Groapa nu e doar un simbol în literatură, e o lecție de viață. De la Groapa lui Eugen Barbu până la groapa săpată strategic de PSD în aceste alegeri prezidențiale, narațiunea este aceeași: un amestec de planuri mărețe și ironii, care duc inevitabil la dezastru. Doar că, în cazul PSD, groapa n-a fost doar săpată, ci și ocupată. Tot de PSD!

Ideea era clasică și, aparent, genială: fiecare filială PSD urma să scoată din pălărie câte 5.000 de voturi pentru George Simion. Consilierii locali PSD au primit, cu subiect și predicat, sarcină de partid, în acest sens.  Și a funcționat asta, până duminică seara, la ora 19. Scopul? Să-l arunce pe liderul AUR în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, acolo unde Marcel Ciolacu urma să-l doboare ca un boxer campion, care luptă în categoria grea, împotriva unui adversar cu o singură mănușă.

Calculul a fost unul rece, matematic, imbatabil… în teorie. 200.000 de voturi artificiale, împrăștiate strategic în toată țara, ar fi trebuit să fie suficient pentru a-l face pe Simion adversarul perfect. Așa a fost planul!

Dar, cum în toate marile povești cu gropari, vine un moment în care trebuie să ieși din groapă și îți dai seama că ai uitat să îți iei scara! Și momentul acela a venit mai repede decât și-au imaginat strategii PSD. În febra operațiunii „Umflați-l pe Simion”, pesediștii n-au mai tras așa de tare pentru propriul candidat. În loc să-și pompeze resursele, în susținerea propriei campanii, au creat un monstru electoral care i-a înghițit de vii. În loc de turul doi visat – Ciolacu versus Simion – s-au trezit spectatori la propria execuție electorală. Candidatul PSD n-a mai intrat în finală. Nici Simion. Și astfel, planul lor măreț a devenit o lecție dureroasă despre cum să cazi în propria capcană.

Povestea are ceva din tragediile shakespeariene, doar că lipsește noblețea. E mai degrabă un scenariu de Breaking Bad. Un fel de Walter White al politicii românești care încearcă să producă succes din nimic și sfârșește prin a-și arunca laboratorul în aer.

Glonțul, de data aceasta, ne-a retezat doar urechea. Imaginați-vă ce ar fi însemnat să avem un tur doi între Simion și candidatul Georgescu. Ar fi fost un duel între doi populiști care, deși pozează în oameni anti-sistem, ar fi dus o țară întreagă la picioarele rușilor. Și atunci, PSD n-ar fi fost singurul îngropat, ar fi luat țara cu el.

Ce urmează? Reformă? Ha!

Dacă e să ne luăm după istorie, reforma PSD este un concept atât de des pomenit încât a devenit un banc prost. De fiecare dată când promit schimbări majore, rezultatul este decapitarea unor țapi ispășitori și atât. O fațadă proaspăt vopsită, dar aceleași temelii șubrede. Vedem în acest weekend dacă electoratul lor tradițional va rămâne loial. Probabil că da, cu un pic de nemulțumire mormăită…Dar oare cei neînrolați politic, cei din zona de centru-stânga, care așteptau alternative viabile din partea PSD, vor continua să îl susțină sau vor migra către alte opțiuni. Dacă au!

PSD are acum o alegere: să se reformeze cu adevărat, din temelie, sau să riște să devină irelevant, cum a ajuns PNL. Va trebui să-și curețe structurile interne, să scape de baroni și să reconstruiască încrederea. Pentru că, totuși, după această gafă monumentală, nu-și mai permit să se bazeze doar pe amnezia electoratului, așa cum face Grindeanu, care, în tot acest film, pare singurul rătăcit. Prim-ministrul OG13, chiar dacă urlă din toți bojocii că i-a auzit pe români și că le-a înțeles mesajul, vine, din nou, și le cere votul pentru parlamentare. Chipurile, pe același laitmotiv, pe care-l tot auzim de peste 35 de ani: România are nevoie de stabilitate! Dacă va continua cu aceleași personaje în prim plan, gen Grindeanu, poate că, de data asta, groapa săpată e prea adâncă chiar și pentru ei.

Dacă ne uităm bine, povestea asta nu e doar despre PSD. E despre o întreagă clasă politică ce trăiește din strategii meschine și planuri mărunte, de moment, fără să vadă ce vine după colț. Dar tragedia lor va fi și a noastră, dacă nu învățăm ceva din această poveste. În turul doi de prezidențiale, să nu fim ca PSD! Sper că suntem conștienți că, dacă sapăm groapa pentru România, s-ar putea să avem nevoie și de o scară.