ADVERTORIAL
- Home
- ADVERTORIAL
May 14, 2025ADVERTORIAL
Într-o intervenție de la tribuna Parlamentului, deputatul AUR Florin-Cornel Popovici a livrat un mesaj cu rezonanță simbolică, în care Timișoara nu a fost doar un oraș menționat în treacăt, ci un reper moral, cultural și identitar al națiunii române. În fața colegilor parlamentari, Popovici a declarat răspicat că parlamentarii AUR sunt în slujba Timișoarei, nu
May 10, 2025ADVERTORIAL
Beneficiarii acestui program sunt studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familiile cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau
April 13, 2025ADVERTORIAL
Repartiția pe săliRepartiția pe săli – TIP IRepartiția pe săli – TIP IIInformații utileUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează în data de 10.05.2025, ora 10:00 SIMULAREA PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE 2025.Realizată prin colaborarea dintre studenți și cadre didactice din Universitatea noastră, dorim ca simularea să reprezinte o posibilitate de testare/verificare pentru candidați, dar și
March 30, 2025ADVERTORIAL
În atenția comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara lansează în dezbatere cu comunitatea academică proiectul de modificare a Cartei UMFVBT, conform H.S. nr. 84/6890/26.03.2025. Perioada de dezbatere publică este 31.03.2025- 11.04.2025. Calendarul privind modificarea Cartei Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, aprobat
March 24, 2025ADVERTORIAL
Anunț privind vânzarea testelor de admitere la UMF TimișoaraÎncepând cu 24 martie 2025, ora 10:00, vor fi puse în vânzare testele pentru admiterea la programele de studii Medicină și Medicină Dentară (TIP I) din cadrul UMF Timișoara:Biologie – Teste pentru admitere la Medicină și Medicină Dentară (TIP I), ediția 2025 – 70 LEIChimie organică –
March 20, 2025ADVERTORIAL
După șase ani de stat la pat – nu la patul de spital, ci mai degrabă la patul de lene combinată cu pandemie – Balul Bobocilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara se întoarce cu mai multă forță decât un espresso dublu administrat pe stomacul gol! Și cine sunt medicii
September 12, 2024ADVERTORIAL
Gustul, atât de subiectiv și totuși atât de important, este cel care ne ghidează în tot ceea ce facem! Suntem la început de drum, ne-am deschis oficial porțile în 9 septembrie 2024, dar oferim tot ce-i mai bun celor care ne trec pragul și vrem ca oaspeții noștri să se transforme în de-ai casei. Sentimentul







