Loading

Concursul elastic

La  Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT), aflat în subordinea primarului Dominic Fritz, concursurile par să aibă mai multe vieți decât o pisică de cartier, hrănită de trei asociații de proprietari, simultan. Examenele publice se scot la mezat, prin publicitate, apoi, se suspendă, după care se reiau, se anulează și, în final, la momentul potrivit, se scot, iar. Până câștigă cine trebuie! Exact așa arată o unitate sanitară, în toată splendoarea ei birocratică – plină de erate și ca un perpetuum mobile cu ștampilă! De fapt, ca orice spital public, în care politicul are primul și ultimul cuvânt!

Concret, pe 7 aprilie 2026, așa cum rezultă de pe pagina oficială a unității sanitare, SCMUT a pus la bătaie postul de șef serviciu tehnic. De fapt, l-a aruncat pe piața muncii pentru a doua oară. Și în toamna anului trecut a încercat, prin examen de stat, să ocupe același postul public, bugetat prin organigramă. Doar că socoteala de-acasă, nu s-a potrivit cu cea din târg. Inițial, s-a făcut anunțul, s-au dat examenele, s-a suspendat competiția, apoi, pe 28 octombrie 2025, s-a anulat procedura. În special, pe motiv că, în urma unei sesizări, mass-media a semnalat urme de blat și concurs cu dedicație.

Și de data asta, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a procedat, la fel. La început de aprilie 2026, a anunțat vacantarea postului de șef serviciu tehnic. Apoi, în ziua de 27 a aceleași luni, unitatea medicală a anunțat suspendarea concursului pe o perioadă de 15 zile calendaristice, fără prea multe explicații. Ulterior, printr-un alt calup de publicitate, pe 8 mai a.c, a anunțat că reia competiția, cu următoarele coordonate – 12 mai pentru selecția de dosare, ziua de 15 pentru examenul scris, data de 20 pentru proba de interviu și 22 mai pentru desemnarea câștigătorului.

Și, așa cum rezultă din înscrisuri, la start, au existat 6 pretendenți pentru funcția de șef serviciu tehnic la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. După selecția de dosare, în cursă, au mai mai rămas doar 5. Cert e că, pe data de 15 mai 2026, atunci când a fost programat examenul scris, în fața comisei, s-au prezentat doar 3 candidați, ceilalți fiind declarați absenți. La final, în aceeași zi, unul singur a fost declarat admis cu un total de 70 de puncte, ceilalți doi fiind respinși, unul cu 30 și celălalt cu 25.

🟠 Furtuna perfectă

De aici încolo, câteva lucruri sunt clare! În primul rând, că unul dintre cei doi pierzători, înscriși la examenul pentru sec serviciu tehnic la SCMUT, a făcut contestație la rezultatul de la proba scrisă. Și, în ciuda cutumei, de data asta, unitatea sanitară din subordinea Primăriei Timișoara nu a publicat niciun semnal în această direcție. Nici data depunerii plângerii și nici rezoluția analizei la petiție, deși, în zeci de situații similare, care au în spate tot atâtea examene publice, evaluările au fost transparente, prin metoda de publicare pe site-ul oficial al instituției. Ce apare însă e un anunț, dată cu ziua de 19 mai 2026:

Având în vedere decizia managerului Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timişoara, emisă în urma procesului verbal Nr. I-16424/19.05.2026 cu ocazia întrunirii Comisiei de soluționare a contestațiilor cu privire la proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului vacant de Şef serviciu Gradul II la Serviciul Tehnic, se anulează concursul pentru postul vacant de Șef serviciu Gradul II la Serviciul Tehnic și se reia concursul pentru ocuparea acestuia, conform anuntului ce va fi postat pe site-ul unității noastre.

Așadar, dupa cum rezultă din anunțul de anulare/reluare a procedurii de concurs pentru ocuparea postului de șef serviciu tehnic, la SCMUT, a existat o contestație. Nu orice fel de contestație ci una despre care, surse din cadrul unității sanitare, susțin că, dincolo de corectitudine și pertinență, e chiar haioasă. Și asta pentru că, pe de-o parte, descrie faptul că unele întrebări, care au fost extrase la concurs, nu ar fi fost cuprinse și în bibliografia examenului. Iar pe de alta, surprinde scriptic, într-un mod absolut genial și descriptiv, tabloul contracandidatului său care, după nici 15 minute de la startul competiției, terminase de scris subiectele și a vrut sa părăsească sala de examen, semn că… a fost extrem de bine pregătit. 

Cu alte cuvinte, contestația, pe lângă un viciu grav de procedură, sugerează și un blat. Ceea ce, fie vorba între noi, o confirmă și decizia managerială de anulare a concursului! Așadar, cel puțin în ecuația examenului pentru ocuparea postului de tehnician-șef la SCMUT, osatura factuală a existat. Nu vorbim despre o poveste, ci despre un concurs de tip Schrödinger. Și valid, și invalid! Și aici începe partea cu parfum greu de administrație sanitar-balcanică, care a confundat un concurs public, validat prin proceduri legale, cu o tombolă de mall. Așa că nu e de mirare că exact tipul acesta de bâlbâială produce suspiciunea colectivă și rezonabilă că postul era… orientat. Cu dedicație!

🟠 Modus operandi

Adevărul e că marele concurs de șef serviciu tehnic de la Spitalul Municipal Clinic de Urgență Timișoara, care a fost scos la mezat deja de două ori și care va fi pus pe tapet și a treia oară, are toate ingredientele perfecte pentru o criză de credibilitate instituțională. Nimeni nu trebuie să demonstreze vreun trafic de influență căci, prin metoda bâlbâită de lucru, cu vârf și cu brio, unitatea sanitară reușește singură să producă neîncredere industrială. Nu de alta, dar nu e prima dată când, din tot soiul de considerente și motive, spitalul din subordinea municipalității anulează concursuri pe bandă rulantă, ca urmare a unor contestații sau chiar după validarea sau afișarea rezultatelor finale.

Și să recapitulăm! Tot așa a procedat SCMUT, de două ori, până a ieșit cine trebuie, și cu postul de operator-calculator la ATI. La fel a procedat și cu examenul de asistent medical pe Bloc Operator 5 Ginecologie și Bloc Operator 1 Chirurgie. Tot de două ori! Până toată lumea a fost mulțumită! Noroc cu examenele pe posturile de medici că, acolo, cutuma merge pe principiul… omul și postul! Deci, când suspenzi concursul, după ce l-ai umplut de erate, iar apoi îl reiei și validezi o probă sau două, după care anulezi cu totul, e clar că, atunci, nu mai ai nevoie de conspirații, atâta timp cât materia primă e produsă, zi de zi, la mare artă! Ori asta nu este deloc banal, căci crează impresia persistentă că rezultatele sunt negociate, înainte ca examenul să înceapă.

Oricum, indiferent de câte meciuri va juca SCMUT, până-și va transfera pe banca titularilor tehnicianul-șef dorit, la prima vedere pare că unitatea sanitară nu e chiar atât de grăbită. Că, cel puțin pe moment, are un back-up, prin contracte publice, cu PFA Adrian Manta, pe partea de servicii de inginerie și consultanță tehnică. Pe bani frumoși. De fapt, același Manta al cărui fiu e chiar medic și asistent universitar la UMF Timișoara, la disciplina de Abilități Clinice Practice din cadrul Facultății de Asistență Medicală, acolo unde decan e conf. dr. Stela Iurciuc. Adică, managerul general al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Locul în care examenele publice, pe posturile de stat, se dau și se repetă, ori de câte ori e cazul! Până iese bine!

0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.

InsiderTM

insidertm@insidertm.ro

svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Concursul elastic