Loading

Filiera maghiară

În ultimii ani, într-o liniște desăvârșită, Ungaria a ajuns să controleze zeci de clădiri istorice, printr-un program al guvernului Viktor Orbán. Nu numai din România! Practic, manevra a pus în mișcare un întreg mecanism, compus din companii de stat și fundații, prin care, cu bani publici, s-au achiziționat 41 de imobile istorice în Europa Centrală. Potrivit informațiilor publicate de presa maghiară, 26 sunt în România și sunt răsfirate, în mare parte, prin Ardeal. În august 2026, fundația de la Budapesta, care ținea în mână o parte din mecanism, a fost desființată de noul guvern condus de Péter Magyar.

Totuși, pentru clădirile de patrimoniu, aflate pe teritoriul României, schimbarea de organigramă politică din capitala Ungariei nu a însemnat automat restaurare, deoarece activele imobiliare au revenit, direct, sub controlul statului ungar. Acum, când a demarat întreaga poveste cu ONG-ul de la Budapesta, care a ieșit la cumpărături în România, discursul oficial a început extrem de frumos. Practic, sub forma salvării unor clădiri de patrimoniu, cu însemnătate istorică și culturală, care urmau să fie restaurate și puse în valoare, pentru conservarea și dăinuirea istoriei poporului maghiar. 

Așa a intrat în scenă Fundația pentru Conservarea Patrimoniului Construit din Europa Centrală, cunoscută sub acronimul KEÉÖMA, creată în 2021 de guvernul condus atunci de Viktor Orbán. Și, ca pușculița să funcționeze, ONG-ul a primit în administrare companii ungare de stat, între care Manevi Zrt. și Comitatus-Energia. Ulterior, la rândul său, Manevi Ungaria a înființat, în România, o nouă societate – Manevi Pro Transilvania SRL. Apoi, entitatea comercială românească a băgat în circuit alte vehicule de comerț care, rând pe rând, au cumpărat clădiri, în mai multe orașe din Ardeal.

Așa se explică de ce, în multe acte locale, cumpărătorul sau proprietarul nu este ministerul de la Budapesta, ci o societate comercială, deoarece controlul public se exercita prin fundație și companiile aflate în portofoliul ei. Investigațiile de presă din Ungaria, preluate și dezvoltate de colegii de la Libertatea, au inventariat 41 de imobile în cinci țări dintre care 26 ar fi în România. Cert e ca, încă de la înființare, KEÉÖMA a beneficiat de peste șase miliarde de forinți, echivalentul a aproximativ 15 milioane de euro. Apoi, la fel și societatea-satelit românească, Manevi Pro Transilvania SRL, al cărei capital social a ajuns la aproximativ 57 de milioane de euro. 

Și uite așa, primele achiziții importante, în numele statului maghiar, au început cu Hotelul Dacia din Satu Mare, cunoscut inițial sub numele de Pannonia. Achizițiile au continuat în mai multe orașe din Transilvania. Printre proprietăți se numără: fostul sediu al Primăriei Carei; Hotelul Corona din Sighetu Marmației; Hotelul Ferdinand din Hațeg; Hotelul Parc din Oradea; Hotelul Ardealul și Teatrul Vechi din Arad; Castelul Teleki din Baia Mare; Castelul Bornemisza din Ilia; Hotelul Concordia din Târgu Mureș, clădirea Alte Post din Sighișoara su Casa Maghiară (fostul sediu Renaștere Bănățeană) Timișoara.

🟠 Carusel imobiliar

În principal, nu toate cele 26 de proprietăți, achiziționate de statul maghiar pe teritoriul României, au aceeași situație juridică. Și, la fel, nu toate au fost cumpărate prin aceeași verigă. Totuși, principalul vehicul de achiziții a fost KEÉÖMA, fundație ale cărei reglementări statutare înglobau o serie de activități specifice, gen „protejarea patrimoniului cu caracter istoric, cultural și construit aparținând Ungariei și situat în regiunea Europei Centrale. De precizat că ONG-ul maghiar integrează o serie de fundații și societăți aflate sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe de la Budapesta, fiind administrată direct de adjunctul ministrului. 

Arealul de acțiune vizat de KEÉÖMA, așa cum rezultă din documente și investigațiile de presă, nu s-a limitat doar la teritoriul României, ci s-a extins și asupra unor zone aflate în Croația, Slovacia și Slovenia, teritorii care, în trecutul istoric, erau integrate în componența Ungariei Mari. Și adevărul e că niciodată vecinii noștri nu au încercat să ascundă faptul că obiectivul principal, care a stat la baza înființării de companii suveică, este de a susține eforturile guvernului ungar în a proteja acele edificii care dețin o semnificaţie aparte pentru Ungaria.

Si da, în toată acestă ecuație de reîntregire patrimonială, statul român a avut zeci de oportunități să își exercite autoritatea, dar nu a folosit accesat-o. Pe scurt, în cazul monumentelor istorice, aflate în proprietate privată, Legea 422/2001 prevede dreptul de preempțiune. Adică, statul, prin instituțiile competente, poate cumpăra cu prioritate, orice proprietate de interes public, în condițiile legii, chiar și prin autoritățile locale. Nu este o obligație automată de cumpărare, așa cum neexercitarea dreptului nu face, prin ea însăși, o tranzacție ilegală. 

Doar că fiecare renunțare la un asemenea drept de preempțiune, ridică aceeași întrebare administrativă: cine a evaluat imobilul, cine a decis că nu merită cumpărat și ce plan a existat pentru protejarea lui după vânzare? Practic, aici se află miza românească a poveștii care arată că un stat străin a putut investi capital, într-un portofoliu de monumente istorice, aflate pe teritoriul altei țări. Cu toate că instituțiile românești au avut, în unele tranzacții, o serie întreagă de instrumente legale de intervenție și nu au intervenit în procesul de achiziție! Practic, statul român a renunțat. Inert, total!

Totuși, în august 2026, după ce Viktor Orban a pierdut alegerile, noul guvern de la Budapesta a scos fundațiile din administrarea activelor statului.  Așadar, KEÉÖMA a fost inclusă în proces, iar patrimoniul ei a trecut sub controlul statului ungar, printr-o serie de ministere desemnate. Guvernul ungar a anunțat că transferul s-a încheiat la 31 august a.c. Cu alte cuvinte, fundația a dispărut din schemă, însă clădirile și companiile nu s-au evaporat. Practic, interesele statului maghiar au ieșit la suprafață, în ce patrimoniile ele au intrat într-o nouă etapă de administrare publică.

🟠 Casa Maghiară

Presa maghiară a relatat, zilele trecute, că multe dintre imobile achiziționate pe banii ungurilor, în România, au rămas degradate. Și că, în cinci ani, numai câteva proprietăți din portofoliu ar fi fost complet renovate și predate, spre exploatare sau reintroduse în circuitul turistic. Totuși, Casa Maghiară din Timișoara, situată pe Bulevardul Revoluției, e un caz fericit! Acum, ca și istoric, clădirea a fost ridicată în 1930, după proiectul arhitectului László Székely, din contribuțiile comunității maghiare. După ce a găzduit instituții ale regimului comunist și redacția Renașterea Bănățeană, imobilul a ajuns în proprietatea Timpress. 

În 2022, Timpress, care, între timp, intrase în proprietatea fraților Emil și Marius Cristescu de la Bega Group, a vândut clădirea Asociației Bastion-Várbástya Egyesület din Timisoara, pentru aproximativ 2,3 milioane de euro. Atunci, organizația nonguvernamentală a anunțat că, pentru achiziția și renovarea imobilului, a primit o finanțare de 3 milioane de euro din partea Guvernului Ungariei. Din informațiile publice consultate, Casa Maghiară nu apare ca o achiziție directă a KEÉÖMA. Practic, cumpărătorul direct a fost asociația locală, iar finanțarea a venit, printr-un sprijin separat al guvernului ungar. 

De altfel, clădirea din centrul Timișoarei a fost restaurată la exterior și găzduiește astăzi activități comunitare, culturale și comerciale. Așadar, acum că fundația-mamă din Ungaria a fost desființată, nu mai rămâne decât să ne minunăm cum Budapesta a cumpărat clădiri, în numele unei politici de patrimoniu, în fostul imperiu austro-ungar. În timp ce România a rămas cu legi, instituții și drepturi de preempțiune pe care nu le-a folosit. De fapt, la unele chiar a și renunțat, așa cum a fost și patrimoniul Fundației Gojdu, care, până în 1917, din veniturile uriașe ale patrimoniului – compus în special din șapte clădiri centrale sub formă de complex comercial în Budapesta, plus acțiuni și depozite bancare – a acordat mii de burse, chiar și lui Traian Vuia, Octavian Goga, Ioan Lupaș sau Constantin Daicoviciu. 

După Primul Război Mondial și Marea Unire din 1920, sediul administrativ al fundației a rămas în România (la Sibiu), însă toate bunurile imobile și financiare au rămas pe teritoriul Ungariei. Deși în 1937 s-a semnat un acord bilateral între România și Ungaria pentru restituirea patrimoniului către reprezentanții de la Sibiu, acesta nu a mai fost aplicat din cauza izbucnirii Celui de-al Doilea Război Mondial. După căderea comunismului, în anul 2005, Guvernul României (condus de Călin Popescu-Tăriceanu), în mod inexplicabil, a încercat să renunțe la patrimoniul Fundației Gojdu, estimat la miliarde de euro, în favoarea unei obscure asocieri culturale. Noroc că acordul a fost respins de Parlamentul României și de Președinție.

Așa că, azi, moștenirea Fundației Gojdu e încă o problemă juridică și diplomatică nerezolvată. În fond, povestea nu e doar despre clădiri cumpărate de Ungaria, în numele reîntregirii și conservării patrimoniului național. E și despre România, care, de la Revoluție încoace, a privit doar de pe margine, cu dreptul de preempțiune în buzunar, deși avea pârghii legale să intervină. Dosarul Gojdu e doar un singur exemplu, pe lângă alte sute de situații similare, în care statul român a pierdut nu doar din credibilitate, ci și din forță și încredere. Asta, datorită calității clasei politice din ultimii 37 de ani!

Vrei sa nu ratezi articolele InsiderTM?

Acest articol a apărut inițial pe InsiderTM — https://insidertm.ro/filiera-maghiara/. Preluarea integrală sau parțială a conținutului fără citarea sursei este interzisă.
0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Filiera maghiară