Now Reading: Cum să prinzi stadioane, infrastructură sanitară și (aero)portuară mare, fără să joci în Champions League?!

Loading

Cum să prinzi stadioane, infrastructură sanitară și (aero)portuară mare, fără să joci în Champions League?!

Când confunzi codul bunelor maniere cu codul de bare, ajungi să trăiești din lozinci, ca orice olimpian social-democrat. Ai capul plin de poeme și epifanii, emiți pe frecvențe joase și fără subtitrare, în numele românilor! Exact ca și Sorin Grindeanu, interimarul PSD, care, zilele trecute, s-a referit la viitorul incert și sumbru al stadionului Dan Paltinișanu din Timișoara. De fapt, deputatul nu a vorbit ca să transmită ceva, ci ca să bifeze, în fraze lungi cu font de 12, o idee interesa(n)tă:

 

Am văzut tot felul de chestiuni și propuneri de la acești apostoli ai austerității, ai tăierilor, cum se taie stadionul de la Timișoara, de la Hunedoara, de la Pitești. Nu vă supărați, dar e un alt exemplu de linie roșie pe care noi nu vrem să o trecem. Nu pot să accept vreodată, chiar dacă sunt doar președinte interimar la PSD, să fac parte dintr-un guvern unde aceste investiții nu își mai găsesc locul…

 

Așadar, ideea punctată de ministrul Sorin Grindeanu, în maniera unui calorifer scos din priză (prezent, dar rece!) a avut trei coordonate spațiale: Timișoara, Hunedoara și Pitești. Pe lângă asta, în subconștient, a devoalat și raza invizibilă care unește cele trei puncte administrative – SC Construcții Erbașu SA, la pachet cu congruenta SC New RPC 321 SRL, patronată de prim-vicepreședintele PSD Timiș, pastorul penticostal Adrian Cionca. Mai mult, logica ministerială a readus în discuție și cele trei tipuri de succes în construcții din ultimii 35 de ani de la Revoluție încoace. Cel muncit, cel atribuit și norocul organizat!

 

Totuși, contează mai puțin că, în ecuația drastică a reducerilor bugetare, se poartă discuții pentru stoparea investițiilor la cinci stadioane, nu la trei – Timișoara, Hunedoara, Pitești, Dinamo București și Constanța. Important de precizat e că exemplele geografice alese de Sorin Grindeanu sunt doar trei, care arată exact așa:

 

Hunedoara – Contractul pentru proiectarea şi construirea stadionului Corvinul 1921 (peste 10.000 locuri), care  are o valoare totală de aproximativ 64 de milioane de euro, aparține asocierii de firme Construcţii Erbaşu – P.A.B. România – New RPC 321.

 

Pitești – construcția viitorului stadion Nicolae Dobrin (peste 15.000 locuri) a fost câștigată tot de SC Construcții Erbașu SA, la o valoare estimată de circa 100 milioane de euro.

 

Timișoara– licitația pentru construirea stadionului Dan Păltinişanu (circa 32.000 locuri), evaluată la circa 140 milioane euro, a fost câștigată de Con-A Operations (Leader), dar pe 5 mai a.c. Construcţii Erbașu SA a depus contestaţia la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ.

 

Sistematizarea victoriei

 

Acum, dacă ar exista un joc de Monopoly cu lucrări publice, Erbașu n-ar da cu zarul. Că tot el a fost desemnat câștigătorul de serviciu și în Ghencea, și în Giulești, și-n Slatina. A bifat pe linie, tot! Și dacă mâine s-ar construi un stadion pe Lună, Erbașu ar avea deja studiul de fezabilitate și acordul CNI. Doar pentru că, deja, societatea reprezintă un brand în infrastructura publică, un fel de croitor al statului român. Ce mai, îți face stadionul pe măsura buzunarului public, că doar nu plătește nimeni din firmă!

 

Ba chiar pare că, indiferent ce se scoate la licitație – spital, sală de sport, infrastructură (aero)portuară sau vreun muzeu al trădării naționale – Erbașu intră în joc cu o asociere potrivită. Întotdeauna, cu o precizie aproape mistică și mereu alături de prieteni buni din piață, cum sunt cei de la Concelex, Terra Gaz, ACI Cluj și New RPC, ca într-un film de heist bine regizat. Nici nu mai contează care e liderul asocierii căci, la vederea numelui de Erbașu pe listă, se poate paria liniștit pe câștigător. 

 

Unii spun că de vină e experiența. Alții că e profesionalismul, în care Erbașu e deja unchiul din familie, nu musafir. Cu excepția câtorva tentative rebele (Bog’Art, STRABAG, MIS Grup, CON-A), care vin, se luptă, mai contestă, și apoi pleacă ofuscați, Erbașu e mereu acolo. Ca nașul la botez! Și asta pentru că Erbașu nu construiește doar stadioane, ci statistică, în special în registrele CNI, cu abonament, atât pe partea de sănătatea publică, cât și pe infrastructura mare: 

Tulcea – Spitalul Județean de Urgență

 

Oradea – Spital de Boli Infecțioase & Pneumologie + Dispensar TB

 

Timișoara – Maternitatea Bega, Centrul de Mari Arși, Institutul Oncologic Român 

 

Craiova – Aeroport

 

Cluj – Academia de Muzică Gheorghe Dima

 

Salonta – Aquapark 

 

Noroc? Mai degrabă sistematizarea victoriei! Cel mult, poate un singur bilet câștigător, aflat mereu în buzunarul lui Erbașu. Un soi de template în care, fie vorba între noi, chiar și asociații de conjunctură ai SC Construcții Erbaşu, așa cum e și SC New RPC 321 SRL din Timișoara, joacă un rol sistemic. Și încă unul esențial!

 

Lozul câștigător

 

New RPC 321 SRL, care aparține prim-vicepreședintelui PSD Timiș Adrian Cionca, nu e doar un subcontractor aleator, în toată ecuația. Din contră, este un aliat stabil în cel mai relevant consorțiu Erbașu de pe piața licitațiilor publice. E un micro‑model al strategiei câștigătoare în infrastructura publică! Așa cum sunt si firmele lui Ion Bejeriță de la Caraş-Severin, în orice schemă cu UMB Grup – Dorinel Umbrărescu, pe partea de construcții de autostrăzi! Cu diferența că, spre deosebire de Bejeriță, Cionca este partener pe acte cu familia ministrului Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu, prin SC Comuncas SRL și SC Store Next Image SRL din comuna Dumbrăvița (Timiș). 

 

Pe acte, nu pe povești, în ultimii ani, cifra de afaceri a firmelor lui Adrian Cionca au explodat. Ba chiar au deraiat dinspre afaceri imobiliare private, înspre construcții edilitare, în parteneriat exclusiv cu statul român. În ultimii doi ani, pesedistul a adunat contracte de peste 35 milioane de euro, doar în județe precum Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. În afară de stadionul „Corvinul 1921” din Hunedoara. Pe lângă, mai sunt și altele, directe sau în colaborare: 

 

Craiova Regional Emergency Hospital

 

Stadionul Multifuncțional Dinamo (București)

 

Aeroport Oradea – terminal cargo și platforme operaționale

 

Amenajări portuare – dane RO‑RO la Midia și Galați, plus lucrări fluviale pe Dunăre  

 

Așadar, la fel ca și SC Construcții Erbasu SA, nici SC New RPC 321 nu e doar o simplă firmă. E chintesența cabinetului de avocatură al betonului și banului public, care se bazează pe prietenii bine cimentate. Așa că, atâta timp cât se toarnă ceva și se semnează contracte, băieții deștepți din infrastructura publică vor fi mereu în Champions League, într-o zonă în care nu se mai aude imnul național, ci se scrie partitura banului public.

1 People voted this article. 1 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Cum să prinzi stadioane, infrastructură sanitară și (aero)portuară mare, fără să joci în Champions League?!