Loading

Prefectul Mihai Ritivoiu dă cu toporul după muște

Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a descoperit recent că în județ sunt prea mulți… viceprimari. Nu e o revelație de la vreun audit serios sau dintr-un raport al Curții de Conturi, ci o iluminare guvernamentală venită de sus, din tavanul Palatului Victoria, unde Ilie Bolojan visează la reforma administrativă. Așa se face că, din biroul său de timișorean, Ritivoiu a anunțat public, senin și reformator, că toate localitățile, care au sub 1.500 de locuitori, trebuie să rămână fără viceprimari.

 

Și așa a reușit să-și pună în cap, deodată, mai mulți primari din județul Timiș, care se situează sub plafon. De fapt, vreo 16: Balinț (1.489), Bara (299), Bârna (1.473), Beba Veche (1.328), Bogda (448), Brestovăț (675), Criciova (1.493), Curtea (1.228), Ghizela (1.113), Giera (1.131), Livezile (1.374), Nițchidorf (1.483), Ohaba Lungă (904), Pietroasa (1.012), Secaș (320) și Valcani (1.225). Ca nuanță, comună Foeni este singura care are, pe cifre validate la ultimul recensământ, exact 1.500 de locuitori, așa ca nu intră în malaxor.

 

Una peste alta, au existat două tipuri de reacții din partea primarilor nemulțumiți, care se simt vizați de această reformă pionierească a noului Guvern al României, promovată de reprezentantul teritorial Mihai Ritivoiu. În primul rând au fost reacțiile publice, care au venit ca să contracareze avântul prefectului de Timiș care a considerat că există spațiu real pentru reducerea cheltuielilor, la nivel local, fără a compromite funcționarea eficientă și legalitatea actului administrativ:

  • Nimănui nu-i convine să piardă un om, în condițiile în care noi și așa suntem gâtuiți. Problema e că nici de întrebat nu ne întreabă nimeni. Suntem 13 în total, inclusiv un necalificat, un șofer pe microbuzul școlar, o femeie de serviciu, secretara, contabilul. Probabil că de afară se vede că sunt mulți, dar mai vrei să faci și proiecte, să atragi fonduri europene. Cu cine, cu femeia de serviciu? – Radu Vicol, primar Giera.
  • Nu de aici, de la comunele mici, se economisesc bani. Ar trebui lucrat mult mai sus, la nivel de ministere, de Justiție, acolo sunt cheltuielile foarte mari. Viceprimarul de comună mică câștigă până în 4.000 de lei – Marinel Crăciunescu, primar Curtea.
  • Cred că este o măsură nefericită, aruncată în spațiul public, fără să fie analizate efectele ei. Exact acolo unde e nevoie de muncă și implicare, acolo tăiem. A fost o afirmație pripită care dă bine în tot contextul cu reducerile. Dar cheltuielile mari nu sunt în primăriile astea mici. Sunt companii de stat unde un singur om încasează un salariu cât toți angajații unei primării mici într-o lună – Ovidiu Ignatoni, primar Bârna.

Revolta primarilor

 

Asta a fost pentru publicul larg! În schimb, în privat, așa cum rezultă din grupurile interne de comunicare de WhatsApp ale PSD Timiș, lucrurile stau mult mai delicat. În primul rând, primarii spun că aparatul lor administrativ nu este deloc supradimensionat, în raport cu nevoile reale ale comunității. În plus, nici nu vor să audă despre vreo reevaluare a sporurilor acordate funcționarilor publici. Și, mai mult decât orice, sunt supărați că nu au fost consultați sau sunt accesați, doar când trebuie să ridice mâna:

  • Pe lângă Guvern și domnul prefect crede că ăștia mici nu lucram. Bine că avem nevoie de 5 viceprim-miniștrii, de mii de consili de administratie și agenții create aiurea și facem economie cu 16 viceprimari în Timiș. Sunt profund dezamăgit de interviul dumneavoastră, domnule prefect – primar Valcani

  • Nu mi se pare corectă măsura propusă. O primărie cu o singura localitate, care are 1501 locuitori poate sa aibă viceprimar si alte primării, sub 1500 locuitori, dar cu doua, trei sate aparținătoare, nu. Reducem cheltuielile dar nu în acest mod – primar Brestovăț
  • Viață lungă, noi suntem de vină pentru tot. Noi dam hotărâri de guvern, nu ma cert cu tine dar nu esti corect – primar Birda
  • Mie cel putin mi se pare ciudat faptul că se tine cont DOAR de recensământ….. spre exemplu Criciova are l-a recensământ 1493 de locuitori iar cu domiciliul am 1574, eu intreb cei care au refuzat să se recenzeze nu sunt cetățeni ai comunei CRICIOVA?????…. si dacã sunt, de ce nu se ține cont de ei???? – primar Criciova.

Evident, datorită tămbălăului de pe WhatsApp, a venit și reacția prefectului Mihai Ritivoiu. În doi timpi. În primul, ca orice pesedist asumat, a anunțat că… a solicitat modificarea știrii. Apoi, s-a repliat:

  • Mă cunoașteți, apreciez activitatea voastră și aveti în mine un sprijin, nu un acuzator. Vă astept mâine, la 12, dacă doriți. Sau joia viitoare. Voi fi plecat din țară de vineri.

Ce se înțelege din toată tărășenia? Că România reformează de jos în sus. Că nu-i loc pentru 16 viceprimari în Timiș, dar sunt bani de patru miniștri fără portofoliu, sute de consilii de administrație și mii de posturi bugetate politic. Iar dacă un primar vrea să atragă fonduri, ar fi bine să își scrie el proiectele și, eventual, să ducă gunoiul după ședință.

 

În final, poate prefectul Mihai Ritivoiu are dreptate – reforma trebuie să înceapă de undeva. Dar, poate, nu din comune cu 1500 de locuitori, unde fiecare mână de lucru chiar contează. Totuși, poate că eficiența nu se măsoară în tăieri simbolice, ci în curajul de a deranja cu adevărat sistemul care produce dezechilibrul. Dar pentru asta ar trebui să ai curaj să tai… de sus. De sus în jos! Nu de jos în sus!

2 People voted this article. 2 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Prefectul Mihai Ritivoiu dă cu toporul după muște