nimic. Ceea ce demonstrează că, în instituțiile publice nu există logică, nici măcar când există un singur ambalaj!

Al doilea detaliu savuros, așa cum rezultă din documente instituționale, e că, la bază, contractul inițial nu a separat niciodată bugetele și activitățile, pe partea de ecologizare a malurilor și pe o suprafață de 1700 hectare, între cele 11 administrații bazinale din România. Asta înseamnă că, deși în unele regiuni proiectul ar fi putut merge și funcționa, în cele din urmă motorul s-a gripat și blocat din pricina unor filiale, unde terenurile erau în ceață juridică. Cu alte cuvinte, pe lângă pierderea finanțărilor pentru construirea de baraje, poldere și diguri, astfel, România a mai reușit astfel un lucru magnific. Practic, a paralizat o zonă fezabilă pentru că a ținut-o legată administrativ de o zonă nefezabilă.