Now Reading: Șeful Secției 1 Poliție Timișoara, comisar-șef Viorel Tilcă, reținut de DIICOT

Loading

Șeful Secției 1 Poliție Timișoara, comisar-șef Viorel Tilcă, reținut de DIICOT

svgMarch 30, 2025HARD NEWSInsiderTM

La data de 29 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 38 și 53 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată.

 

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în intervalul februarie – martie 2025, în mod repetat, inculpatul în vârstă de 53 de ani, comisar-șef Viorel Tilcă, comandantul Secției 1 Poliție Timișoara, a găzduit în locuința sa mai multe evenimente private, pe parcursul cărora au fost consumate substanțe interzise (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cocaină, amfetamină și 2MMC). De asemenea, în sarcina celuilalt inculpat, în vârstă de 38 de ani, s-a reținut că, pe parcursul anului 2025,  a procurat în scopul comercializării droguri de risc și mare risc.

 

În urma  celor 11 percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost găsite și ridicate peste 3,8 kilograme canabis (drog de risc), 25 grame cristal (3-CMC, drog de mare risc), obiecte purtând urme de substanță, 5 cântare de precizie, 5 grindere, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș  cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

 

Una peste alta, cazul comisarului-șef Viorel Tilcă, unul dintre favoriții șefului IPJ Timiș – chestorul Alin Petecel, ridică mari semne de întrebare, atât vizavi de eficiența testărilor periodice, la care sunt supuși polițiștii, cât și referitor la seriozitatea verificărilor care stau în spatele obținerii avizului ORNISS, un document menit să ferească instituțiile de forță ale statului român, tocmai de astfel de vulnerabilități. Pentru cei care nu știu, fără accesul la date clasificate (ORNISS), un polițist este tras definitiv pe dreapta, la munca de birou, fără nicio funcție de conducere.

 

Surse din dosar susțin că, în ciuda perchezițiilor, ancheta este abia la început întrucât, pe parcursul investigațiilor, din conținutul interceptărilor și a altor operațiuni informativ-operative, au rezultat chestiuni absolut sensibile și explozive, care nu fac decât să confirme că stupefiantele au penetrat, dincolo de IPJ Timiș, și o serie de alte instituții publice.

3 People voted this article. 3 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Șeful Secției 1 Poliție Timișoara, comisar-șef Viorel Tilcă, reținut de DIICOT