April 6, 2026De când lumea și pământul, exploatările de agregate minerale din zona Banatului au avut parte de o realitate mai… românească. Evident, norocul nu a funcționat la fel pentru toți concesionarii de balastiere sau cariere. Și asta pentru că, în schema lucrativă, au existat mereu câțiva concesionari privilegiați care, datorită conexiunilor și protecției politice de la nivel local sau central, au dus-o extrem de bine și fără griji. Nu de alta dar, de mai bine de 30 de ani, instituțiile publice avizatoare și de control, în domeniul resurselor de stat, au fost conduse, cu foarte mici excepții și scurte intervale de timp, numai de oamenii de casă ai PSD.
De exemplu, ani de zile și din toate pozițiile, Administrația Bazinală a Apelor Banat (ABA) a fost condusă de Titu Bojin, fost președinte al social-democraților bănățeni și șef al CJ Timiș. Azi, pesedistul este consilier personal al șefului administrației județene, Alfred Simonis. Și, printre altele, cumătrul lui Florin Măran din Lugoj, cel mai mare exploatator de resurse minerale din zona de Vest a României, posesor de vreo zece licențe/permise, pe circa 600 hectare. Ceea ce, evident, pe relație de partid, îl face, de departe, furnizorul nr. 1 de agregate pentru statul român, în contractele de infrastructură rutieră și feroviară, lansate pe orbită de Sorin Grindeanu.
După Titu Bojin, la butoanele ABA Banat, a rămas tot PSD, prin Sorin Lucaci care, ulterior, a fost avansat, la nivel central, ca director general al Apelor Române (ANAR), grație relației excepționale cu același Sorin Grindeanu. În final, de vreo 3 ani încoace, pe scaunul de șef al apelor bănățene stă Viorel Avram, fost inspector-șef al IPJ Caraș-Severin și angajat al celui mai de succes antreprenor cu bani publici din zona de vest, Ion Bejeriță. Nimeni altul decât finul baronului Ion Mocioalcă, vicepreședinte al Curții de Conturi a României, și intermediar plenipotențiar al agregatelor minerale, exploatate de Florin Măran. Și, apoi, revândute către marii drumari ai României, puși la masă de același președinte al PSD și fost ministru al Transporturilor.
Uite așa, de-a lungul timpului, PSD a reușit să controleze sistemul de resurse, cu o mână de fier. Nu doar prin numirile politice de la ABA Banat, ci și la alte instituții cu atribuții, chiar și de avizare, în exploatarea sau protejarea bogățiilor statului – Agenția Națională de Resurse Minerale, Garda/Agenția de Mediu, Poliție, Drumuri, Finanțe, Arii Protejate, Monumente, ISCTR etc. Da, chiar și controlul rutier! Că ăsta e și motivul pentru care, înainte de a fi reținut DNA, Cristian Anton, boss al ARR și șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, i-a amenințat cu bătaia pe doi inspectori de trafic din Timiș (Florin Gagea și Vlad Toma), când au oprit și amendat camioanele lui Ion Bejeriță, înmatriculate pe SC EMV-Util SRL. Că, deh, când transportul nu e controlat, cantitățile devin elastice și profitul mult mai creativ.
De aia, azi, în Banat, dacă sapi după pietriș, găsești numai infrastructură politică. Apoi, dacă scormonești mai adânc, miroase a relații social-democrate, de la o poștă. Iar dacă ai suficientă răbdare și ceva conexiuni, există șanse mari să dai și peste ceva mult mai strălucitor, decât banii de partid – AUR. Sub formă brută și aluvionară, așa cum scrie la carte și în tabelul lui Mendeleev! Ceea ce explică perfect de ce, de peste trei decenii, exploatarea agregatelor minerale din Timiș și Caraș-Severin nu mai este demult doar o activitate economică, pe persoană fizică. Este un sport de echipă. Cu reguli simple care demonstrează că, cine are acces la resursă și politicieni, are acces la stat, iar cine are acces la stat, nu prea mai are nevoie de explicații sau dosar cu șină.
Made in China
Și adevărata poveste începe în zonele în care nu intră nimeni. La propriu! Mai exact, în centrul unui ecosistem mineral-politic, care-l are în prim plan pe cumătrul Florin Măran. Nu de alta dar, pe exploatările din jurul Lugojului și Jena, acolo unde jocurile sunt făcute de marele iubitor de social-democrație, în interiorul balastierelor, există perimetre despre care surse judiciare/probe/imagini video din teren arată că sunt ultra securizate, cu acces extrem de limitat, strict la un cerc restrâns de oameni. De fapt, numai muncitori chinezi, care se înțeleg de minune cu utilajele speciale, importate din țara mătăsii. Restul, sunt ținuți la distanță, ca și cum sub pietriș s-ar ascunde, nu doar agregate, ci și secrete de stat de importanță deosebită.
Abia aici lucrurile devin interesante. Pentru că, dincolo de garduri și discreție, imaginile din teren (de la sol și din aer) arată instalații care seamănă suspect de bine cu utilaje de procesare aluvionară: tamburi rotativi, sisteme de spălare intensivă, benzi transportoare, apă în exces și un motor industrial chinezesc de 45 kW, proaspăt fabricat, capabil să țină în mișcare un sistem serios de separare. Pe scurt, nu vorbim doar despre o balastieră clasică, unde speli pietrișul și pleci acasă. E genul de instalație unde, dacă ai ce căuta, poți separa și lucruri mai fine. Adică, aur!
Așa cum rezultă din probe conexe și documente (seria și marca utilajului), echipamentul din parohia lui Florin Măran, care a fost fabricat în august 2024, beneficiază de un motor asincron trifazat de 45 kW, gândit pentru control prin invertor și funcționare continuă. Adică standardul industrial, robust ca un tanc. Producătorul, Fujian Hongda Electric Motor Co. Ltd. (China), nu e vreun constructor de high-end european, dar nici gunoi. În traducere, așa cum o recunoaște și constructorul, utilajul e ideal în exploatarea aurului aluvionar pentru că are un tromel special (tambur de spălare), care limpezește și separă materialul. Apoi, motorul are cuplu mare și viteza controlabilă (VFD – control fin al procesului de separație). Plus că propulsia, poate acționa pompe de apă de mare debit, mai ales că, în ecuația asta, lichidul este arma principală.
Cu alte cuvinte, exact tipul de utilaj compatibil cu extracțiile de aur aluvionar. Și da, de pe urma extragerilor de agregate minerale, fie că vorbim despre balastiere sau iazuri piscicole, în urma procesului industrial, rămân și alte metale, în afară de nisip, argilă sau pietriș. Doar că, și aici, e nevoie de licențe/permise speciale ANRM, tocmai pentru că regimul de colectare este extrem de strict și riguros. Cel puțin, pe hârtie! Și, odată cu autorizarea exploatării de minerale prețioase, dacă există asemenea documente, ar trebui să vină și taxele către statul român! Acum, prețurile unor astfel de utilaje diferă, în funcție de o grămadă de factori. Dacă vorbim despre mini instalații, cu o capacitate de sortare de 5-10 tone/oră, care să te țină la nivelul unui căutător de aur de weekend, costurile se duc spre 10.000 de dolari.
Apoi, pentru o exploatare de tip mic-mediu, care poate prelucra 10-50 tone/ora, prețul unui astfel de utilaj se duce înspre 30.000 dolari. Și, de-abia de aici încolo, începe să fie o exploatare reală, așa cum arată și imaginile de mai sus, surprinse în perimetrul de la Jena (Lugoj), intabulat pe numele lui Florin Măran. Nu de alta, dar la o capacitate de prelucrare de balastru de până-n 100 tone/ora, prețul unei astfel de mașinării se duce peste 100.000 dolari. Cert e că, indiferent de tipul de exploatare, prețul utilajului e doar începutul. Restul vine ca facturile după o nuntă: generator, alimentare electrică, pompe de apă (și nu mici), transport, montaj, consumabile, mentenanță, energie etc. Așa că, în realitate, un setup complet poate ajunge ușor la 50.000 – 150.000 $, chiar și pentru operațiuni medii.
Somn de voie
Oficial, în România nu există dovezi că balastierele sunt folosite sistematic pentru exploatarea aurului aluvionar. Neoficial, există suficiente cazuri documentate în care, din exploatări de agregate, a ieșit și aur. Nu mult. Dar nici zero. Problema nu este dacă cineva s-a îmbogățit din aurul din Banat. Problema este dacă sistemul permite ca, pe lângă pietrișul declarat, să circule și altceva, fără ca statul să observe. Sau, mai grav, fără să fie interesat să observe. Pentru că, într-un domeniu unde controalele găsesc frecvent exploatări în afara perimetrelor, fără licență sau fără avize, ideea că o activitate secundară ar putea fi ascunsă sub o activitate principală nu mai pare o conspirație. Pare o optimizare. Exact la fel ca și balastierele, învăluite în iazuri piscicole!
Adevărul e că nu doar Florin Măran practică astfel de sporturi extreme. Sunt semnale clare că, pe lângă nisip și pietriș din albiile râurilor, exploatarea aurului aluvionar este la ordinea zilei în toată zona de vest, în special în Caraș-Severin (zona Bucoșnița), dar și la Arad (perimetrul Zăbrani). Fie cu utilaje artizanale, fie cu mașinării made in China! E clar că toată această industrie nu ar funcționa, fără o rețea de instituții care, cel puțin teoretic, ar trebui să o controleze: ANRM, Apele Române, Garda de Mediu, Agenția de Mediu, Poliția, Finanțele. În Banat, însă, aceste instituții par să funcționeze mai degrabă ca un decor stabil, decât ca un mecanism activ. De-a lungul anilor, pozițiile-cheie au fost ocupate de oameni conectați politic, iar rotația cadrelor a păstrat o constantă admirabilă.
Ceea ce demonstrează, fără drept de apel, că sistemul nu se schimbă, doar își rotește semnatarii. Până la urmă, când șeful ABA Banat (Viorel Avram) a lucrat la unul dintre beneficiarii direcți ai exploatărilor (Ion Bejeriță), iar lanțul de decizie rămâne în aceeași familie politică, ideea de control independent devine o glumă internă.
De fapt, problema reală este că, într-un sistem unde exploatările sunt fragmentate pe hârtie și concentrate în realitate, iar instituțiile de control sunt populate de oameni din același univers, diferența dintre ce se declară și ce se întâmplă nu e altceva decât profit. La negru! Așa că, în cadrul acesta, întrebarea nu mai este dacă există și se exploatează aur în balastierele din Banat. Că se extrage! Chestiunea este, de fapt, cine are interesul să nu se afle niciodată ce iese cu adevărat, pe lângă nisip și pietriș, din balastierele statului român. Și mai ales cât!
Pentru că, în România, lucrurile valoroase nu sunt neapărat cele care se văd. Sunt cele care circulă liniștite, între două facturi, sub protecția perfectă a unei industrii care pare banală. Pietrișul nu minte. Dar cei care îl numără, uneori, da. De exemplu, într-un raport oficial ANRM apare explicit că, dintr-o exploatare de balast, s-au extras și 307 grame de aur aluvionar, într-o singură zi. Nu e Klondike, dar nici zero. Și tot aici, începe partea interesantă (și previzibilă) cu… balastierele elastice care, așa cum rezultă din documente oficiale, mereu, când descind instituțiile de control, au parte de aceleași două fenomene – nu au activitate, în ziua controlului, și sunt în parametrii.
Cu alte cuvinte, nu e nevoie să inventezi o combinație sofisticată cu iazuri piscicole și exploatări de agregare minerale, ca să extragi aur aluvionar. Sistemul public, deja, permite creativitate, pe partea de nisip și pietriș. La fel și instituțiile cu atribuții de control, atâta timp cat există o ancoră politică! Da, balastierele sunt greu de monitorizat constant (volum mare, teren extins, râuri dinamice). De aia și există exploatări ilegale și subraportare de cantități, așa că nu e de mirare că aurul este tratat, cel puțin de către autorități, ca… bonus geologic. Deși legea e clară, cere permis de exploatare și plata unor redevențe, în cazul metalului aluvionar care, în timp, a ajuns cireașă de pe tort a combinatorilor de agregate minerale. Și data viitoare veți vedea, grație unor filmări cu camera ascunsă, la care se adaugă mărturii și documente, cam cât de mare e cireașa. Nu aia din pom, ci cea din balastierele cumătrului Florin Măran de la Lugoj.
Prev Post
What do you think?
Show comments / Leave a comment