Imediat după anul nou, scandalul de la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, aflată în subordinea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, a bubuit în spațiul public. De fapt, circul propriu-zis a început exact pe 31 decembrie 2025, după ora 13:00, când dr. Armand Gogulescu a fost înlocuit de la șefia secție cu dr.
România chiar a devenit țara coincidențelor convenabile. Și nimeni nu se întreabă nimic! Pentru că atunci când prea multe întâmplări par aliniate matematic, poate nu mai vorbim doar despre noroc sau hazard. Poate vorbim despre coordonare! Așa e și cu clasarea dosarului de mare corupție, care a fost în lucru la DNA Timișoara, și care, pe
La 35 de ani de la Revoluție, România nu mai are nevoie de scurgeri pe surse sau de stenograme conspirative ca să afle adevărul despre propria ei boală cronică. Îl are scris, negru pe alb, într-un raport oficial, ajuns pe masa președintelui Nicușor Dan, la 14 decembrie 2025, care nu mai lasă loc de interpretări,
Dacă vă era dor de fosta groapă de gunoi de la Parța-Șag, închisă și ecologizată acum mai bine de un deceniu, aflați că, în ultimii 3 ani, una identică a luat naștere și a crescut văzând cu ochii, la ieșirea din comuna Sânmihaiu Român, înspre Diniaș. Fără niciun fel de exagerare, la fel de mare,
Concluzia simplă și dureroasă e că Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT) ține neapărat să rămână un exemplu de eșec managerial și ipocrizie instituțională. Și asta pentru că toată grija pentru pacienți se întâmplă, mai mult, în postările triumfaliste de pe pagina de Facebook a unității sanitare. În realitate, însă, cultura siguranței bolnavului a
Pe data de 11 decembrie 2025, Primăria Municipiului Timișoara a semnat contractul pentru reabilitarea Podului Iuliu Maniu, în baza unei proceduri de achiziție despre care avea la cunoștință că fusese atacată în instanță, pe data de 3 decembrie a.c. Deci, litigiu! Apoi, la nicio săptămână după antamarea construcție, pe data de 16 decembrie a.c, întreaga
În localitatea Chișoda, pe raza comunei Giroc, a început de vreo câteva luni, dragarea unui lac. Și sigur, pe lege, așa cum o să vă convingeți, acumularea de apă e un lac, nu o simplă baltă. Asta chiar dacă întreaga suflarea a comunității o denumește altfel! Pe acte, mai exact din extrasul de carte funciară
De mai bine de 30 de ani, între Consiliul Local Timișoara și concernul german RER-RWE, dincolo de relația comercială și statutul de parteneri cu câte 50% în RETIM SA, există o relație puternică de dragoste, încredere, prietenie și de neagresiune. De fapt, aceeași idilă sau poveste de romantism, dezvoltată și cultivată asiduu, a fost între operatorul
Într-un raport de audit, Camera de Conturi Timiș confirmă, negru pe alb, seria de investigații jurnalistice făcute de InsiderTM, referitoare la practicile pestilențiale și protecția instituțională de care s-a bucurat RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A, în ultimii 30 de ani. Mai exact, de când, sub umbrela grupului german RER-RWE (50%) și Consiliul Local Timișoara (50%), se joacă
Mai țineți minte poveștile alea cu digitalizarea Primăriei Timișoara, rulate la nesfârșit de Dominic Fritz, în mod trimestrial, de vreo 5 ani încoace, nu? Dar repertoriile cu dispariția hârtiei, a dosarelor cu șină și salvarea plantei, vă sunt încă pe timpan și retină, nu-i așa? Ei bine, după două luni de ronțăit hârtii prin administrația