Potrivit Primăriei Timișoara, din cauza costurilor prea mari, cel puțin până la acest moment, nu au fost încheiate polițe Casco pentru mijloacele de transport în comun, aflate în patrimoniul S.T.P.T. Așa se face că, în lipsa unei asigurări facultative și din cauza unor accidente rutiere, o parte importantă a flotei de transport în comun, zace în garajele societății pentru că nu sunt bani de mentenanță și reparații. Aceeași poveste e valabilă și pentru echipamentele de radioterapie cu energii înalte, dedicate pacienților oncologici, care se găsesc în custodia Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, unitate medicală gestionată de primarul Dominic Fritz.
Nici aici, la fel ca și la S.T.P.T, nu s-au găsit bani pentru serviciile de garanție, mentenanță și service la aparatura de radioterapie, nou-nouță, achiziționată de Ministerul Sănătății, pe milioane de euro, prin intermediul unui proiect finanțat de Banca Mondială. Așa că, dincolo de problemele de management, în ecuația de la Clinicile Noi, situația e mult mai dramatică. Tocmai că, de data asta, nu mai vorbim despre timpi măriți de așteptare sau călători, care sunt privați de mijloace de transport în comun, ci despre bolnavi de cancer, care urmează scheme complexe de tratament și a căror întrerupere sau amânare ar reprezenta un adevărat dezastru.
Că situația stă exact așa, rezultă din concluziile ultimului memoriu al ministrului sănătății Alexandru Rafila, cu caracter ultimativ, înaintat administrației locale de pe malul Begăi, în urmă cu câteva zile, la data de 2 aprilie 2025:
În cazul în care unitatea dvs. nu asigurã serviciile de garanție, mentenanță si service pentru echipamentele de radioterapie, achiziționate și nu notificã Ministerul Sănătății, cu privire la semnarea unui contract în acest sens, până cel mai târziu la data de 01.05.2025, ulterior acestei date, vom începe procedura de relocare a acestor echipamente către un alt laborator de radioterapie.
Si, uite așa, cu un spital municipal nou și o maternitate la standarde europene, existente doar pe hârtie și în discursuri publice, administrația lui Dominic Fritz este obligată să o gestioneze, cu două perechi de mănuși, o altă bombă socială. Așa cum trebuie să o regleze și pe cea de la vechea Maternitatea Odobescu din Timișoara care a fost închisă, din pricina unor chestiuni tehnice ce țin de infrastructura învechită, anul trecut. S-a zis tot zis că se va muta în ianuarie, apoi că va funcționa de la 1 martie a.c. Până acum, Primăria Timișoara a identificat doar un spațiu privat și a semnat un contract de circa 50.000 euro/lună, luând în chirie o fostă clinică particulară. Dar chiar și așa, acolo, în noua locație, lucrurile sunt într-o nebuloasă totală – există un ortoped care, încă, mai are contract de închiriere și un cardiolog, cu aparatură, pe o societate aflată în insolvență și executare silită.
Loteria sănătății
Adevărul este că nu e pentru prima dată când Primăria Timișoara, coordonată de Dominic Fritz, face ping-pong cu sănătatea și, în special, cu bolnavii de cancer. În toamna lui 2023, i-a mutat de pe str. Mărăști pe bv. Victor Babeș, motivând că, în vechea locație, aflată în plin centrul orașului, va funcționa un spațiu cultural care, fie vorba între noi, nu e gata nici azi! Pe atunci, în organigrama Spitalului Municipal Timișoara, Radioterapia avea un număr de 70 de paturi. Azi, datorită mutării și comasării cu Oncologia, are doar 28. Că așa a rezultat că e mai bine și din studiul de prefezabilitate, finanțat de o divizie a Băncii Mondiale, în scenariul unui eventual nou spital municipal.
Așa că, până termină Dominic Fritz cu studiile, desenele și planșele și până face rost de o finanțare de 150 milioane de euro pentru un nou spital municipal, Primăria Timișoara trebuie să găsească, de urgență, o soluție pentru acoperirea cheltuielilor cu mentenanța acceleratoarelor liniare de particule, la care face referire și ministrul sănătății. De fapt, în corespondența de pe 2 aprilie a.c, Alexandru Rafila spune chiar mai mult, în special despre capacitățile administrative ale administrației locale USR:
Valoarea totală a echipamentelor specifice de radioterapie pentru dotarea laboratorului LRTEI din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a fost de 2,71 milioane USD, inclusiv TVA. Cu toate eforturile Ministerului Sănătății, activitățile în cadrul acestui contract au fost finalizate cu întârzieri semnificative, în principal datorită faptului că lucrările pentru construcția noului laborator, contractate de Primăria Municipiului Timişoara, au fost finalizate cu întârziere. Astfel, echipamentele au fost instalate şi recepționate abia la data de 13.09.2024, 14 luni de la data semnării contractului, în loc de 5 luni cum era planificat.
Și tot ministrul Rafila spune, în același ultimatum remis Primăriei Timișoara, că minciuna nu are ce căuta în corespondențele oficiale, între instituțiile publice din România, în detrimentul bolnavilor cu cancer din regiunea de Vest:
Contrar celor menţionate în adresa SCMU Timişoara nr. E1143/12.03.2025, spitalul a fost informat cu privire la semnarea contractelor anuale pentru servicii de garanție, mentenanță și service în (sistem “all inclusive”, “full casco”) pentru toate echipamentele livrate în cadrul contractului, pentru anii 3-7 după finalizarea tuturor activităţilor în cadrul contractului şi emiterea certificatului de acceptanță finală (primii 2 ani de garanție, mentenanță și service fiind asigurați prin contractul semnat de către Ministerul Sănătăţii), prin adresa nr. 1862/23.07.2021. Certificatul de acceptanță și garanția au fost emise la data de 03.10.2022, așa cum au fost înaintate unității beneficiare. Astfel, începând cu data de 03.10.2024, pentru o perioadă de minim 5 ani, conform contractului, serviciile de service erau necesare a fi contractate şi plătite de către unitatea beneficiară.
Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat! Așa că, pe lege, lipsa contractului de service și mentenanță a fost semnalată și de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, partener în cadrul proiectului implementat de Ministerul Sănătății și autoritate de reglementare a activităților specifice laboratoarelor de radioterapie. Așa cum a fost semnalată și lipsa autorizației sanitare de funcționare a întregului Spital Municipal Timișoara, zilele trecute, de către Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate. Și da, cea mai mare unitate medicală locală de pe Bega este singura din cele 12, dotate de către Ministerul Sănătăţii cu aceeași aparatură de radiologie, care nu a asigurat serviciile necesare utilizării echipamentelor, în scopul tratării pacienților oncologici.
Mărunțiș oncologic
Și ca să fie lucrurile clare, așa cum rezultă din corespondența instituțională, costurile anuale, aferente serviciilor dementenanță pentru aparatura de radioterapie de la Clinicile Noi, ating un maximal de 217.922.00 USD pentru fiecare din cei 5 ani (anii 3-7). Așa că, sub o formă sau alta, povestea de la Spitalul municipal Timișoara, aflat în subordinea lui Dominic Fritz, nu poate avea decât două finalități. Dacă nu se încheie contractul de service, până cel târziu la data de 1 mai 20205, așa cum prevăd garanțiile cu Banca Mondială, atunci, ulterior acestei date, așa cum a decretat ministrul Rafila, va începe procedura de relocare a echipamentelor către un alt laborator de radioterapie. Invers, dacă administrația locală se va îndura totuși de cei circa 1.000 de bolnavi de cancer, procesați lunar de către medicii de la Municipal, și bagă mâna-n buzunar pentru a intra în legalitate, atunci nu mai rămân de reglat decât managementul defectuos al unității sanitare și minciunile din corespondența oficială.
Căci nu e pentru dată când ministrul sănătății atrage atenția, atât Primăriei Timișoara, cât și celor de la Clincile Noi, referitor la derapaje și la situația delicată în care se găsesc pacienții oncologici de pe Bega. Așa se și explică ultimatmul din 2 aprilie a.c, cu termn de ducere la îndeplinire până pe 1 mai a.c! Tocmai pentru că, înainte de asta, pe la începutul lunii trecute, a mai existat un schimb de replici, cu o altă dată limită de 12 martie a.c, care a primit același tratament medicamentos – cu jet! Asta, în timp ce, Oncohelp, cel mai mare operator privat de oncologie din vestul României, e pe cale să-și inaugureze cel de-al 4-lea accelerator! Azi, Clincile Noi nu au decât două aparate performante din care unul e pe cale să fie relocat, în alt județ, peste cel mult o lună de zile! Doar pentru că cineva are chef de glume și capul la cu totul altele, decât la bolnavii de cancer!
What do you think?
Show comments / Leave a comment