September 9, 2024HARD NEWS
De ani de zile, mai ales atunci când pierde teren pe segmentul de simpatie publică, Alina Sperlea, consilier local PSD de Dumbrăvița, s-a obișnuit să fie extrem de economă cu adevărul. Într-un stil deja consacrat, cu ușurința unui acrobat, social-democrata contorsionează realitatea și îndoaie fascicolul de lumină, total sau parțial, prin argumentarea selectivă, dar semnificativă,
September 9, 2024HARD NEWS
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din Arad au descins, în paralel, la locuințele mai multor suspecți din Timișoara și Arad, într-un dosar de șantaj. Totul a pornit de la denunțul unui dezvoltator imobiliar arădean, care a reclamat faptul că, după declararea insolvenței, unul dintre creditori, care i-a închiriat niște schele, a început să-l
September 6, 2024HARD NEWS
Calvarul girocenilor și chișozenilor va lua sfârșit în această seară, după ora 18. Asta spun cei de la SNCFR care au dat asigurări că, azi, spre sfârșitul zilei, traficul auto peste calea ferată, care împarte Girocul în două, va fi reluat. Lucrarea în sine, care a demarat pe 26 august a.c., a fost una extrem
September 3, 2024HARD NEWS
Aseară, în jurul orei 20, ca urmare a mai multor apeluri la numărul de urgență 112, mai multe echipaje de jandarmi, politiști si ambulanțe au intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit între două familii de țigani. Incidentul, care a pus pe jar tot Inspectoratul de Poliție Timiș, așa cum rezultă din probele VIDEO, a
August 30, 2024HARD NEWS
Reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara au dat asigurări, ieri, că investiția majoră de la nivelul de trecere al căii ferate de pe raza comunei Giroc vor fi finalizate, până la data de 6 septembrie. De câteva zile, CFR a închis complet traficul și reface joncțiunea dintre drumul județean Timișoara – Giroc și pasajul la nivel de
August 30, 2024HARD NEWS
Totul a început în urmă cu peste șase luni, în dimineața zilei de 6 martie 2024 când, pe raza municipiilor Timișoara, Arad și București, au avut loc 21 de percheziții, coordonate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Miza descinderilor a constat în destructurarea unei cuib de traficanți de mașini,
August 29, 2024HARD NEWS
Grav accident de circulație, azi, în jurul orei 13:00, pe autostrada A1, în zona localității Belinț. Șoferul unui camion, care transporta bușteni, a pierdut controlul volanului, ca urmare a unei explozii la o roată, și a ajuns pe contrasens, unde a lovit mai multe mașini. În urma impactului, la fața locului, un bărbat de 60
August 29, 2024POLITICĂ
Azi, Alfred Simonis a anunțat că își dă demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și că nu va mai candida pentru nicio funcție, la viitoarele alegeri parlamentare, așa cum se speculează, ci va rămâne în Timiș: ”Din 2 septembrie voi renunța la președinția Camerei Deputaților. Mă voi retrage din aceasta poziție, nemaicandidând pentru
August 29, 2024ADMINISTRAȚIE
Ca și repere tehnice, la data de 6 iulie 2020, Consiliului Judetean Timiș a semnat contractul pentru construcția noii Maternitati ”Bega”. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene, cu o cotă de participare, atât de la bugetul de stat, cât și din visteria Consiliului Judetean Timis. Costurile s-au ridicat la peste 13,8 milioane de euro,
August 29, 2024HARD NEWS
A spus Albert Einstein că Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul. Da, dar după Einstein, a venit Alina Sperlea de la PSD și a zis, dincolo de afirmația rozalie și hilară cu Cutia Pandorei, că Universul este un zar care se învârteşte. Deci, cineva joacă zaruri cu Universul și-i dă înainte cu poezia obișnuită: că nu
