La doar trei săptămâni de la predarea oficială a amplasamentului, terenul pe care va fi construit viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT) a fost complet igienizat, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Lucrările de defrișare și ecologizare au fost deja finalizate, iar constructorul a intrat în etapa de proiectare:
Ne aflăm pe șantierul viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara. În urmă cu 3 săptămâni, aici erau stăpâni fazanii și câinii vagabonzi, stufărișul atingea în multe locuri chiar și 5-6 metri înălțime. Acum, totul a fost defrișat, zona a fost curățată și igienizată. Practic, s-a încheiat prima etapă.
În prezent, firma câștigătoare a licitației lucrează la elaborarea proiectului tehnic. Termenul prevăzut pentru finalizarea acestei etape este de 8 luni. În paralel, va începe și demolarea unei părți din fosta construcție aflată pe amplasament, din care va fi păstrată doar o secțiune – cea destinată viitorului corp administrativ al institutului:
La începutul anului viitor va porni construcția propriu-zisă a IROT, pentru care sunt alocate 34 de luni. Finanțarea este asigurată, deocamdată, prin PNRR, iar, în cazul în care acesta nu va fi prelungit, banii vor fi asigurați dintr-o finanțare a Băncii Europene de Investiții sau alte surse.
Viitorul institut va avea o suprafață desfășurată de peste 65.000 de metri pătrați și va deveni cea mai mare unitate sanitară din vestul României, destinată tratamentului oncologic. Construcția va respecta standardele de eficiență energetică și va funcționa exclusiv pe bază de energie verde.
Proiectul Institutului Regional Oncologic din Timișoara este una dintre cele mai importante investiții medicale din regiune și o componentă esențială în modernizarea infrastructurii sanitare din România.
What do you think?
Show comments / Leave a comment