n definitiv, medicina este una dintre puținele profesii în care încrederea este vitală. Pacientul trebuie să aibă încredere în medic. Rezidentul trebuie să aibă încredere în mentor. Iar mentorul ar trebui să fie primul care înțelege că autoritatea profesională se câștigă prin competență și exemplu, nu prin disponibilitatea subordonaților de a face curse la aeroport sau cumpărături între două consultații. Pentru că, în clipa în care fișa postului începe să semene cu lista zilnică de treburi dintr-o gospodărie, medicina încetează să mai fie o școală. Și riscă să devină o relație de dependență în care halatul alb ajunge să acopere mult mai mult decât atribuțiile unui medic rezident. 

Și de aici, încolo, din nou, dăm cuvântul medicilor, așa cum rezultă din reclamațiile depuse la Comisia de Disciplină a UMF Timișoara, împotriva prof. univ. dr. Carmen Bunu, coordonatoare a rezidenților pe Alergologie și Imunologie:

Una dintre situațiile care m-au marcat profund, pe parcursul stagiului și pe care o consider deosebit de gravă, privește modul în care anumite acte medicale erau delegate rezidenților, în absența doamnei profesor, fie că aceasta se afla la congrese, în concediu sau pur și simplu absentă din clinică (uneori chiar la masaje sau ședințe de fizio-kineto-terapie).

Am asistat personal la situații în care colegii rezidenți din ani mai mari erau solicitați să se prezinte la cabinetul privat al doamnei profesor pentru a administra vaccinuri pacienților — mai precis, imunoterapii alergen-specifice subcutanate (neaprobate de Ministerul Sănătății din România) — în condițiile în care doamna profesor nu era prezentă și nu putea asigura supravegherea medicală necesară. 

Această practică m-a alarmat, deoarece administrarea imunoterapiei subcutanate reprezintă un act medical cu potențial risc anafilactic, care impune în mod obligatoriu prezența și supravegherea unui medic specialist.

Consider că este inacceptabil ca un medic rezident să fie pus în situația de a efectua acte medicale asupra pacienților în absența totală a coordonatorului de rezidențiat sau a medicului îndrumător. Statutul meu profesional și contractul meu de muncă definesc activitatea de rezidențiat ca pe o formă de pregătire medicală supravegheată — în aceste circumstanțe, supravegherea lipsea cu desăvârșire. Dincolo de implicațiile juridice și deontologice, consider că această practică a expus atât pacienții, cât și rezidenții implicați unui risc nejustificat și inacceptabil.

De asemenea, încă din primele zile ale stagiului de Alergologie și Imunologie Clinică, am fost avertizată de către colegii rezidenți din ani mai mari că, în situația în care dețin permis de conducere și autoturism personal, este indicat să nu divulg aceste informații. Motivul invocat era că medicii rezidenți, care posedau autoturism propriu, puteau fi solicitați de către doamna profesor Carmen Bunu pentru activități în interes personal. Conform celor relatate, astfel de solicitări ar fi vizat transportul doamnei profesor la și de la aeroport (inclusiv la ore târzii sau în afara programului de lucru), transportul acesteia la cabinetul medical privat și ulterior la domiciliu, efectuarea de cumpărături în numele acesteia, ridicarea medicamentelor de pe rețeta personală a doamnei profesor, precum și alte activități fără nicio legătură cu formarea profesională sau cu atribuțiile specifice medicului rezident.

Pentru a evita implicarea în astfel de situații, am declarat că nu dețin permis de conducere și nici autoturism personal. Pe parcursul stagiului, am constatat direct că avertizările colegilor erau întemeiate și că doamna profesor le solicita rezidenților transport cu autoturismul personal al acestora, inclusiv prin contactarea telefonică a acestora la domiciliu, în afara orelor de program, uneori chiar în timpul zilelor de concediu de odihnă. De asemenea, în absența totală a doamnei profesor de pe secție, rezidenții erau contactați pentru a ridica parafa de la domiciliul acesteia în vederea finalizării documentației medicale aferente zilei respective. În zilele în care doamna profesor nu venea la Spitalul Județean, având pacienți programați în prealabil, eram obligați să efectuam activitatea medicală, nefiind supravegheați de către un medic primar sau specialist.