Loading

Să nu uiți, Darie!

svgNovember 25, 2024EDITORIALPOLITICĂInsiderTM

Ieri, pe 24 noiembrie 2024, la fel ca și în 1989, românii au (re)scris istoria. Așa cum au făcut-o și atunci, când au ieșit în stradă, după Ordonanța 13 a premierului Sorin Grindeanu de la PSD. Fie că unora le place sau nu, azi, adevărul e unul singur: prin vot democratic, partidele tradiționale, PSD și PNL, au ajuns la lada de gunoi! Tot acolo, au fost aruncați propagandiștii de serviciu și de ocazie, televiziunile de casă și casele de sondare a opiniei publice. De mai bine de 12 ore, urna funerară e în brațe la PNL și PSD. Este pentru prima dată, după Revoluție, când cele două partide NU intră în turul 2 al prezidențialelor. Lucru care, în mod cert, va fi confirmat și duminica viitoare, la votul pentru Parlament, stabilit pe 1 Decembrie. Așa că, la cum arată cifrele, de ziua națională, românii au toate șansele să-și ia țara înapoi! Exact așa cum, ieri, prin vot, i-au sărăcit pe bogații sistemului!


Ce ne spune rezultatul primului tur de prezidențiale? În primul rând că România s-a trezit, în ceasul al 12-lea, și a dat de pământ cu corupții, aroganții, mincinoșii și sinecuriștii care de 35 de ani conduc România, prin rotație. Poveștile cu românii, care ar fi dezinteresați de vot, au murit, ieri, odată cu votul masiv! Da, e trist pentru cei care se visau deja învingători și care se vedeau și în viitorul Guvern, călare pe funcții, contectați la bani publici, la curse private etc. Isteria frenetică și manipularea masivă de ieri, o zi în care au fost calcate în picioarele toate legile democrației, nu au ținut, nici în țară și nici în diasporă! Așa cum n-a ținut nici partizanatul. Tot ieri, televiziunile și propagandiștii au murit! Studiile sociologice au murit! Partidele tradiționale au murit! Singurul care a renăscut, ieri, a fost Traian Băsescu care, pentru puțin timp, din nou, a fost președintele României!


De azi, Cătălin Predoiu, cu toată miliția lui politică, la fel ca și Alina Gorghiu, cu toate injustiția și pasivitatea din ogradă, sunt tot istorie. Azi, a renăscut DNA și DIICOT! Și, mai mult ca sigur, faptul că un cvasi anonim, așa cum e naționalistul Călin Georgescu, a ajuns pe primul loc în opțiunea românilor, nu indică, sub nicio formă, o confuzie sau o lipsă de repere a electoratului. E pur și simplu vina clasei politice, în special a PSD și PNL, care și-a pierdut orientarea în teren și căreia puterea i-a luat mințile. Nici vorbă de vreo gașcă de masochiști iraționali, ci de o taxare clară a partidelor tradiționale care, prin votul de ieri, și-au pierdut încrederea românilor. Am asistat, practic, la o trezire în conștiință uluitoare. Că nu degeaba, după votul de ieri, marii câștigători ai cursei electorale sunt AUR și USR, partide antistem. S-a demonstrat că PSD-Nordis, cu toate minciunile din avion, nu poate pune monopol pe dorințele românilor!


La nivel de Timiș, un județ controlat de Alfred Simonis și Sorin Grindeanu de la PSD, lucrurile stau la fel de prost. În teritoriu, alegerile au fost câștigate detașat de Elena Lasconi de la USR, urmată de Călin Georgescu și, mai apoi, de George Simion de la AUR. Marcel Ciolacu de la PSD s-a situat abia pe locul 4, iar generalul Nicolae Ciucă de la PNL a prins locul 6 cu un scor absolut penibil de numai 6,8%, după Mircea Geoană! La nivel național, campania electorală a lui Marcel Ciolacu a fost coordonată de Sorin Grindeanu, iar la nivel de Timiș de Alfred Simois. De cealaltă parte, la PNL Timiș, strategia a căzut pe mâinile deputatului Marilen Pirtea și a senatorului Vasile Blaga. Cu alte cuvinte, la cifrele de azi, sunt așteptate demisii! Și rezultatele județene mai spun ceva: ca la votul de pe 1 Decembrie, PSD Timis va prinde maxim 1 senator și 2 deputați, iar PNL, probabil, doar un deputat! Grosul va merge la USR și AUR.


Așadar, proaspătul deputat PSD Timiș, samsarul Adrian Cionca, ajuns în Parlamentul României prin demisia lui Alfred Simonis de acum câteva săptămâni, va avea cel mai scurt mandat din istoria Camerei. Că, de pe locul 3 la PSD Timiș, va mai vedea clădirea doar din poze! La fel ca și pesedistul Titu Bojin, la Senat! Nici la PNL Timiș, lucrurile nu sunt mai roz, dovadă că marele clarvăzător Marilen Pirtea, care visa o formație de 2(senatori) cu 4 (deputați), a dat un rateu de zile mari. La scorul de azi, pe care PNL Timiș l-a adus generalului Ciucă, Vasile Blaga nici nu poate visa la un mandat de senator de Timiș. Și, dacă o ține tot așa, nici Marilen Pirtea, la o nouă tură în Camera Deputaților!


Azi, cel mai fragil moment din istoria României din ultimii 35 de ani, s-a încheiat. Urmează un altul, pe 1 Decembrie!

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Să nu uiți, Darie!