Loading

Pariurile sunt deschise! Vă băgați?

Alegerile parlamentare din Timiș sunt aproape, iar partidele locale au început să-și agite „giganții” politici și să-și fluture listele cu nominalizații.

Spectacolul începe, iar pariurile sunt deschise. Vă dau un spoiler: toți joacă la redistribuiri!


PSD: Înapoi în viitor… cu Bojin

Când PSD vorbește despre „forță”, te-ai aștepta să vină cu ceva nou, modern, poate chiar proaspăt. În schimb, PSD Timiș ne servește un film de arhivă. Și ce vedem? Pe Titu Bojin, un veteran al învârtelilor politice, reînviat ca un zombie electoral. Aparent, PSD nu mai are tineri în afară de Simonis și nu mai are idei, așa că a scotocit în lada de vechituri și l-a reevaluat pe acest nostalgic al politicii timișene, nea Titu. Pentru că, nu-i așa? Când nu poți merge înainte, trebuie să mergi înapoi! Ce poate ieși prost?


PNL: războinicii… fără arme

În PNL, conflictul e în toi și războaiele interne țin loc de orice fel de campanie electorală. Asta ar fi amuzant, dacă liderii partidului nu ar fi o combinație de figuri lipsite de carismă și personaje cu probleme de imagine cât Casa Poporului, pentru care se luptă ca la ușa cortului. Marilen Pirtea e genul de lider care te adoarme înainte să termine propoziția iar Alin Popoviciu și Vasile Blaga sunt oameni care trag după ei o imagine publică atât de șifonată încât nicio campanie de PR nu ar mai putea-o repara. Se tot spune că Timișul este un județ de dreapta și PNL este un partid mare, dar după toate răfuielile publice din ultimul timp PNL pare să fie doar MARELE MINUS la capitolul credibilitate.


USR: Primarul și restul echipei… invizibile

USR în Timiș este un partid care trăiește din capitalul politic al primarului Dominic Fritz. În lipsa lui, e greu de spus dacă organizațiile din teritoriu ar avea vreo relevanță. Între timp, vedem figuri precum Cătălin Drulă și Elena Lasconi care deși sunt prezenți la nivel national, nu au un mesaj atât de puternic încât să reușească să ajungă în teritoriu, în lipsa organizațiilor locale. Așadar, în Timiș, USR pare să fie o poveste cu un singur personaj și e greu de spus dacă USR mai există cu adevărat în afara biroului primarului Fritz.


AUR: one man show

AUR a reușit să își construiască un electorat fidel, care răspunde la mesajele naționaliste și extremiste promovate de George Simion. Paradoxul este că Timișul, un județ mândru de educația și deschiderea sa, va avea o contribuție semnificativă la scorul acestui partid. Deși se consideră mult mai cosmopolit decât restul țării, Timișul nu e imun la atracția simplă și radicală a discursului AUR, care promite să fie vocea „țării adevărate”, o voce care, din păcate, va  răsuna mai tare decât ne-am așteptat, chiar și aici, în Timișul …educat.


Forța Dreptei: o locomotivă mică, mică

Alin Nica, prin Forța Dreptei, are șanse să culeagă ceva voturi, mai ales de la liberalii dezamăgiți de haosul intern din PNL. Timișul este probabil singurul loc în care partidul mai are o locomotivă electorală viabilă, în afară de Orban, evident. Forța Dreptei probabil că nu va face pragul național, dar Timișul, micul lor fief, s-ar putea să le dea niște speranțe. Sau cel puțin voturi cât să-și facă o mică petrecere de consolare după ce se numără toate mandatele. Dar să fim serioși, în afară de Nica și Orban, cine mai știe ceva despre Forța Dreptei?


Deci, cine pune pariu că Timișul va fi un câmp de bătălie pentru redistribuiri și scuze electorale? Noi am pariat așa:

  • PSD: două mandate de senator și patru mandate de deputat, dintre care trei pline iar al 4-lea cu redistribuire.
  • PNL: un mandat de senator (poate, poate…și doar dacă redistribuirea procentelor naționale e generoasă cu Blaga). La deputați, maxim două mandate.
  • USR: un senator și doi deputați, tot la redistribuire. Nu de alta, dar fără Fritz, nimeni nu mai pare să tragă partidul.
  • AUR: un mandat de senator, la redistribuire și, poate, la un scor mai mare decât PNL, suficiente voturi cât să-i sufle mandatul lui Blaga. La deputați, două mandate… după redistribuire.
  • Forța Dreptei: zero mandate – nu va intra în Parlament.

Așadar, să ne pregătim de o sesiune electorală palpitantă în Timiș, unde redistribuirile vor decide soarta celor care își joacă șansele la limită.

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Pariurile sunt deschise! Vă băgați?