Municipalitatea a dărâmat, astăzi, mai mult decât o simplă clădire. Și uite așa, Timișoara a mai pierdut încă o poveste, în momentul în care a băgat buldozerele într-una dintre cele mai vechi și mai cunoscute pizzerii din oraș – Pizzeria Poli. Un nume care, pentru mulți timișoreni, înseamnă copilărie, întâlniri cu prietenii sau serile lungi de vară petrecute cu familia.

Decizia vine din partea Primăriei Timișoara, care a acționat în urma unei dispoziții semnate de primarul Dominic Fritz. Edilul susține că, încă din anii ‘90, localul funcționa fără autorizație legală și ocupa abuziv domeniul public pe Calea Alexandru Ioan Cuza, una dintre arterele centrale ale orașului:

Legea trebuie respectată, indiferent de cât de veche sau populară este o construcție. Nu putem tolera ocupații ilegale ale spațiului public.

Patronul localului, prezent la fața locului în această dimineață, a încercat zadarnic să oprească lucrările. Cu ochii în lacrimi, acesta a asistat neputincios cum buldozerele își fac drum prin ceea ce odinioară era o terasă plină de viață. Deși a contestat în instanță dispoziția de demolare, justiția a dat dreptate Primăriei Timișoara. Sentința a fost clară: clădirea trebuie desființată.

Pe locul unde s-a aflat Pizzeria Poli urmează să fie amenajat un spațiu verde. Un proiect lăudabil în teorie, dar care vine cu un preț emoțional pentru o comunitate care vede cum i se șterg, treptat, reperele afective. Deja, reacțiile nu au întârziat să apară. Pe rețelele de socializare, timișorenii au postat zeci de mesaje de regret și revoltă:

Nu e vorba doar de o pizzerie. E vorba de amintiri, de tradiție, de identitatea orașului.

 

Dacă Poli a fost demolată, ce urmează? Ce altceva o să mai pierdem în numele dezvoltării?

Cazul Pizzeriei Poli ridică o întrebare esențială pentru Timișoara (și nu numai): unde tragem linia între respectarea legii și conservarea sufletului orașului? Putem vorbi despre modernizare fără a distruge moștenirea afectivă a generațiilor? Pentru unii, demolarea înseamnă ordine și progres. Pentru alții, este o rană în inimă. Dar un lucru e sigur: astăzi, Timișoara a pierdut mai mult decât o clădire – a pierdut o parte din ea însăși.