Încă de aseară, în special după ultimele dezbateri prezidențiale, în care Crin Antonescu a avut o prestație extrem de slabă și mult sub așteptări, în Timiș, au început să zbârnâie telefoanele. La Centru, cel puțin la nivel de PNL, s-a luat decizia, de a se transmite pe orizontală, în teritorii, pe canale securizate, îndemnul de
Alegerile în Timiș? Inutile! PNL va lua tot, va zdrobi competiția, va domina județul cu un scor istoric de peste 90%! Cine să i se opună? Cu echipa lui Marilen Pirtea, acest Alexandru cel Mare al liberalilor timișeni, partidul devine o mașinărie de neoprit. Universitari de elită, plimbați ca mortul prin fața geamului, să îi vadă
Fără nicio exagerare, cel puțin în județul Timiș, din 1989 încoace, nu a existat niciun om politic care să fi ajuns în fruntea administrației locale sau județene și să nu fi mixat, la urechile publicului, aceleași refrene umoristice – economie la banului public, fără sinecuri politice, examene corecte pentru funcții publice și necesitatea de reformare a