Un autoturism BMW X5, cu numere de Luxemburg, care e condus de către deputatul Florin Popovici (AUR) a fost surprins, acum două zile, parcat neregulamentar, în comuna Moșnița Nouă. Până aici, nimic spectaculos! Nu de alta, dar Codul Rutier nu acordă imunitate parlamentară pentru parcarea mașinilor, pe trotuare sau spații verzi. Și nici în preajma trecerilor de pietoni, ca orice mârlan cu bolid de lux! Ceea ce justifică, la prima vedere, operațiunea în forță a Poliției Locale și sancționarea suveranistului, chiar pe raza localității sale de domiciliu, unde s-a stabilit în urmă cu mai bine de un deceniu.
Mai interesant este, însă, felul în care Poliția Locală Moșnița Nouă pare să fi descoperit contravenția. Primarul comunei periurbane, Gerald Simonis, fratele mult mai celebrului Alfred Simonis de la CJ Timiș, susține că agenții nu știau cine se afla la volan. Mai mult, că banala contravenție la regimul rutier ar fi fost constatată, în timp ce echipajul de poliție se afla într-o patrulare regulamentară, pe teritoriul comunei periurbane. Cu alte cuvinte, fapta deputatului suveranist a fost depistată, pur întâmplător. Și tot Gerald Simonis mai spune că parlamentarul AUR nu e la prima abatere de acest gen:
La Mosnita Veche era o mașină parcată, jumătate pe trotuar. Polițiștii locali, care patrulau prin zona, au văzut mașina și au lăsat o notificare pentru conducătorul auto, ca să se prezinte la sediul poliției pentru a fi luate măsurile legale care se impun, neștiind cine este șoferul. Comportamentul acestui domn seamănă cu cel al unui interlop sau semi interlop. Colegii mei de la Poliția Locală mi-au comunicat că au mai multe poze cu acest individ de-a lungul timpului, care își lasă mașina, pe unde apucă…
Doar că un calup întreg de imagini video, obținute de InsiderTM, mai adaugă la toată această poveste, o serie întreagă de alte coincidențe stranii. Mai precis, cu aproximativ șase minute înainte de apariția polițiștilor locali, prin dreptul BMW-ului a trecut și a încetinit brusc Range Rover-ul, folosit de primarul Gerald Simonis. Și, abia de aici încolo, toată ciorba capătă și mai multă savoare. Așa că o luăm de la capăt! Detaliul cu plăcile de înmatriculare luxemburgheze, care tronează pe BMW-ul X5, condus de deputatul AUR, este interesant dintr-un singur unghi. Și doar pentru că sursele oficiale îl indică pe deputatul Florin Popovici ca membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg.
Deci, până aici, avem un parlamentar AUR, partid care își construiește consistent discursul public în jurul suveranismului și patriotismului, circulând, pe teritoriul național, cu un automobil înmatriculat în Luxemburg. Și, printr-o minunată coincidență a geografiei parlamentare, mai e și membru al grupului de prietenie România-Luxemburg. În rest, mașina nu are nicio treabă cu fostul Benelux, decât cu Curtea Europeană de Conturi (sediu în Marele Ducat) al cărui partener a fost, până înainte de a deveni deputat AUR, și Florin Popovici, în calitatea sa de director al Camerei de Conturi Timiș. Da, e o ironie politică foarte bună, dar nu este, în sine, o ilegalitate. Și, de aici, toate ingredientele de mai sus au fost doar coaja de banană pe care a alunecat povestea cu parcarea neregulamentară, în spațiul public.
🟠 Șoarecele și pisica
Acum, după cum se știe deja, potrivit primarului de Moșnița Nouă, polițiștii locali sunt cei care au observat autoturismul deputatului AUR, parcat neregulamentar, pe o fâșie de spațiu verde, în timpul unei patrule. Așa că oamenii legii au lăsat, în parbrizul BMW, o notificare prin care au solicitat conducătorului auto să se prezinte la sediul autorității. La momentul respectiv, spune Gerald Simonis, agenții nu cunoșteau cine se afla la volan. Dar știau exact cui aparține mașina pentru că, tot edilul comunei periurbane spune că bolidul de Luxemburg mai fusese reperat pe raza comunei și cu alte ocazii, atât de Poliția Locală, cât și de cetățeni, în aceleași ipostaze contravenționale. Plus că mașina deputatului e deja cunoscută în spațiul public, întrucât a făcut deja obiectul și subiectul unor ample reportaje la o televiziune locală.

Ulterior, după incidentul din 13 august 2026, în jurul orei 12, cu invitația în mână, Florin Popovici s-a prezentat la sediul Poliției Locale, ca să lămurească motivele convocării. Deci, nu s-a ascuns și nici n-a fugit! Ba din contră, a reacționat prompt. Referitor la acest eveniment, primarul Gerald Simonis spune că, în momentul în care deputatul AUR ar fi pătruns în sediul autorităților de ordine publică, ar fi pus notificarea pe masa polițiștilor și le-ar fi solicitat acestora, cu un comportament de interlop, ca amenda să fie transmisă, la Camera Deputaților. În sensul de a impresiona, timora și a face abuz de funcție. Mai mult, că, prin atitudinea sa, a lăsat să se înțeleagă că și-ar dori să fie tratat preferențial, pe motiv că e ales al poporului, după care a plecat în trombă, la fel cum a venit:
Colegii au ieșit după el, i-au cerut să se legitimeze și au constatat că mașina era parcată tot pe zebră. A refuzat, a încercat să plece, de era să-l calce pe un coleg de-al nostru pe picior. Apoi s-a închis în mașină, a dat un telefon și, ulterior, s-a conformat. Pe camere, se vede din comportament, că el crede că ar trebui să fie tratat diferit, privilegiat. Nu pot să vă pun imaginile la dispoziție pentru că ar însemna să încalc legea. Aici, cât sunt eu primar, nimeni nu e special. Până și părinții mei au fost amendați de Poliția Locală…
E cât se poate de limpede că, încă de la bun început, oamenii legii știau exact identitatea persoanei publice pe care au în față! Adică, singurul parlamentar de pe raza comunei, unul care a fost peste 20 de ani auditor al Camera de Conturi Timiș (din care 10 director), un consătean care bate străzile comunei de peste un deceniu, căci acolo are domiciliul, acolo e înregistrat și acolo își face actele administrative si cumpărăturile! Practic, o persoană cu notorietate publică. Deci, nu era nevoie de nicio identificare propriu-zisă! La fel cum, de fiecare dată, când s-a constatat încălcarea legii – căci se vorbește și de alte situații similare – polițiștii ar fi trebuit să-i bată deputatului de la AUR în poartă, să-l chestioneze, să-i prezinte probele și să aplice amenzile contravenționale.
Sau, pur și simplu, cu fiecare ocazie, să-i bage în cutia poștală procesele-verbale, pe care parlamentarul nu avea decât, ulterior, să le conteste. Că doar nimeni nu fuge pentru 216,25 lei, cât e valoarea unui punct-amendă! Și apropo de cutia poștală! Deputatul Florin Popovici, pe lângă că-și asumă cele două parcări neregulamentare, pe care le-a efectuat în data de 13 august a.c, confirmă, până la un punct, și declarațiile publice ale primarului Gerald Simonis, făcute pe marginea evenimentului rutier. Mai exact, că a solicitat polițiștilor locali să-i transmită procesul-verbal de contravenție la Camera Deputatilor, acolo unde e locul său de muncă.
Nu pentru a sugera o anumită raportare la autoritatea publică, ci pur și simplu pentru că nu primește comunicări oficiale la adresa de reședință. Și asta pentru că, în Mosnita Nouă, la fel ca și în alte comune periurbane, nu există serviciul poștal door to door. Practic, deputatul AUR spune că, prin dirijarea corespondenței către Camera Deputaților a vrut doar să evite trei lucruri. În primul rând, să se asigure că va primi procesul-verbal. Apoi, că nu va plăti integral amenda, cât timp legea îi permite achitarea unei jumătăți de sumă, în 15 zile, de la data comunicării oficiale. Și, nu în cele din urmă, să fie în termenul legal, în cazul unei acțiuni în contencios administrativ, dacă ar fi considerat că procesul-verbal îi vătămează interesele, într-o formă sau alta.
🟠 Scheme tactice
Azi, nu mai e un secret pentru nimeni că, în ultimii ani, relațiile dintre Gerald Simonis și Florin Popovici (sau invers!) nu sunt dintre cele mai cordiale. Între cei doi au existat, cel puțin în ultimele luni, o serie întreagă de frecușuri publice, care au culminat cu postări/comentarii malițioase și acuzații deochiate, pe platformele sociale de comunicare. Și, în afara de toate astea, mai există o succesiune temporală a evenimentului rutier din 13 august a.c, aparent incompatibilă cu imaginea unei descoperiri pur întâmplătoare, în timpul patrulării polițiștilor locali de la Moșnița Nouă. Mai exact faptul că, așa cum rezultă din imagini video, la circa 6 minute după ce mașina uzitată de Gerald Simonis a încetinit brusc, în dreptul bolidului (parcat neregulamentar!) al deputatului AUR, au apărut în trombă și subordonații primarului, echipați regulamentar.
Acum, chiar nu mai contează dacă Poliția Locală chiar nu știa cui îi era asociat autoturismul, deși, potrivit propriului primar, oamenii legii îi fotografiaseră mașina, în repetate rânduri, în situații similare. Nici măcar modalitatea prin care echipajul a ajuns la bolidul deputatului de la AUR (patrulare, sesizare telefonică, dispecerat, sesizare directă etc), nu prezintă prea mare relevanță. De fapt, nici măcar dacă primarul Gerald Simonis a comunicat Poliției Locale despre autoturism, înaintea constatării, nu e important. Până la urmă, ca orice cetățean, până și un primar este liber să sesizeze autoritățile, atâta timp cât nu dispune unui polițist local să amendeze o anumită persoană pentru că este adversar politic. Polițistul constată contravenția și individualizează sancțiunea, potrivit legii.
Ceea ce, în cazul deputatului Florin Popovici de la AUR a și făcut, tocmai pentru că, în mod indubitabil, parlamentarul a greșit, când și-a ales locurile de parcare, pe data de 13 august a.c. Atât pe o fâșie de spațiu verde, cât și la câțiva centimetri de trecerea de pietoni, când s-a dus la Poliția Locală, cu convocatorul în mână. Până la urmă, important e că legea a fost aplicată! Ce e frustrant, însă, e cât de jos a coborât limbajul public și jocul politic. Cu timbre și etichete, greu de digerat, chiar și la nivel de percepții! În fond, aici se termină și povestea contravenției și începe povestea administrației. Florin Popovici a parcat neregulamentar și trebuie să plătească. Fără imunitate, fără suveranism și fără prietenia româno-luxemburgheză. Că legea nu verifică partidul, înainte să scrie un proces-verbal.
Dar nici administrația nu ar trebui să verifice partidul, înainte să pornească patrula. Pentru că, dincolo de cei 216,25 lei ai punctului-amendă, rămâne doar coincidența că un echipaj de ordine publică a ajuns, în trombă, la mașina unui adversar politic, la aproximativ șase minute, după ce autoturismul folosit de primar a încetinit, exact în dreptul ei. Poate fi o simplă congruență! Asta, până verifică Poliția Locală din Moșnița Nouă cine era conducătorul de Range Rover care a încetinit, brusc și fără motiv real, în mijlocul drumului, doar ca să admire un BMW cu plăcuțe galbene de Luxemburg. Că, aici, logica începe să parcheze puțin strâmb, chiar dacă e acoperită cu mult zgomot.











What do you think?
Show comments / Leave a comment