Loading

Maternitatea cu chiriași

svgSeptember 7, 2026HOTINVESTIGAȚIITiberiu Kiss

Ploșnițele au o calitate managerială pe care conducerea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara o subestimează. Pur și simplu, sunt încăpățânate și perseverente. Și nici nu vor să plece din spitalul public, aflat în subordinea Primăriei lui Dominic Fritz! Insectele nu citesc comunicate de presă, nu se impresionează de avizele/controalele DSP și, mai ales, nu dispar doar pentru că o instituție sanitară le declară „caz izolat” sau le verifică efectivele. Nu în teren, ci în registrele de triaj epidemiologic! De aceea hematofagele au reapărut, pe toate palierele, la Maternitatea Odobescu de pe strada Franyo Zoltan. De fapt, insectele nu au plecat niciodată cu adevărat, decât pe hârtie și în raportările spitalului.

În cursul lunii august 2026, ploșnițele au fost semnalate și filmate, din nou, în saloanele unității sanitare. În urmă cu aproximativ două săptămâni, au ajuns în zona blocului operator, unde au ciuruit personalul medical. Ulterior, pe 2 septembrie, paraziții au fost descoperiți chiar în recepția maternității. Prima dată, când se plimbau în voie, pe gâtul unei asistente medicale. Apoi, pe foile de externare, în timp ce cădeau, ca și frunzele în miez de toamnă, de pe ținutele de spital ale personalului medical, care se îndeletnicea cu birocrația. Așadar, un traseu instituțional complet, care arată că „incidentul izolat” din toamna anului trecut, despre care a scris InsiderTM, a reușit, între timp, să cunoască aproape toate cotloanele Maternității Odobescu.

Povestea a început public în septembrie 2025. Atunci, mai multe cadre medicale au semnalat prezența ploșnițelor în camera de gardă a medicilor rezidenți. Prima sesizare verbală cunoscută a fost făcută pe 29 septembrie, iar pe 13 octombrie a urmat o reclamație scrisă. Deci, niciodată nu a fost vorba doar despre niște impresii nocturne. Și atunci, ca și acum, au existat fotografii, înregistrări video și documente medicale eliberate de Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. În toamna lui  2025, patru medici rezidenți fuseseră consultați pentru leziuni provocate de mușcături de insecte. Azi, numărul cadrelor medicale e cel puțin dublu.

Cu toate acestea, anul trecut, prima reacție instituțională nu a fost asumarea problemei, ci minimalizarea ei. Situația a fost prezentată drept un „caz izolat”, localizat în camera de gardă a rezidenților. Numai că același Spital Municipal a recunoscut, ulterior, că firma contractată a efectuat vreo zece intervenții cu biocide, în intervalul 29 septembrie – 11 noiembrie 2025. Se pare că degeaba! Căci, acum, la aproape un an distanță, situația e exact aceeași. Și, de data asta, în plin circ al ploșnițelor de la Maternitatea Odobescu, conducerea unității sanitare a găsit o nouă metodă de a combate batalioanele de ploșnițe. Nu cu biocide, ci printr-o verificare la sânge a condicilor de prezență și triaj epidemiologic, alocate personalului medical.

De parcă, medicii, asistentele, infirmierele sau brancardierii sunt cei vinovați de invazia ploșnițelor! Și nu managementul care a decis să reloce o parte din mobilierul vechi (paturi, noptiere, saltele, etc), care exista în fosta maternitate, în noua locație de pe strada Franyo Zoltan. Oricum, din punct de vedere biologic, azi, e greu de spus cât de izolată mai poate fi o ploșniță, după ce o instituție întreagă a încercat de cel puțin zece ori să o stârpească. Din punct de vedere managerial, însă, explicația e mai simplă. Nu amploarea fenomenului trebuia recunoscută, ci imaginea spitalului trebuia protejată. Așa că hematofagele au fost mereu pe locul doi!

🟠 Suspecții de serviciu

În primă fază, în loc să se discute deschis despre originea infestării, întinderea acesteia și eficiența tratamentelor, managementul SCMUT a împins vina în direcția medicilor rezidenți. Într-o ședință din 17 octombrie 2025, după apariția publică a scandalului, rezidenții au fost acuzați că ar fi adus ploșnițele în maternitate, pentru că ar locui în condiții improprii, prin apartamente insalubre sau hosteluri. Tot ei ar fi urmat să suporte consecințele, dacă informațiile continuau să ajungă în presă. Exact ca și acum, pentru că tocmai acesta este și motivul pentru care conducerea unității sanitare combate ploșnițele cu verificarea registrelor de prezență și triaj epidemiologic. Ca să pună pumnul în gură!

Cu alte cuvinte, instituția sanitară nu a făcut niciodată o prioritate din a scoate ploșnițele din spital. În schimb, a fost mereu pregătită să-i scoată la tablă sau să-i execute pe cei care vorbeau despre ele. Așa arată una dintre cele mai convenabile forme de epidemiologie administrativă – când nu găsești sursa infestării, identifici o categorie profesională suficient de vulnerabilă și o transformi în vinovat. Numai că această versiune de logică se lovește, acum, de noile probe. Nu de alta, dar prezența unor ploșnițe într-un salon este gravă. Apariția ei în proximitatea unui bloc operator ridică, însă, problema la un alt nivel:

În data de 9 august, anul curent, fiind în timpul programului de lucru, am constatat prezența ploșnițelor în blocul operator, unde îmi desfășor activitatea. Am anunțat întreaga echipă prezența la lucru, superiorii. Când am ajuns acasă am constatat ca am fost mușcată de ploșnițe. În urma sesizării verbale către superiori s-au făcut 2 ture de dezinsecție, ulterior în data de 24 august, alți colegi de ai mei au constatat ca încă mai existau ploșnițe, unul dintre ei ducând și acasă.

Una peste alta, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1761/2021 stabilește normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare și menționează expres folosirea produselor biocide de tip 18 pentru dezinsecție. Nu este suficient, așadar, ca cineva să apară seara cu un pulverizator, să dea cu o soluție într-o zonă și să bifeze operațiunea într-un proces-verbal. Mai mult, Direcția de Sănătate Publică arată, în recomandările privind combaterea ploșnițelor, că trebuie determinat gradul de infestare și că pot fi necesare, atât insecticide profesionale, cât și tratamente termice capabile să distrugă inclusiv ouăle, în perioada de eclozare. Cu alte cuvinte, problema cere o evaluare completă, intervenții coordonate, verificări ulterioare și dovada eficienței acestora:

O echipă de inspectori DSP Timiș s-a deplasat la unitatea sanitară. La acel moment nu a observat ploșnițele, dar au dat măsura, pe loc, să se efectueze operațiunile de dezinsecție. Fapt care s-a și întâmplat, în special la subsol, cu respectarea procedurilor (izolarea spațiilor) acestea demarându-se în timpul controlului, respectiv pregatirea locurilor izolate (demontarea prizelor, mutarea mobilierului și a obiectelor textile. S-a lasat măsura de a se repeta efectuarea operațiunilor de dezinsecție, în afara celor obligatorii, pentru a eradica prezența acestor ploșnițe. Vom repeta efectuarea controalelor pentru verificarea respectarii măsurilor impuse de inspectori

🟠 Condiții europene

Situația este cu atât mai revoltătoare cu cât nu discutăm despre vechiul sediu al Maternității Odobescu, o clădire de aproximativ 120 de ani, evacuată la începutul anului 2025 din cauza problemelor tehnice și de siguranță. Aici discutăm despre o invazie de ploșnițe în „noua” maternitate, inaugurată pe 24 iulie 2025, în fostul spital privat President, pe strada Franyo Zoltan din Timișoara. Potrivit contractului nr. 14 din 13 martie 2025, Spitalul Municipal plătește către SC Uzinele Textile Timișoara SA suma de 44.500 de euro pe lună pentru închirierea clădirii. Înțelegerea este încheiată pentru trei ani, ceea ce duce valoarea totală a chiriei la aproximativ 1,6 milioane de euro, fără a calcula alte costuri suplimentare: renovări, costuri cu utilitățile etc.

Așadar, în fiecare lună, aproape 45.000 de euro pleacă din bugetul Spitalului Municipal pentru un sediu în care ploșnițele au fost semnalate la numai două luni după inaugurare și continuă să apară, chiar și la mai bine de un an de la deschidere. Așa cum, tot atunci, la 5 zile după tăierea panglicii, pe 29 iulie 2025, au fost puse pe masa opiniei publice o serie de documente și expertize tehnice, asumate de experții de la SC Agasi SRL, care au demonstrat, negru pe alb, că imobilul are mari probleme. Și concluziile specialiștilor au fost absolut devastatoare. Pe scurt, s-a constatat că echipamentele și rețelele aferente (HVAC, termice, de răcire, sanitare și electrice) se află într-o stare tehnică precară, cu un grad de uzură avansată și funcționare deficitară. 

Așa că recomandarea tehnicienilor de la Agasi a fost simplă – investiție masivă, înlocuirea echipamentelor uzate și modernizarea întregului sistem tehnic al clădirii. Adică, realizarea unor investiții majore pentru modernizarea instalațiilor, în special a celor de ventilație și climatizare pentru sălile de operație, astfel încât acestea să corespundă normelor europene privind calitatea aerului și condițiilor de securitate medicală.  Principalele probleme, care au fost identificate de experți, au fost următoarele: 

uzură excesivă și defecte majore la ventiloconvectoare, chillere, pompe și echipamente de automatizare; 
pierderi și lipsă de freon la instalațiile de răcire, cu uzura accelerată a compresoarelor;
echipamente scoase din fabricație, fără posibilitatea de achiziție a pieselor de schimb;
coroziuni accentuate și deficiențe la izolarea conductelor; 
improvizații și neconformități la instalațiile electrice și sanitare și lipsa unor sisteme de backup esențiale pentru continuitatea funcționării. 

Așa arată o unitate sanitară… de toți banii! Și tot așa se manifestă o administrație birocratică aproape perfectă. Dacă angajatul nu declară în scris, sub jurământ și date personale, atunci insecta sau problema nu există. Dacă inspectorul DSP sau supracontrolul SCMUT nu o identifică în timpul descinderilor, ploșnița devine, automat, informație defăimătoare. Doar când apar imagini publice, cu detenția în regim deschis a vampirilor, care aleargă în voie pe coridoarele Maternității Odobescu, tartorii celui mai mare spital din subordinea Primăriei Timișoara aleg să vorbească. Dar nu despre problemă, ci despre… „miracolul vieții”. Așadar, fără discriminare, sub același acoperiș de pe strada Franyo Zoltan se nasc copii și… ploșnițe. Diferența este că, pentru prima categorie, Spitalul Municipal plătește aproape 45.000 de euro pe lună. În schimb, hematofagele beneficiază de cazare și masă gratis, în regim de pensiune completă!

Vrei sa nu ratezi articolele InsiderTM?

Acest articol a apărut inițial pe InsiderTMhttps://insidertm.ro/maternitatea-cu-chiriasi/. Preluarea integrală sau parțială a conținutului fără citarea sursei este interzisă.
0 People voted this article. 0 Upvotes - 0 Downvotes.
svg

What do you think?

Show comments / Leave a comment

Leave a reply

Loading
svg
Quick Navigation
  • 01

    Maternitatea cu chiriași