Loading

All posts tagged in agregate minerale

  • svgApril 10, 2026INVESTIGAȚII

    Post Image

    Aurul aluvionar, în România, este resursă minerală. Și, ca orice bogăție a (sub)solului, este controlată de stat. Ceea ce înseamnă că exploatarea are reguli stricte, prevăzute de lege. Adică, nu te apuci să montezi un tromel (tambur), în câmp, ca la un documentar pe Discovery și începi să dai găuri. Nici prin vreo balastieră sau carieră, doar

  • svgMarch 30, 2026INVESTIGAȚII

    Post Image

    Dincolo de stratul de suprafață, perimetrul Găvojdia – Criciova – Jdioara – Jena – Drinova reprezintă, de peste un deceniu, mult mai mult decât o banală hartă geologică. Așa că, orice procuror DIICOT sau DNA, care sapă mai adânc și intră în ONRC, ANRM, ABA Banat, ANAF, ISCTR și APM Timiș, va concluziona, cu siguranță, că exploatările de

  • svgMarch 3, 2026ADMINISTRAȚIE

    Post Image

    Povestea începe cu 25 noiembrie 2021 când Sorin Grindeanu, actualul președinte al PSD, a preluat frâiele Ministerului Transporturilor. De atunci, și până pe 23 iunie 2025, când a plecat din birou, conform marotei publice, deputatul de Timiș a deblocat cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră și feroviară din istoria postdecembristă a României. Și, odată

  • svgMarch 2, 2026ADMINISTRAȚIE

    Post Image

    În timp ce, în Timiș, balastierele sapă cu spor, iar râurile își schimbă cursul după cum dictează piața liberă (și excavatorul), instituțiile statului veghează. Cu blândețe. Cu înțelegere. Cu avertisment. Exact asta rezultă dintr-o analiză instituțională care a evaluat, la nivel macro, jocul de glezne al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) și, mai apoi, la firul ierbii,

  • svgFebruary 27, 2026ADMINISTRAȚIE

    Post Image

    În județul Timiș, dacă urmărești firul apei, ajungi la Bega. Dacă urmărești firul banilor, ajungi la balast. Iar dacă urmărești balastul, inevitabil, ajungi la clasa politică. Ceea ce înseamnă că, în Banat, agregatele minerale nu stau. Circulă și produc! Uneori, din albia râului Bega. Alteori, din carierele care aprovizionează autostrăzi și infrastructură feroviară. Însă, întotdeauna

  • svgIN TREND LA NOIsvg

  • svgFebruary 16, 2026INVESTIGAȚII

    Post Image

    În România, infrastructura nu se scumpește doar din cauza munților, tunelurilor, urșilor sau a inflației. Prețul sare și din cauza verigilor fantomă, plasate fix acolo unde nu se adaugă nimic, în afară de profit. Și când veriga e conectată politic, intermedierea se transformă într-un model de business care produce doar bani, fără niciun efort. Asta

svg