Că alegătorii se schimbă, în timp ce dinozaurii politicii românești rezistă cu stoicism, o demonstrează, cu vârf și îndesat, ultima găselniță de guvernare, chipurile, încropită în numele interesului național și parcursului pro-european: PSD+PNL+USR+UDMR+Minorități naționale. Nici nu mai contează că, din pricina jocurilor de putere și în goana după imunitate în fața legii, România a ajuns să fie ruptă în două. Sau că, de mai bine de o lună de zile, salutul national a ajuns echivalentul plăcuțelor suedeze! Oriunde arunci un ochi, e plin de lichid seminal, de LGBT, de ruși, troli, boți, Onlyfan și documente declasificate care nu spun absolut nimic. În loc să scadă, ceața și manipulările sunt tot mai mari. Și tot așa o să fie, cel puțin, până pe 9 decembrie, după al doilea tur de prezidențiale.
Așa că, în tot acest vacarm, în care isteria a ajuns deja la rang de cerință în prime-time-ul televiziunilor naționale, frumos ar fi să facem un exercițu de imaginație. De exemplu, cum va arăta programul de zi cu zi al poporului român, după alegerile de duminică, dacă tot avem de ales între independentul Călin Georgescu și teleghidata Elena Lasconi. Cum viitorul guvern de uniune națională al României va fi instalat până de Crăciun, indiferent de viitorul președinte, după Revelion, zilele anului 2025 vor curge după următorul calendar, în funcție și de voința poporului. Așadar, tocmai pentru că oferta nu e deloc variată, meniul zilei nu poate arăta decât în două feluri.
Prima zi din 2025 cu președinte Călin Georgescu:
06:00 – Deșteptarea pe ritmuri patriotice – Plânge printre ramuri luna!
06:15 – Scurtă igienă personală
06:30 – Înviorare la bustul gol, tehnici de Nake Waza și Morote Seoi Nage sau, după preferințe, dans la liber
07:30 – Mic dejun românesc, natural: coștiță, telemea, ouă, pâine pe vatră sau mămăligă, plus, conectare la sursa vieții – câte 1 litru de apă de persoană
08:00 – Buna vestire: binecuvântare și rugăciune
08:30 – Muncă patriotică (I)
13:00 – Conectare cu mediul înconjurător, chakre, yoga sau spirale
13:30 – Masă de prânz: încă 2 litri de apă chioară!
14:00 – Muncă patriotică (II)
18:00 – Cină: detoxifiere cu poezie românească, ode în metru antic, horă
20:00 – Telehipnoză sau studiu biblic individual
21:00 – Controlul anti-Pepsi, anti-epilare si anti-pensat
22:00 – Stingerea
Prima zi din 2025 cu președinte Elena Lasconi:
08:00 – Trezirea, stretching în vârful patului
08:30 – Cafeluță, croasant, mail & whatsapp check
09:00 – Studiu meteo și online
09:30 – Conectare la Univers, doctrină Soros, Woke
10:00 – Muncă forțată (I)
12:30 – Prânz vegan + un pahar de vin sau prosecco
13:30 – Muncă forțată (II)
14:00 – Pauză de cafea, impresii de peste zi
14:30 – Muncă forțată (III)
17:00 – Concluzii la impresile de peste zi, tefelisme
18:00 – Longdrinks, snacks, peanuts, părerologii
20:00 – Studiu cursuri anticorupție, deontologie, luptă de clasă, tehnici de guerillă
22:00 – Analiză și punctaj Recorder, Declic, Digi și, mai nou, Antena
24:00 – Stingerea. Somnic cu Barbie.
Vorba unui clasic: iată, în fine și la sfârșit, un eveniment extraordinar, impus obligatoriu, foarte special, cu doi protagoniști principali, declarații declarative… în pereche de doi. Așadar, dincolo de pleonasme și tautologii, ce poate fi mai frumos, pe 8 decembrie 2024, decât un vot rațional versus o panoplie de retorici electorale?! Și nimic nu are de a face cu Dumnezeu! Mai ales francizarea credinței! De aceea, la tot acest spectacol grotesc, în care unii se agață de putere și libertate, ca de pomul de Crăciun, Demiurgul e doar un simplu spectator. Tocmai pentru că nimic nu e mai otrăvitor și distructiv, pe lumea asta, decât amestecul dintre politică și religie.
What do you think?
Show comments / Leave a comment