Loading

Nu tu, Simioane!

Într-o țară unde orice ins cu drapel la pălărie, așa cum e și George Simion, crede că poate deveni președinte, întrebarea nu mai e ce mai face poporul, ci cine mai abuzează de el, azi?! Doar că, între o porție de suveranism cu mici și o teorie a conspirației, servită la pahar de plastic, rămâne în derivă un bazin electoral, cât o deltă, pe care, acum, toți ciumpalacii cred că-l pot traversa, călare pe o lebăda gonflabilă.

 

Deși pare sigur pe el, băiatul nostru trăiește într-o realitate paralelă, undeva între Petrică Mîțu Stoian și un live de TikTok cu Tzancă. George Simion nu mai e demult un lider, e un concert ambulant cu tricolor pe gât. Strigă „România!”, în timp ce face poze cu pensionari și dă din mâini cu cine apucă, exact ca un dirijor beat. Suveranismul lui are lacrimi și e plin de marketing, dar zero proiecte. Mai nou, face politică așa cum își face un puștan carieră de influencer. Cu like-uri, nu cu idei!

 

Nici Șoșoacă nu e mai presus. Doamna țipă și când bate vântul. A fost cândva o enigmă, acum e un ecou. Ecoul isteriei în formă continuată! Adevărul e că nu poți construi o mișcare cu o persoană care vede extratereștri în farmaciști și trădători de neam, în paznicii de la Carrefour. E clar simptomul unei națiuni în sevraj de lideri. La fel și Simion care, iarăși, încearcă marea cu degetul, simulează o moțiune de cenzură, deși știe ca e fără finalizare, doar ca să dea un alt răgaz de șase luni prietenilor săi din PSD.

 

Între timp, în ciuda cifrelor de pe ultimele sondaje sociale, AUR a ajuns doar un grup de WhatsApp cu pretenții de Parlament. Amorf și inutil. De fapt, niște indivizi, totalmente bulversați și dezorientați, care, de dimineață până seara, promit doar revoluții, dar nu pot organiza nici măcar o întâlnire la benzinărie. Nici disciplină, nici viziune, nici coerență! Doar emoticoane și live-uri tremurate.

 

Deși se crede un fel de Zorro al suveranității, în afară de mască și pelerină, Simion e gol ca un ecou de pivniță. Nu e nici pe departe un lider cu discurs național sau cu vreun creier funcțional. E un personaj care nu înțelege că electoratul suveranist nu vrea să fie condus, ci respectat. Și care nu caută nici un idol cu tricolor la șiret, ci un om vertical, care n-a pupat niciun sistem în dos și care are carte, nu doar sloganuri.

 

Că de aia, azi, AUR arată ca o trupă de dans de pe TikTok. Una mânată de un coregraf, care e deja tarat de atâtea înfrângeri, care e obosit, care nu mai are nimic de spus sau de pus pe masă românilor, în afară de agende și foi de parcurs personale. E clar că, dacă pe ramura suveraniștilor nu intervine o pungă mare de oxigen, în 2029 va fi prea târziu.

 

Până atunci, electoratul ăsta se va fi retras în tăcerea cea mai periculoasă. Cea a lehamitei de lideri de carton! Azi, România rămâne cu circul. Cu pancarte. Cu urlători. Cu vedete. Și cu un popor care, de fiecare dată când își caută un lider, găsește un actor. Tot timpul unul prost.

2 People voted this article. 2 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Nu tu, Simioane!