July 16, 2026Conform DEXonline, voluntariatul reprezintă o activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății, fără a urmări un câștig material. Acesta implică acțiuni de bunăvoie, din proprie inițiativă, și sunt reglementate, în România, prin Legea 78/2014. Și mai există o specie aparte de voluntari, care sunt indexați mai rău ca și sclavii de pe plantații și sunt legați de contractul de benevolență, între 3 și 7 ani, în funcție de rezidențiat! În limbaj tehnic, fenomenul, care înflorește an de an, într-un colț al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, și despre care toată lumea știe (dar nu vorbește!) se numește simplu și eficient – voluntariat obligatoriu.
Practic, e genul de activitate extracuriculară, prin care rezidenții UMF Timișoara nu semnează niciun contract, nu primesc niciun ban, dar află, destul de repede, că programul academic nu se termină odată cu pontajul de la spitalul de stat. Ci în privat, la clinica șefului de secție! Cel puțin asta rezultă din mai multe sesizări depuse la Comisia de Disciplină a instituției de învățământ medical superior de către rezidenții din cadrul specialității Alergologie și Imunologie. Mai exact, că sunt repartizați, pe zile, să presteze munci gratuite, în cabinetele medicale private ale coordonatoarei de rezidențiat, prof. univ. dr. Carmen Bunu. Nu ca și pacienți. Nu ca și observatori ocazionali. Ci ca parte dintr-un mecanism organizat, cu program, înlocuiri pe ture și evidență strictă. Exact ca la pușcărie!
Capturile de ecran, anexate sesizării, sunt aproape banale, prin naturalețea lor. Tocmai asta le face interesante și demonstrează, fără drept de apel, fața hidoasă a UMF Timișoara. Partea tristă e că, așa cum rezultă din probe, nu există niciun soi de dezbatere despre oportunitatea prezenței la cabinetul cadrului didactic. Nimeni nu întreabă, dacă trebuie! Se discută doar cine și în ce zi poate merge pe plantațiile private ale coordonatoarei de rezidențiat de la Alergologie și Imunologie. Sau, după caz, care e medicul care îl poate înlocui pe cel absent… ca să nu fie probleme. Exact cum, într-un spital, s-ar împărți gărzile! Doar că, aici, e strict o organizare a serviciului de permanență, în privat și pe gratis. Într-un mod absolut grotesc și repetitiv:
Cum vreți să ne împărțim cu mersul la privat?
Eu aș merge marți.
Eu miercuri.
Luni – Casandra.
Marți – Adelina.
Miercuri – Criss.
Joi – eu.
Vineri – Bogdana.
Și aici începe adevărata problemă pentru că rezidenții sunt angajați ai unui spital public. Programul lor este reglementat, strict, prin contract individual de muncă și prin legislație. În rest, orice activitate suplimentară, desfășurată într-o clinică privată, ridică inevitabil câteva întrebări simple. În primul rând, în baza cărui document? Apoi, în ce calitate și sub supravegherea cui se desfășoară activitatea comercială (nu didactică!)? Cu ce remunerație și, mai ales, în interesul cui? Evident, că în beneficiul exclusiv al prof. univ. dr. Carmen Bunu, angajată a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara și cadru de predare la UMFT, cu gradul de profesor universitar. De aici încolo, aveți povestea, la rece, fără prea mari intervenții pe text, așa cum a fost expusă pe hârtie, în atenția Comisiei de Disciplină a UMFT, de către o serie de rezidenți, absolut curajoși.
🟠 Sclavagism modern
Stimată comisie, sunt rezidentă în anul I în specialitatea de Alergologie și Imunologie Clinică, angajată a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara, în cadrul Compartimentului de Alergologie și Imunologie Clinică, unde îmi desfășor stagiul de 6 luni. Doresc să vă prezint o serie de evenimente necorespunzătoare, abuzive, pline de remarci jignitoare prin care am trecut și la care am asistat până acum, situații care nu sunt deloc potrivite pentru programul de rezidențiat. În primul rând, obligația participării la activitatea medicală privată, fără bază contractuală. Încă din primele zile petrecute în cadrul acestui stagiu de inițiere, eu împreună cu colegele mele de anul I am fost informate că suntem chemate (obligate) să participăm la “orele de privat”, pe lângă orele de lucru din cadrul Compartimentului de Alergologie și Imunologie Clinică din Spitalul Județean.
Nu am primit nicio pregătire prealabilă, nicio îndrumare, ci am fost pur și simplu trimise să ne desfășurăm activitatea medicală la privat. În acea perioadă Compartimentul de Alergologie fusese abia deschis și nu aveam pacienți. Pacienții au început să vină pe la sfârșitul lunii ianuarie. O rezidentă mai mare, de anul 5, ne-a informat clar că trebuie să ne trecem pe o listă, cu nume, prenume și ziua în care să participăm la aceste “ore de privat” (Luni, Joi – Clinica Profilaxis; Marți, Miercuri, Vineri – Clinicile MedLife Medicis Academica). Rezidenta care se ocupa de această centralizare ne-a transmis că doamna profesor dorește să aibe evidența clară a participării noastre la privat. Menționez că această activitate medicală la privat nu există în contractele noastre de angajare.
Neștiind exact care ne sunt drepturile și obligațiile, fiind în primele zile în această specialitate, am participat la “orele de privat” (se poate observa în imaginile atașate mai sus că în data de 18 ianuarie încercam să ne organizam pentru “mersul la privat”). În susținerea afirmațiilor mele privind implicarea rezidenților în activitatea cabinetului privat, anexez mai jos o serie de conversații electronice purtate în cadrul colectivului de rezidenți. Din conținutul acestora reiese că rezidenții erau solicitați să asigure prezența și continuitatea activității la cabinet în situațiile în care anumite persoane nu puteau participa. Formulări precum “Cine ar putea să vină mâine la cabinet în locul Cristinei?” sau „Fetele de an 1, să vă organizați să fie cineva azi la cabi” sugerează existența unei practici organizate prin care rezidenții erau mobilizați pentru desfășurarea activității în cadrul cabinetului privat.
În timpul în care am mers la MedLife Medicis Academica am fost instruită de către o rezidentă mai mare și de către doamna profesor să pregătesc seringile cu soluția extrasă pentru imunoterapia subcutanată (imunoterapie neaprobată de Ministerul Sănătății în România), pentru ca, ulterior, doamna profesor sau rezidenta mai mare să poată administra vaccinul. Dacă timpul meu de execuție era sub așteptările doamnei profesor sau seringa nu era plasată conform așteptărilor doamnei profesor, mi s-au adresat remarci jignitoare, uneori chiar de față cu pacienții din cabinet. De-asemenea, menționez că în cabinet se aflau și 3-4 pacienți, în același timp, fiecare venit pentru o altă doză de vaccin sau strict pentru o consultație. În cazul în care nu auzeam și consultația în timp ce pregăteam seringile, eram întrebată într-un mod agresiv de ce nu am fost atentă, de ce sunt leneșă, de ce sunt proastă etc.
Ulterior, am fost întrebată de către doamna profesor de câte ori am de gând să mai greșesc, ca să știe când voi înceta să mai fiu proastă. Fiind astfel umilită și jignită constant, am decis să îmi citesc cu atenție contractul de angajare și am constatat că nu am absolut nicio obligație contractuală să particip la aceste „ore de privat” și am încetat să mai merg. Am luat în considerare și schimbarea specialității pentru că începusem să merg cu anxietate și stări depresive la locul de muncă, dar am decis să mai aștept un timp, fără a mai participa la activitatea medicală din mediul privat. Menționez că în cursul acestor luni din stagiul de inițiere am stat constant cu frică pentru că nu știam în ce moment doamna profesor va veni și va alege să folosească un limbaj nepotrivit, jignitor și extrem de intimidant.
🟠 Pedagogia prin umilință
După o săptămână în care am absentat de la “orele de privat” am fost chemată la doamna profesor în birou, unde am fost întrebată de către dumneaei: ”Tu știi măcar unde lucrezi? Cum îți permiți să nu vii la privat? Tu nu ești normală la cap? Spune-mi! Eu chiar cred că tu nu ești normală la cap și că ești doar o proastă care așteaptă să treacă timpul!”. În urma acestor cuvinte ale doamnei profesor Carmen Bunu, i-am răspuns că sunt angajată a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara, în cadrul Compartimentului de Alergologie și Imunologie Clinică, unde îmi desfășor stagiul de 6 luni de inițiere în specialitate și nu am nicio obligativitate contractuală de a merge la cabinetele dumneaei private. După răspunsul meu calm, doamna profesor Carmen Bunu a spus ca sunt “o fraieră”, că nu vreau să învăț și că o să rămân o proastă, dacă mă bazez doar pe activitatea medicală din cadrul Compartimentului din Spitalul Județean.
Din acel moment, doamna profesor Carmen Bunu a abordat o atitudine plină de agresivitate verbală, folosind termeni jignitori la adresa mea, cu orice ocazie și după bunul plac. După încă o săptămână în care am absentat de la activitatea din mediul privat, am fost din nou chemată la dumneaei în birou (în data de 10 martie 2026), unde m-a întrebat de ce nu vin totuși la privat și care este problema mea. I-am comunicat faptul că m-am simțit jignită în urma afirmațiilor sale, întrucât mi-a adresat cuvintele „proastă” și „nu ești normală la cap” — circumstanțe care îmi justifică și îmi susțin decizia de a mă prezenta la locul de muncă, în conformitate cu prevederile contractului meu. Această conversație a fost înregistrată audio, pentru că deja începusem să prevăd momentele în care urma să fiu umilită și jignită.
În susținerea celor expuse anterior, menționez că am fost martoră directă la o altă situație petrecută în luna februarie 2026, în cadrul cabinetului privat MedLife. În prezența mea și a unei paciente aflate la consultație, doamna profesor i-a solicitat unei colege rezidente din anul I să redacteze o rețetă medicală. Colega mea își pregătise deja propriul instrument de scris pentru a nota recomandările medicale, moment în care doamna profesor a reacționat pe un ton ridicat, solicitându-i să utilizeze pixul aflat pe birou și adresându-i remarci precum: „Ia pixul din mâna mea! Pixul tău nu e bun!”. În contextul în care rezidenta a încercat să explice că are deja pregătit un pix și poate începe redactarea rețetei, doamna profesor a continuat pe un ton agresiv, afirmând: „De ce ești proastă și nu vrei să înțelegi? Am scris deja cu un pix pe rețetă și nu pot apărea două variante de cerneală pe hârtie. Când vei înceta să mai fii o proastă și să înveți să mă asculți?”.
Totodată, în luna februarie 2026, am fost martoră la o scenă petrecută în cadrul Compartimentului, la revenirea pe secție a unor medici rezidenți din anul IV pentru stagiul final de Alergologie și Imunologie Clinică. Cu această ocazie, doamna profesor Carmen Bunu a inițiat o serie de întrebări cu caracter didactic referitoare la mecanismele imunologice implicate în hipersensibilitatea de tip I. În cursul acestei discuții, unul dintre rezidenți nu a reușit să explice diferențierea limfocitului T0 (naiv) în limfocit Th2. Ca reacție la răspunsul incomplet al colegului meu, doamna profesor i-a solicitat acestuia să recunoască în fața colegilor că este „un prostovan” și să rostească această afirmație cu voce tare. În contextul presiunii, colegul meu a dat curs solicitării.
După acest episod, doamna profesor Carmen Bunu a tratat situația într-o manieră amuzată și a întrerupt discuția educațională, fără a continua evaluarea celorlalți rezidenți prezenți, retrăgându-se în biroul său. Consider că acest episod este relevant deoarece ilustrează un mod de interacțiune incompatibil cu rolul educațional al unui coordonator de rezidențiat. În opinia mea, transformarea unei situații de evaluare profesională, într-un context de ridiculizare publică și folosirea unor calificative degradante la adresa unui medic rezident, nu contribuie la procesul de învățare și poate afecta demnitatea profesională și încrederea persoanelor aflate în formare.
PS: Și povestea nu se încheie aici! Tot ce ați citit până acum, e doar antreul unui mentorat, marca UMF Timișoara! Unul presărat cu anxietate, limbaj suburban, insulte, intimidare și umilințe, care nu are ce căuta într-un curriculum universitar. În episodul următor o vă lămuriți că, de fapt, partea cea mai tulburătoare a rezidențiatului de pe Alergologie si Imunologie nu a fost vocabularul. Ci efectul! Adică, psihoterapie sau consiliere psihologică, doar pentru a face față climatului profesional. Deși, pe hârtie, UMF există pentru a forma medici. Nu pentru a-i învăța că primul simptom al succesului profesional este să accepți umilința, în tăcere. Azi, din păcate, frica a ajuns să fie principalul instrument didactic. Și nu rezidenții sunt cei care trebuie examinați pentru asta, ci sistemul care a permis ca o astfel de cultură organizațională să se instaleze și să reziste ani întregi, fără niciun fel de intervenție eficientă.
Prev Post
What do you think?
Show comments / Leave a comment