Now Reading: Baltă cu pește a RETIM, populată cu milioane de euro din bugetul Primăriei Timișoara

Loading

Baltă cu pește a RETIM, populată cu milioane de euro din bugetul Primăriei Timișoara

De mai bine de 30 de ani, între Consiliul Local Timișoara și concernul german RER-RWE, dincolo de relația comercială și statutul de parteneri cu câte 50% în RETIM SA, există o relație puternică de dragoste, încredere, prietenie și de neagresiune. De fapt, aceeași idilă sau poveste de romantism, dezvoltată și cultivată asiduu, a fost între operatorul de salubritate și cam tot ce înseamnă instituții de reglementare sau control ale statului român. Asta e și explicația pentru care, timp de trei decenii, RETIM nu a fost călcată pe bătături, la modul serios, ci doar periată, deși semnale publice, referitoare la dezmățul practicilor ecologice și financiare ale societății, au tot fost semnalate în mass-media.

Când, în al treilea semestru, s-a apropiat ziua scadenței, cu grija partenerului strategic din Primăria Timișoara, RETIM a șters-o cu sediul social în Bihor. Și o explicație pertinentă a strămutării intempestive a operatorului de salubritate, pe alte meleaguri, în afară de meciurile intergalactice cu cei din CJT, pot fi și cele două concluzii majore ale auditorilor Camerei de Conturi Timiș. Prima, e legată de un prejudiciu cauzat municipalității lui Dominic Fritz de către partenerul german de la RETIM, în valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei. Doar din decontarea unor servicii de colectare a deșeurilor stradale pentru care administrația locală nu deține documente justificative, care să confirme că toate aceste cantități au fost procesate, în realitate. 

Adevărul e că municipalitatea, care a funcționat exact ca și o casierie pentru operatorul de salubritate, nici nu avea cum să aibă vreun colț de hârtie, atâta timp cât serviciul salubrizare din cadrul UATM Timișoara NU a solicitat niciodată de la RETIM tichetele de cântar, ci a mers pe cuvânt, fără nicio probă! Și, când, în timpul misiunii de audit, la presiunea Camerei de Conturi Timiș, reprezentanții Primăriei Timișoara au solicitat partenerilor de la RETIM toate actele, operatorul a refuzat pe motiv că… nu are astfel de obligații. Așa că, in ideea de a scoate la lumină situația din contabilitatea RETIM, Camera de Conturi Timiș a apelat la ANAF.

Doar că și aici, în baza tratatului de neproliferare a atacurilor sub centură, Fiscul a făcut figurație și un spectaculos joc de rol și la offside. Ceea ce confirmă blatul cu RETIM! De data asta, în scris, cu subiect și predicat:

Până în data de 25.07.2025, Camera de Conturi Timis nu a primit nici un răspuns la solicitarea transmisă știut fiind faptul că, în data de 25.07.2025 misiunea de audit financiar de la UATM Timisoara se va încheia. Din discuțiile avute atât cu inspectorii din cadrul ANAF- Directia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cât si cu persoanele din conducere a reieșit că, pentru verificările efectuate de acestia la RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A, presiunile au fost atât de mari, cum nu s-a mai întâmplat niciodată, în toată cariera lor, până la respectiva misiune.

Haiducii lui Fritz 

Și cea de-a doua explicație pertinentă, pentru care RETIM a fugit cu sediul social în Oradea, are legătură tot cu o constatare a Camerei de Conturi Timiș. Mai exact, cu altă pomană către operatorul de salubritate, tot din bani publici, de data aceasta una de 2,7 milioane de lei care are legătură cu o taxă către Administrația Fondului de Mediu, aferentă deșeurilor ce aparțin de Primăriei Timișoara, nereciclate în anul 2023. Așadar, din verificarea eşantionului aferent categoriei de operațiuni „R1-Plăți fondul de mediu”, auditorii au identificat o plată efectuată de municipalitate către Administrația Fondului de Mediu (AFM), în valoare de 2.278.332 lei, ca urmare a nerealizării obiectivului anual de reducere cu 60% a deşeurilor depozitate.

În speță, Camera de Conturi Timiș arată că UATM Timișoara, membră în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Deşeuri Timiş (ADID Timiş), a încheiat contractul de delegare a gestiunii serviciilor de colectare și transport deşeuri nr. 2303/08.12.2017 cu RETIM S.A. Obiectul contractului constă în „colectarea separată și transportul separat al deşeurilor municipale și al deşeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri din echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori”.

Auditorii precizează că, pentru anul 2023 și 2024, RETIM nu a deținut autorizația de mediu, deși potrivit prevederilor art.3 al.8 lit.(a) din contractul de delegare de gestiune, obligația obținerii tuturor autorizațiilor intră în sarcina operatorului. Urmare discuțiilor avute cu reprezentanții compartimentului Salubrizare din cadrul UATM Timișoara a reieșit că volumul ridicat de deșeuri, pentru care entitatea a plătit taxa de 50 lei/tonă, se datorează faptului că RETIM nu a deținut autorizația de mediu, privind reciclarea deşeurilor provenite din colectarea separată. Operatorul a obținut documentele necesare, abia în anul 2025, decizia fiind luată în luna mai de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP).

Urmare faptului că în anul 2023, Retim Ecologic Service S.A nici măcar nu deținea autorizația de mediu, potrivit declarației privind obligațiile la Fondul de mediu și prevederilor OG nr. 196 din 22 decembrie 2005, administrația locală avea obligația de a achita către AFM suma de 2.278.332 lei, sumă care a și fost plătită cu OP nr.

90/29.01.2024. Dar la fel de adevărat e că, atâta timp cât activitatea de colectare, selectare, transport, depozitare a deşeurilor a fost delegată către RETIM S.A, care avea obligația contractuală de a obține toate autorizațiile, UATM Timișoara trebuia să solicite recuperarea sumei de 2.278.332 lei.

Joc de glezne

Așa că, pe bună dreptate, în actul de control, auditorii Camerei de Conturi Timiș precizează că RETIM nu poate culege doar beneficiile unui contract de delegare de gestiune, în timp ce Primăria Timișoara să suporte, din bugetul propriu, cheltuieli pentru care în fapt, este răspunzător operatorul de salubritate. Tocmai de aceea, inspectorii au concluzionat că plata sumei de 2.278.332 lei, pe care municipalitatea a făcut-o în contul AFM, ca să-și scoată partenerul la liman, este nelegală, fiind efectuată prin încălcarea prevederilor prevederilor Legii 273 din 29 iunie 2006. Așa că, la final, instituția de control a calculat și penalități, în cuantum de 432.883 lei, astfel încât, per total, prejudiciul public se ridică la cifra 2.711.215 lei.

 Și ambele minusuri, atât cel de 7,5 milioane lei, provenit din decontarea unor servicii supraestimate de colectare a unor deșeuri, fără documente justificative, cât și sponsorizarea cu 2,7 milioane de lei a taxei către Fondul de Mediu, care ar fi căzut în sarcina RETIM, trebuie recuperate până la data de 30 martie 2026. Deci, în total, peste 2 milioane de euro trebuie aduse înapoi la bugetul local! Așa spun documentele, emise de Camera de Conturi Timiș, strict pe palierul celor două exemple. Că mai sunt și altele!  În special, unul îngrozitor prin care auditorii au cerut ANAF, în ritmul deja consacrat, să aprofundeze studiul în contabilitatea RETIM și să pună pe masă… toate căpușele, care au spoliat cota de profit a municipalității, în ultimii 30 de ani.

Da, exact firmele pe care le-au cerut și o parte dintre consilierii locali, în scris, către RETIM, în calitate de partener cu drepturi egale. Și pe care operatorul de salubritate a refuzat, din nou, să le pună la dispoziție! Evident, tocmai pentru că e transparent și că nu are nimic de ascuns! Până la urmă de ce să pună la dispoziția asociatului contracte de prestări servicii pe zeci și sute de mii de euro, cu firme care vin din sângele și trupul RER-RWE, atâta timp cât RETIM plătește extrem de bine, pe taxele timișorenilor. Și la zi! Că are balta pește. Exact asta înseamnă 3 (trei) decenii de relații privilegiate între RETIM și instituțiile statului, care au creat un sistem în care controlul real a fost înlocuit cu complicitatea!

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Baltă cu pește a RETIM, populată cu milioane de euro din bugetul Primăriei Timișoara