În Caransebeș, după zeci de ani de baroniadă PSD, administrația locală nu mai seamănă demult cu o instituție publică. Seamănă mai degrabă cu o aplicație de ride-sharing pentru influență. Apeși pe un buton, vine un Duster (B-123-KPX), urcă cine trebuie, coboară cine trebuie și, până la finalul cursei, apare și contractul cu statul. În mod oficial,

Republica Duster, episodul 2. Sau cum ajunge o Dacie maro, blindată cu tehnică de interceptare, să aibă mai multă transparență administrativă decât jumătate din instituțiile publice ale statului român. În mod normal, într-o țară funcțională, interceptările DNA ar trebui să surprindă panică, conspirații, coduri obscure, oameni care vorbesc criptat despre „pachete”, „marfă” și „transporturi”. În

În Caransebeș, dacă asculți suficient de atent, auzi două lucruri. În primul rând, sirenele ambulanțelor, iar apoi foșnetul contractelor publice, atribuite în mod direct firmelor de casă, de către oamenii PSD. Restul e conversație. O conversație lungă, relaxată și aproape tandră între oameni care vorbesc despre șpăgi, cum discută alții despre vreme, despre „Felix”, „Johny”,

Dacă vreți să știți cum se toarnă infrastructura României cu piatră, facturi și PSD, trebuie să aveți un pic de răbdare. Și, mai mult decât orice, un strop de atenție distributivă. Că asta înseamnă un lung metraj… cu magicieni! Mai ales că, în România, marile proiecte rutiere sau feroviare nu se construiesc cu agregate minerale sau cu