June 19, 2026În administrația românească există o regulă nescrisă, extrem de bine împământenită, care zice că, dacă apare o problemă mică, la nivel instituțional, o rezolvi în liniște. Fără tărăboi! În schimb, când se ivește o dilemă mai mare, e bine să faci o comisie, cu care să îngropi conflictul din fașă și să pui capacul pe oală. Totuși, dacă se pune pe tapet vreo chestiune perpetuă sau uriașă, atunci, obligatoriu, închizi ochii și te (pre)faci că elefantul nu există. La Timișoara, Spitalul Județean și Universitatea de Medicină și Farmacie, în cazul spectaculos care gravitează în jurul conf. univ. dr. Izabella Petre, au ales cea de-a treia variantă. Mersul pe burtă!
Și așa, după mai bine de un an și jumătate de conflicte, presărate cu sesizări insistente și nesoluționate, dincolo de procese civile, zilele trecute, s-a născut și a intrat pe circuitul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timisoara o plângere penală de vreo 16 pagini care marchează și semnalează, punct cu punct, nepăsarea instituțională. Plus, blatul, jocul de picioare și la offside al Spitalului Județean Timișoara și UMFT. Așadar, de aici încolo, e doar treaba procurorilor locali să confirme sau să infirme existența pachidermului din sala de operație de la Maternitatea Bega.
Pe scurt, așa arată cronica unei tăceri administrative anunțate, în care toti medicii titulari ai secție de obstetrică-ginecologie 2 au sesizat o serie întreagă de abuzuri și anomalii, blindate cu documente, în activitatea profesională și didactică a colegei lor, conf. univ. dr. Izabella Petre. Nu numai că au reclamat zeci de derapaje, încă de prin ianuarie 2025, dar și-au și asumat, prin semnătură proprie și parafă, demersurile interne și instituționale. Doar că, la schimb, cadrele medicale au primit tăcere, lecții de ping-pong, multe promisiuni și pase în adâncime. Atât din partea UMF, cât și din partea Spitalului Județean Timișoara, care au patentat o nouă disciplină olimpică – managementul sanitar prin așteptare!
Apoi, cum factorii decizionali au ales, în continuare, să adopte lupta cu capul la cutie, au urmat alte memorii, note explicative, sesizări succesive, cereri de informații și solicitări privind măsurile adoptate. Și, din nou, nimeni nu a făcut nimic! Ba din contră, la unele solicitări de analiză a situației în comisiile de Disciplină sau Etică, au dat răspunsuri administrative în dorul lelii! Chiar și la evaluarea profesională și chirurgicală a Izabellei Petre, fostă șefă de secție OG 2 – Maternitatea Bega, forumurile medicale au spus pas, deși au avut probele pe masa de lucru! Nu o dată! Și, uite așa, în lipsa unor măsuri concrete, în loc să se stingă, conflictul a mocnit, s-a flambat și s-a extins.
🟠 Fotografia de grup
Cum nu au existat clarificări, în timp, acuzațiile și sesizările s-au înmulțit. Proporțional, la fel a crescut și tăcerea celor două instituții medicale, SCJUT și UMF care au sperat că problema se rezolvă singură. În ideea că oamenii obosesc și dosarele intră în concediu medical. Sau poate că adevărul, prin non combat, se prescrie administrativ. Prin urmare, de data asta, în mod direct, problema nu mai e conf. univ. dr. Izabella Petre. Nici că și-a asumat, de-a lungul șefiei de secție de pe OG2 – Maternitatea Bega, timp de vreo 4 ani, sute de operații ale colegilor săi, pe care cu mândrie și le-a asumat, în Excel și PowerPoint, atunci când a țintit titulatura de profesor universitar la UMF Timișoara. Sau că, după pierderea conducerii clinicii de obstetrică-ginecologie, numărul intervențiilor chirurgicale a devenit egală sau aproape de ZERO.
Miza nu e nici că Izabella Petre nu își ține orele cu studenții sau rezidenții, așa cum rezultă clar și limpede din declarațiile olografe ale cursanților. Or că, de fiecare dată, la rotația cadrelor de pe OG2, atunci când îi vine rândul să pună mâna pe bisturiu la Blocul Operator, scoate din joben, brusc, concedii medicale. Și abia, aici, apare marele paradox pentru că, dacă noianul de acuzații, aduse la adresa Izabellei Petre, ar fi fost false, atunci, ca orice instituții transparente, UMF Timișoara și SCJUT aveau obligația să le demonteze rapid. În secunda doi! Așa cum, dacă alegațiile ar fi fost adevărate și confirmate, în aceeași manieră, cele două instituții, ambele angajatoare ale cadrului medical, ar fi avut obligația legală să acționeze.
Cu alte cuvinte, oricare dintre variante, de confirmare sau de infirmare, ar fi presupus o reacție instituțională! Și ceea ce lipsește din peisaj este tocmai feedback-ul UMFT și al SCJUT. De aceea, după un an de scandal, întrebarea nu mai este dacă Izabella Petre a operat sau nu, a predat sau nu, a semnat sau nu, cu mâna dreaptă, pontajele zilnice! Întrebarea este alta. De fapt, ce au făcut cei doi angajatori, după ce au aflat, rând pe rând și în timp, toate faptele de arme ale medicului? Nimic! Sau, cel puțin, nimic notabil! Ceea ce ne (con)duce la motivele principale ale plângerii penale, depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pe data de 15 iunie 2026 – fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, omisiunea sesizării, neglijență în serviciu și favorizarea făptuitorului.
Și singura explicație logică, care stă în picioare pentru tot acest non-combat instituțional, este una simplă și deloc confortabilă. Mai exact, frica de efectul de Domino! Căci, orice verificare serioasă, risca să deschidă cutia Pandorei. În primul rând, pentru că, dacă un document medical contestat a produs efecte profesionale, cine l-a validat? Dacă un document universitar hulit, la fel, a produs efecte academice, cine l-a verificat? Dacă o activitate a fost punctată, evaluată sau folosită într-o procedură, cine și-a pus semnătura? Așa că o anchetă reală nu s-ar fi oprit la un singur nume. Ar fi mers pe lanțul decizional. Iar lanțul decizional este locul unde încep absolut toate insomniile administrative, atât la UMFT, cât și la SCJUT. Fără excepție!
🟠 Conserva administrativă
Apoi, mai există și sindromul spălatului de rufe, în familie. Adică, să nu se afle! Și aici e și explicația pentru care, în ultimii ani, Universitatea și Spitalul au dezvoltat o abilitate extraordinară. Nu rezolvă crizele, ci le conservă. Le țin la frigider și le mută între comisii. Sau le pasează între birouri ori le îngroapă sub hârtii. Până când cineva, după zeci de petiționări și reveniri pe subiect, are nerușinarea să întrebe ce se întâmplă, de fapt și de drept! Și de ce există reguli, care se aplica numai pentru unii, iar alții par să fi dezvoltat o imunitate, demnă de orice protocol medical. Pentru că din documentele aflate, acum, pe masa procurorilor exact asta reiese – o succesiune aproape neverosimilă de sesizări, memorii și avertismente. Toate, tratate cu flit și cu ignor!
Că unii visează deja la o rezoluție de NUP, totuși, dacă aceste documente vor fi confirmate, cu siguranță, concluzia va fi una absolut devastatoare. Pentru că, în definitiv, nici UMFT și nici SCJUT nu au dus, niciodată, lipsă de informație și probatoriu. Problema reală, care a fost semnalizată, și atunci și acum, e lipsa de acțiune instituțională și administrativă. Blatul! Așa că, în toată ecuația, există o întrebare simplă. Atât de simplă încât nu necesită expertize, audieri sau ridicări de documente. După primele sesizări din ianuarie 2025, ce măsuri administrative și reparatorii au luat, concret, UMF Timișoara și Spitalul Județean Timișoara? Dacă răspunsul este „niciuna” sau “de formă”, atunci problema nu mai este doar a celor reclamați. Devine problema celor care au avut obligația, legală și morală, să intervină.
Totuși, dacă tăcerea a fost aleasă, ca strategie, pentru a evita deschiderea cutiei Pandorei, vestea proastă este că aceasta pare să fi fost deschisă, oricum. Doar că, în aceste momente delicate, cheia nu mai este la rectoratul UMFT și nici la parterul administrativ al SCJUT. Este la Parchet. Ceea ce complică lucrurile, în mod inutil, în curtea celor doi angajatori ai conf. univ. dr. Izabella Petre care, în încercarea de a păstra secretele și morții prin fișete, au exagerat cu jocurile de culise și cu toleranța. În definitiv, aceasta este adevărata fotografie de moment, care e pe masa procurorilor. Nu una din sala de operație, nici din amfiteatrele UMFT! Ci una care reflectă comisii, care au analizat din ochi, fără să concluzioneze pe hârtie, și instituții care au preferat să administreze timpul, în loc să gestioneze problema.
Pentru că, uneori, așa cum e cazul și aici, tăcerea nu este neutralitate. Este o decizie! Iar dacă se confirmă măcar o parte dintre acuzațiile aflate acum în lucru, atunci cel mai grav aspect nu va fi că cineva a greșit. Oameni care greșesc există în orice sistem! Mult mai grav va fi că zeci de semnale de alarmă au fost ignorate, împinse dintr-un birou în altul și lăsate să se transforme într-un dosar penal. Cu alte cuvinte, nu fapta inițială ar deveni marele eșec, ci protejarea ei prin inacțiune. De aceea, indiferent de finalul anchetei, un lucru este deja cert. Cutia Pandorei nu a fost deschisă de cei care au făcut sesizările (medici, studenți, rezidenți), ci de cei care au refuzat să le răspundă. Acum, după un an și jumătate de amânări, pase și conservări administrative, capacul nu mai poate fi pus la loc cu o adresă oficială, o comisie sau un comunicat steril. Pentru că întrebările au ieșit deja din cutie. Și, de această dată, nu mai par dispuse să se întoarcă înăuntru.
Prev Post
What do you think?
Show comments / Leave a comment