Loading

Operațiunea 205

Ești la volan? Dă-i play!

insiderTM.ro - Românii, păcănelele și fantomele
00:00 00:00

Niciodată, în România, industria jocurilor de noroc nu a avut parte de o piață monitorizată. Decât pe hârtie și în discursurile politicienilor care, acum, după ce au modificat și legislația, se dau de ceasul morții să scoată păcănelele și cazinourile, în afara localităților. Chipurile, pentru binele comunităților! De fapt, în spatele cortinei, miza mare nu a fost niciodată legată de stoparea dependenței de pariuri, ci de mutarea clienților în online! Acolo unde înoată marii rechini, aproape invizibili, care sunt complicat de urmărit și documentat, tocmai pentru că înoată cu firmele și profiturile prin paradisuri fiscale, gen Hong Kong, Macao, Cipru etc.

Și asta o demonstrează, într-un mod absolut chirurgical, un raport al Curții de Conturi, publicat la începutul lunii iulie 2026, care vorbește despre Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN). De fapt, face referire la o instituție care ar fi trebuit să supravegheze legalitatea unui sector, în care se învârt anual miliarde de lei, dar care a închis ochii la cele mai evidente semnale de alarmă. Una peste alta, concluziile Curții de Conturi au fost atât de grave încât au fost urmate, la doar câteva săptămâni, de perchezițiile procurorilor DNA, la sediul autorității de reglementare. Și, cel puțin până acum, s-a lăsat cu câteva arestări și dosare penale, deși elefantul se lăfăie, încă, tot în camera celor de la ONJN! 

Pe scurt, raportul Curții de Conturi descrie un mecanism care, în orice sistem de control funcțional, ar fi trebuit să declanșeze imediat verificări. Mai exact, un singur cont de jucător, identificat prin codul 13592493, a înregistrat, pe 25 octombrie 2024, nu mai puțin de 58 de câștiguri. O nimica toată, în valoare totală de 11.121.200 de lei, echivalentul a aproximativ două milioane de euro! Și acesta nu a fost un accident statistic. Pe parcursul aceluiași an, același cont a raportat 92 de câștiguri individuale, fiecare de peste 15.000 de euro, însumând peste 16 milioane de lei. Adică, per total, 3,2 milioane euro, un singur jucător, aproape 100 de câștiguri succesive!

Și inspectorii ONJN n-au sesizat absolut nimic! Nicio anomalie, în toată schema. Nici măcar când, aproape o treime din toate câștigurile mari, raportate de operatorul de jocuri de noroc, au provenit de la un singur jucător. În mod firesc, o asemenea situație ar fi trebuit să ridice imediat suspiciuni privind proveniența banilor, autenticitatea tranzacțiilor și modul în care erau calculate obligațiile fiscale. Nu de alta, dar legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor impune, atât operatorilor de jocuri de noroc, cât și ONJN , obligația de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei pentru orice persoană care mizează sau câștigă cel puțin 15.000 de euro. Indiferent dacă suma provine dintr-o singură tranzacție sau din mai multe operațiuni, aparent legate între ele! 

Evident, scopul acestor verificări este tocmai identificarea tentativelor de spălare a banilor, evaziune fiscală, finanțare a terorismului sau utilizare a unor identități interpuse. În plus, ONJN are acces direct la serverele tuturor operatorilor licențiați și la rapoartele privind aceste tranzacții. Cu toate acestea, auditorii au constatat că informațiile existente nu au fost utilizate. Deși, fără niciun dubiu, repetitivitatea acestor câștiguri indică manipularea rezultatelor jocurilor, prin acordarea sistematică de premii unor conturi controlate, cu efect direct asupra diminuării bazei de calcul a taxelor datorate statului. Ceea ce, dincolo de evaziune fiscală, înseamnă și circulația nestingherită a unor sacoșe cu bani lichizi, extrași pe diverse CNP-uri, sub forma unor pseudo câștiguri la jocurile de noroc.

🟠 Multiplu de… milioane

Partea frumoasă e că, așa cum rezultă din concluziile Curții de Conturi, fenomenul de spălare de bani, sub forma unor mirobolante câștiguri la pariuri, nu s-a limitat doar la contul cu codul 13592493, în spatele căruia se ascunde identitatea unei persoane. În cazul unui alt operator, auditorii au semnalat alte șase persoane care au încasat, fiecare de peste 15 ori, câștiguri individuale mai mari de 15.000 de euro, acumulând sume cuprinse între 1,5 și 6,7 milioane de lei. De exemplu, un utilizator, identificat sub pseudonimul Nickelby90, a înregistrat 40 de câștiguri într-un singur an, dintre care 38 aveau valori aproape identice, rotunde, terminate cu trei, patru sau chiar cinci zerouri. Și aceste situații au trecut, fără verificări și fără sesizări, către ANAF.

Mai mult, Curtea de Conturi a remarcat lipsa de cooperare a reprezentanților ONJN în timpul controlului. Deși instituția avea acces complet la bazele de date și la rapoartele operatorilor licențiați, verificările au fost întârziate, iar informațiile puse la dispoziția auditorilor au fost incomplete sau furnizate cu dificultate. Interesant este că, în cadrul unei ședințe de conciliere, desfășurate la 11 martie 2026, reprezentanții ONJN au admis caracterul neobișnuit al acestor tranzacții repetitive. Cu alte cuvinte, autoritatea a recunoscut existența unor tipare de câștiguri, concentrate în perioade foarte scurte, cu valori aproape identice și deosebit de ridicate. Și a apreciat că acestea indică mecanisme prin care operatorii își diminuează, în mod artificial, baza de taxare (GGR) prin acordarea unor premii către conturi controlate prin interpuși.

Totuși, industria jocurilor de noroc oferă, desigur, și explicații tehnice pentru asemenea situații. Uneori, pariorii își împart mizele în mai multe bilete, aproape identice, pentru optimizarea impozitelor sau pentru a evita limitele maxime de plată impuse de operatori. În cazul cazinourilor online, jackpoturile importante pot fi achitate în tranșe succesive, iar numărul foarte mare de runde jucate într-o lună poate genera o frecvență ridicată a câștigurilor. Totuși, chiar și în aceste situații, legea obligă autoritățile, recte ONJN și ANAF, să verifice dacă tranzacțiile sunt justificate și dacă nu ascund alte mecanisme financiare, care intră sub incidența Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și organele de urmărire penală. 

Doar că situația e mult mai gravă de atât! Și demonstrează, negru pe alb că, în România, există două modalități prin care poți afla că ai câștigat la jocurile de noroc. Prima este cea clasică, în sensul că intri pe platformă, verifici contul și vezi dacă norocul a decis să te viziteze. A doua este mult mai românească. Te sună contabila și îți spune că ANAF te așteaptă cu impozitul, pe Declarația fiscală 205, pentru niște câștiguri din păcănele, rulete sau cărți de joc, despre care nu știai că există. Nu, nu este începutul unui roman absurd ci, așa cum rezultă din date instituționale, e un fenomen de masă. Unul ascuns de ochii instituțiilor abilitate și neraportat, pe motiv că nu există statistici sau baze de date. Deși circuitul câștigurilor, ciclice și substanțiale, include, pe lângă zeci de mii de persoane fizice, care n-au jucat niciodată, și CNP-urile unor persoane decedate.

Este exact situația în care susține că s-a trezit și Alexandra Corina M., antreprenor din județul Timiș, după ce a descoperit că figurează în evidențele fiscale (Declarația 205) cu venituri provenite din jocuri de noroc online, deși afirmă că nu și-a făcut niciodată conturi și nu a pariat vreodată. În mod normal, o asemenea situație ar trebui să fie o excepție statistică doar că, așa cum rezultă din documente, asemenea femeii de afaceri din Banat, mai sunt și alte zeci de persoane din județul Timiș, care au reclamat exact aceleași anomalii și coincidențe.

🟠 Somn de voie

În administrația românească, de regulă, asemenea informații și documente, în care o serie întreagă de persoane reclamă că nu au acces la jocuri de noroc, dar totuși sunt încărcați ciclic cu câștiguri, devin automat obiectul unor dosare penale. Aici, ANAF Timiș nu a făcut decât să confirme că, în mod scriptic, acele câștiguri au fost raportate de către o serie de operatori de jocuri de noroc. Deci există! În ciuda opoziției unei serii întregi de persoane fizice care au contrazis, cu date certe, realitatea raportărilor din Declarația fiscală 205! Nu vorbim despre sume foarte mari, ci periodice, de genul a 174 de lei și până la 1202 RON. Totuși, important este că cifrele ajung în evidențele fiscale ale statului, în cârca unor persoane, tocmai pentru că un operator online le-a declarat oficial către ANAF.

Și chiar dacă lanțul documentar e ușor de urmărit – operatorul, contul utilizat, datele de identificare folosite la înregistrare, IP-urile, dispozitivele și istoricul autentificărilor – ONJN a refuzat mereu să își facă treaba până la capăt, invocând tot soiul de lipsuri tehnice sau lacune legislative. Așa că azi, nicio instituție a statului nu poate să afirme cu certitudine daca, în astfel de cazuri, vorbim despre furturi de identitate sau o vulnerabilitate a sistemului. Cert e însă că, prin astfel de metode, aruncate în cârcă a zeci sau sute de mii de persoane, se întâmplă câteva lucruri, care țin de sfera penalului – evaziune fiscală, diminuarea bazei impozabile, spălare de bani și genți cu cash care zburda în voie. Într-un cuvânt, corupție!

La prima vedere, cazul Alexandrei Corina M. nu seamănă deloc cu milioanele de euro din raportul Curții de Conturi. Doar că, asemenea femeii de afaceri din Banat, tot pe malurile Begăi, mai există un caz, cel al Angelei-Alina O., care vine să (re)confirme fenomenul câștigurilor băgate pe gât de operatorii de jocuri de noroc. Și mai e unul al lui Eduard Ștefan A din Timișoara care s-a trezit cu zeci de câștiguri din jocuri de noroc, fără să fi pus mâna pe cărți, ruletă, păcănele, nici măcar pe online. Doar pe hârtie că, fizic, în contul bancar, în afară de niște cifre în Declarația fiscală 205, nu i-a intrat niciun leu. Partea proasta e că, aidoma celor trei persoane exemplificate mai sus, la nivel de Timiș sunt… mii de habarniști care nu au nici cea mai vagă idee ca duc în spate, de ani de zile, la comun, zeci și sute de milioane de euro.

Acum, că ne-am lămurit cum circulă bazele de date și CNP-urile între operatorii de jocuri de noroc, dacă mai există un pic de voință și autoritare a legii, mai rămâne doar ca Statul să stabilească cuantumul spălării de banii, la nivel national. Si cât de sigur este procesul prin care un operator stabilește identitatea unui client, atâta timp cât zeci/sute de mii de persoane fizice, la nivel de țară, ajung în evidențele ANAF, cu câștiguri substanțiale din jocuri de noroc, pe Declarația 205, fără să știe. Când, de fapt, toți reclamă, doar că instituțiile se rezumă doar la miuță! Oricum, cel puțin pe Timiș, buboiul s-a spart în momentul în care un tânăr, Andrei Ioan V., a încercat să se înroleze într-o instituție de forță a statului român. 

Doar că recrutul a fost respins, pe motiv că, din acte oficiale, în mod absolut mincinos, a rezultat că are o dependență patologică față de jocurile de noroc!!! Așa că, de aici încolo, în mod evident. povestea nu mai ține de șansă, ci de statul de drept. Dacă un cetățean poate apărea în evidențele fiscale cu venituri din jocuri, pe care nu le-a practicat niciodată, și dacă un candidat poate rata o carieră, din cauza unor raportări fictive, înseamnă că autoritățile statului sunt chiar degeaba! Că doar în România un CNP-ul poate juca la ruletă, fără ca proprietarul lui să știe. Sau zeci de mii de români să câștige din cazinouri, pe care nici măcar nu le-au accesat, sute de milioane de euro, doar în Declarația 205.

2 People voted this article. 2 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Operațiunea 205