În prostia mea, chiar am crezut că o să mai vorbim despre Klaus Werner Iohannis abia în momentul în care vor fi apărut cărțile de istorie postdecembriste cu oameni care, în ultimele trei decenii, nu au însemnat nimic pentru România! Ca idee, nici măcar Ion Iliescu și Adrian Năstase, cu toate metehnele, mineriadele și corupția endemică din jurul lor, nu au reușit performanța de a fi atât de detestați ca și Coiosul din Cotroceni. Băiatul ăsta, care pare mereu cu gândul la vacanțe exotice și partide de ski, are un mod aparte și ridicol de a se face antipatic! Așa că mi-e greu să diger povestea că nemții au inventat filetul și românii șmecheria că, dacă era așa, Meșterul Iohannis punea scula pe masă, încă de la începutul primului său Directorat.

Personal, n-am avut vreodată senzația că Regele Werner a zis ceva cu sens. A fost cel mult o reglare de microfon. Un continuu și plictisit doi-zece-doi-zece, ca să se asigure că se aude până-n fund la taxatoare. Așa că degeaba s-a supărat Ostașul Ciucă că PSD nu-l vrea, în Senat, pe acest cârnat cu rânjet și freză de raton. Mai mult ca sigur, marele nostru Erou de la Nassiriah nu și-a citit nici măcar primele zece pagini din Mitul pe care l-a semnat, în slujba țării, că să gâdile glanda lacrimală la toți pileații liberali. Dacă s-ar fi îndeletinicit cu lectura, cu siguranță, s-ar fi prins, ca oricare tarabostes, că Moțăitul de la Sibiu trage să moară și, asemenea faronilor, ține neapărat să fie îngropat, pe lângă cele șapte case, cu toată armata loială de servitori.

Momârlanul a condus România în ultimii zece ani, ca nimeni altul, fiind convins că poate profita de oricine are scheleți prin dulap sau e ahtiat să acceadă în cercurile de putere. De fapt, n-a cârmuit nimica, că era mai mereu plecat, ba la soare, ba la zăpadă, ba prin delegații externe, la bordul unor avioane private. Când nu a făcut pe globetrotter-ul, Regele Werner a stat închis la Cotroceni, a zăcut ca mutul și, când totuși a avut chef de vorbă, s-a rezumat la predici populiste despre România Educatată și România Modernă. Și, în tot acest timp, din spatele cortinei, Namila neamului românesc a ticluit și a girat tot soiul de alianțe sulfuroase și combinații incestuase că până și o mangaliță, bâzâită de muște, ar fi roșit de jenă și s-ar fi cerut sacrificată, cu mult înainte de Ignat. Cu atât mai mult cu cât, pe spatele animalului, sute de burți, plesnind de cârnați, și-au negociat traiul de lux, timp de un deceniu.

Acum, la final de drum, Președintele Tuturor Românilor vrea mai mult de la țara pe care a meditat-o în ultimii zece ani – o lege doar pentru el, una pe persoană fizică, care să-i permită să aibă un nou loc de odihnă la stat. Pretinde să fie îngropat pe pământ românesc, direct în Senatul României, pe listele PNL, asemenea unui rege. Adevărul e că nici cea mai proastă maimuță, n-ar fi avut nevoie de mai mult de două zile de meditații cu Vanghelie, ca să reproducă împachetările astea cu nămol, vândute de liberali ca normalitate germană! Și uite așa, azi, devine tot mai clar că lăutăria, pe post de competență, încă se caută cu lumânarea. Măcar, la acest capitol, virtuozul Fărămiță Lambru este, chiar și după 50 de ani de la deces, ceea ce trebuie – un adevărat lăutar cu competențe. În schimb, Klaus Iohannis vă rămâne în memoria românilor, după două mandate prezidențiale, profesorul de fizică care, de pe urma meditațiilor și după patru mandate de primar la Hermannstadt, a agonist suficienți bani, încât să-și cumpere șapte case.

Și ce frumos ar fi dacă principalul capăt de acuzare, împotriva oamenilor politici, s-ar intitula România de Azi, nu?!