Textul lui Marilen Pirtea de pe pagina personală de Facebook, nu trebuie ratat. Dimpotrivă, poate fi analizat cu o doză sănătoasă de (auto)ironie, pentru că e plin de contradicții, rupturi de logică și pasaje, care par scrise de un observator extern sau de o inteligență artificială. Nu de un participant activ în politica locală. Așadar, să-l disecăm pe bucăți:

„Cu tupeu, ipocrizie și nerușinare, așa cum îi estecaracteristic politicianului român sadea! Nu acesta este modul în care eu personal, dar și PNL Timișoara, dorim să facem politică pentru cetățenii Timișoarei”

Deci, dl. Pirtea condamnă vehement ipocrizia politicienilor, de parcă ar fi invitat la un talk-show, unde trebuie să comenteze politica de la distanță, nu să o practice. Totuși, să nu uităm că exact acest PNL, pe care îl reprezintă, a fost „frate de cruce” cu PSD la nivel național, o alianță pe care acum, cu aceeași demagogie, o condamnă. Ne spune despre „tupeu, ipocrizie și nerușinare” ca trăsături ale politicianului român, dar uită că el însuși a fost și încă este la masă cu toți cei pe care acum îi critică. Ipocrizia e mereu mai ușor de observat la ceilalți, iar domnul Pirtea excelează în arta de a condamna ceea ce, anterior, a susținut. Alianța cu PSD a fost una dintre cele mai iubite și ranforsate decizii la nivel național de către PNL – inclusiv de dânsul. Dar, desigur, detaliile astea ne scapă când vrem să dăm vina pe alții. Deci, ipocrizia altora e o problemă, dar a noastră nu există, pentru că… de ce nu?!

O altă mostră, același discurs opărit, marca Pirtea:  

„Ciudat cum apar cozile de topor, pe care le regăsim printre actualii reprezentanți politici, și care își rup hainele de pe ei pentru mediul de afaceri…”

Cozile de topor sunt menționate vag, fără să fie nominalizate. Absolut bărbătește, în stil de după perdea! Să fie vorba despre colegii din PSD, partenerii de coaliție de ieri? Sau poate sunt cei din PNL, care „își rup hainele” azi? Lipsa de claritate, pare să fie o strategie clasică: dai vina pe „ei”, fără a spune cine sunt. Că, dacă e ceva, intr-un mod curajos, să poți să te repliezi și să spui că referirea a fost la altă categorie de persoane! Asa îi poți aburi pe toți, de la mic la mare, ca un adevărat mercenar.

Și compunerea rectorului de la UVT continuă. Omul vorbește mult dar, de fapt, nu spune nimic: 

„Paradoxal, eu nu eram atunci acolo, ca să conteze punctul meu de vedere…”

Această frază ar putea părea sinceră… dacă n-ar fi complet falsă. Marilen Pirtea este membru activ al PNL de ani buni și chiar a susținut alianțele și deciziile luate în partid. Să înțelegem că acel “acolo” e un loc imaginar, unde nu era niciodată responsabil de nimic? Se poate! Așa cum, de altfel, azi nu-și mai amintește nici de generalul Florian Coldea de la SRI, pe care l-a băgat, cu subînțelesuri, prin toate ungherele UVT.

Și Pirtea îi dă înainte cu bărbăție. 

„Sunt aceleași persoane care au votat și susținut USR la alegeri…”

Este interesant cum textul strecoară acuzații, fără nicio dovadă concretă. Care „aceleași persoane”? Dacă sunt „aceleași”, atunci ar trebui să le cunoaștem deja numele, nu? Ori e un atac generic, destinat să abată atenția de la propriile contradicții. Ce mai, omul fuge de nume, dar aruncă cu pietricele prin bălți, în speranța că va crea valuri! Fură curent, ce mai!  

„Unde este vitejia acelora care acum câțiva ani se înjurau ca la ușa cortului, iar acum se regăsesc intr-o ‘frumoasă frăție a inelelor’ (a pupatului inelelor)”

Care “acelora”? Cine sunt ăia care se-njurau? Oricum, această aluzie la alianțele politice este ironic-delicioasă, având în vedere că PNL a fost într-o frăție a inelelor chiar cu PSD și acum, la Timișoara, în alianță cu USR. Oare cine a pupat mai multe inele, domnule Pirtea? Nu vi se pare că dvs criticați tocmai ceea ce practicați? Normal, la domnia sa nu se pune! 

„Vă e milă, v-am luat banii!”

Citarea din Gheorghe Dinică e un moment dramatic, dar auto-sabotor. În condițiile în care, până acum, PNL Timiș NU a susținut majorarea taxelor la Timișoara, această replică devine un boomerang perfect. Îi acuzăm pe alții, dar, până acum, și noi eram parte din aceeași schemă. Apropo, ca să cităm din mari clasici în viață, cum e aia cu “ipocrizie și nerușinare”, domnule Pirtea? Mai e sau nu valabilă?  

„Să avem pe masă o analiză clară și transparentă a bugetului local…”

Sugestia de a face analize clare și transparente sună bine, dar de ce vine abia astăzi? Unde a fost această abordare „profesionistă”, până acum? PNL, ca partid aflat în coaliții de putere ani de zile și cu viceprimar la Timișoara, avea toate instrumentele să propună astfel de soluții, dar le descoperă abia acum, când sunt în opoziție? De ce nu v-ați bătut să rămâneți la butoanele Primăriei Timișoara, dle Pirtea, ca să puteți face tot ce propuneți, acum, pe Facebook? Da’ la Dumbrăvița?  

„Nu cred că Timișoara are nevoie doar de asfalt, pasaje, centură sau spații verzi…”

Desigur, pentru că educația și sănătatea sunt importante. Revenim la întrebarea de ce PNL n-a prioritizat aceste domenii când era la butoane!?Să susținem acum că „vom investi enorm”, este o promisiune goală, având în vedere că, ani la rând, ați tăcut mâlc, cu toții. Și v-ați complăcut în ciorbă!

Textul lui Marilen Pirtea este exemplul perfect al politicianului care critică sistemul din interiorul sistemului. E plin de contradicții logice, acuzații vagi și de lipsa oricărei responsabilități pentru deciziile luate de propriul partid, pe care îl reprezintă ca parlamentar și președinte interimar.

Pe tot parcursul textului, Pirtea își asumă o poziție superioară, ca și cum ar vorbi dintr-o altă dimensiune, unde PNL nu ar fi fost niciodată la putere și unde el însuși nu ar fi fost implicat în decizii și, în special, în jocurile de putere. Adevărul este că nu e ușor să ceri standarde înalte și să critici politica populistă, când ești unul dintre cei care o susțin. Însă, cel mai fascinant rămâne tonul: scris ca de un ziarist indignat, textul lasă impresia că autorul a fost doar un spectator, nu un actor principal în toată povestea.

Și încă o data, acest domn Pirtea, o nesecată sursă pentru noi toți muritorii de rând, ne arată cum se face, ca la carte, eschivarea politică: multe cuvinte, puțină substanță, zero asumare, acuzații fără nume și o detașare perfectă de propriile responsabilități. Exact așa cum se detașează și sufletul, când mintea o ia razna, înaintea gurii!