October 29, 2026La ora 08:30:27, într-o fișă de cântărire, datată 15 octombrie 2026, la un control de rutină, apar 55.820 de kilograme, într-un camion. Pe acte, furnizorul de materie primă este SC Beton Lugoj SRL, care aparține omului de afaceri Florin Măran. Vehiculul, așa cum rezultă din talon, are cinci axe. Tot documentul de transport mai spune că marfa reprezintă “agregate naturale de balastieră”, cu proveniența Herendești. Din greutatea totală, încărcătura reprezintă 41.440 de kilograme. Restul este ansamblul gol. Totuși, singurele lucruri pe care nu le spune hârtia sunt pe unde a circulat camionul, ce restricții de tonaj a întâlnit sau dacă gabaritul avea o autorizație specială.
Documentul descrie, însă, suficient de multe, încât o instituție de control să aibă de unde începe. Și asta pentru că, pe actul oficial, există înscrise o zi, o oră, o societate identificată fiscal și o masă măsurată. Așadar, în această poveste, punctul de plecare al verificării încape într-o singură pagină. Doar că drumul până la un răspuns, mai ales în ce privește autoritățile statului român, este mult mai lung, mai ales când vorbim despre protecție și conexiuni politice. E și motivul pentru care investigațiile de presă, publicate de InsiderTM în ultimele luni, au urmărit exploatările asociate lui Florin Măran, relațiile comerciale cu firmele din jurul lui Ion Bejeriță și materia primă care ajunge la marile lucrări de infrastructură, marca PSD.
Partea frumoasă e că, citite împreună, schemele de lucru, care implică sume fabuloase din bani publici, descriu o vulnerabilitate care se tot repetă. Practic, documentele circulă între autorități, dar verificarea pierde firul dintre teren, cantitate, transport și factură. Mai ales când, în ecuație, intervine interesul de partid! Pe acest traseu întâlnim autorizații cu obiect limitat, controale contestate chiar din interiorul administrației, suspiciuni fiscale și acuzații de cumpărare a protecției polițiștilor și inspectorilor ISCTR. Pentru contribuabil, miza este, însă, foarte concretă, căci el finanțează lucrarea în care intră piatra și bugetele din care se întrețin drumurile. Așa că omul are dreptul să știe că resursa a fost extrasă legal, că transportul respectă regulile și că prețul plătit este justificat.
Ceea ce înseamnă că fiecare verificare ratată, care e trecută în dreptul autorităților statului, lasă o parte din această notă de plată, fără nicio explicație. Și așa se naște discuția și despre al doilea aviz de transport care, pe 2 septembrie 2025, a căzut tot pe mâinile autorităților, înainte ca materia primă să ajungă la punctul terminus de pe A1 Margina–Holdea, lotul 2. De data asta, documentul are două nume și, mai presus de orice, fixează un nou segment al traseului. Furnizor de materie primă e EMV-UTIL SRL, firma lui Ion Bejeriță, finul preferat al baronului PSD de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, vicepreședinte al Camerei de Conturi a României. Pe acte, beneficiar e UMB Trading Co SRL a lui Dorinel Umbrărescu. Iar la adresa furnizorului, apare trecută cariera din comuna Drinova, care aparține omului de afaceri Florin Maran, cumătrul lui Titu Bojin de la PSD, fost președinte CJ Timiș.
Așadar, aici, nu mai discutăm despre un utilaj văzut de la distanță sau despre o presupusă destinație. Există un document care leagă furnizorul de un beneficiar și de un șantier precis. Într-un răspuns către InsiderTM privind Margina–Holdea, CNAIR indică EMV-UTIL ca furnizor autorizat pentru balastul provenit din exploatările Jena Est 1, Jena Est 2 și Zăvoiului Roșu 2. Doar că toate explorările de agregate minerale, cel puțin pe hârtie, sunt în constelația lui Florin Măran, prin Beton Lugoj SRL, ca titular de licență. Ceea ce înseamnă că, pe acest segment, până acum, există două probleme mari și late. Marfa ajunge la autostradă printr-un intermediar (Ion Bejerită), nu direct de la deținătorul carierei (Florin Măran). Și doi, niciunde în actele CNAIR, pe segmentul A1, nu apare agreată exploatarea de la Drinova, ceea ce înseamnă că produsul, care intră în fundația drumului, este neomologat.
🟠 Traseul banilor
Și uite așa, întrebarea economică începe exact de aici. Mai exact, ce cumpără antreprenorul de la A1 Margina-Holdea, în plus, prin intermediar? Transport, finanțare, stocuri, asumarea unor riscuri? Pentru o lucrare publică, explicația contează chiar dacă relația dintre furnizori este privată. Și avem răspunsul elocvent și dimensiunea circuitului, exact în analiza financiară, publicată de InsiderTM, pe 10 februarie 2026. Pentru relația EMV-UTIL cu UMB Trading, articolul „Intermediarul de aur” indică aproximativ 30,8 milioane lei în 2023 și 63,7 milioane în 2024. Pentru 2025 sunt prezentate aproximativ 51,2 milioane lei în relația cu UMB Trading și 45,3 milioane cu FCC Construccion, care trage tare să finalizeze modernizarea căii ferate Timișoara-Lugoj-Caransebes.
Aceste sume arată importanța intermediarului în aprovizionarea constructorilor. Și nivelul de conexiune la vârful Ministerului Transporturilor și CNAIR. Că nimeni nu e prost să creadă că pe planeta asta există vreun drumar care acceptă să-și diminueze profitul, cu zeci de milioane de euro, doar ca să cumpere marfă de la un intermediar. Când, de fapt, poate achiziționa (și o mai face uneori!) direct dintr-o balastieră, cu care, de altfel, are atât relații comerciale, cât și contract activ. Totodată, e clar că manevra de spoială nu arată automat cât a câștigat fiecare net, ce cantitate a revândut pe fiecare șantier sau ce parte din preț a suportat suplimentar bugetul public sau cel european. Pentru asta există, pe hârtie cel puțin, instituții ale statului. Tocmai această corespondență trebuie demonstrată. Altfel, o investigație despre bani publici riscă să se oprească la cifra cea mai spectaculoasă și să rateze mecanismul.
În iulie 2026, seria de dezvăluiri publice a InsiderTM a consemnat două sesizări din oficiu, datate 17 și 20 iulie 2026, referitoare la Centura Sud și Margina–Holdea. Articolul descrie suspiciunea majorării artificiale a cheltuielilor, prin intermediere și prin impunerea, în marile lucrări de infrastructură, a acelorași nelipsite personaje – Florin Măran și Ion Bejeriță, ambii cu probleme penale, în special pe segmentul de evaziune fiscală de ordinul milioanelor de euro. Așa că, pentru a înțelege ce ar trebui să controleze statul la originea mărfii, trebuie revenit la exploatarea de la Drinova. În extrasul cadastral, publicat de InsiderTM pe 8 aprilie 2026, terenul din CF 406452 are 60.000 m² și categoria de folosință pășune. Asta înseamnă șase hectare și… ierbivore. Nu utilaje mecanizate!
Investigația „Mecanismul Drinova” demonstrează clar că Primăria Bârna nu a efectuat niciun demers legal sau urbanistic, pentru a schimba categoria de folosință a terenului, înainte de a concesiona pădurea, în vederea exploatării de agregate minerale, către Florin Măran, prin SC Vitida Mineral SRL. La un preț de 4.200 euro pe an! Evident că balastiera de la Drinova nu e singura pășune care livrează materie primă (ne)certificată către marile lucrări de infrastructură din Banat. Chiar dacă pare incredibil, există și bălți piscicole care fac exact același lucru. Si articolul „Peștii de sistem”, publicat pe 30 martie 2026, inventariază proiecte în care valorificarea agregatelor este legată de realizarea unor iazuri piscicole. De aia, azi, Timișul e plin de gropi enorme și… fără pești!
Și de la bălțile piscicole de pe hârtie, care funcționează și azi ca balastiere în toată câmpia Banatului, până la exploatarea aurului aluvionar și a altor metale prețioase, nu a mai fost decât un pas. InsiderTM, în investigația “Aurul din balast” a publicat imagini cu instalații, mărturii și referiri la analize tehnice de laborator. Mai mult, a demonstrat că, dincolo de extragerea agregatelor minerale, proprietarii de balastiere au utilaje neomologate, cu ajutorul cărora rețin particule de aur și un tablou întreg de metale rare, fără licență sau redevență. Apoi, câteva luni mai târziu, seria dezvăluirilor a continuat cu “Autostrada metalelor rare”, cade a vorbit despre exportul sterilului către China, din zone miniere, precum Moldova Nouă, Oravița, Ciudanovița sau Lișava din Caraș-Severin, așa cum sunt și în Maramureș, în perimetrele Bozânta sau Tăuții de Sus.
🟠 Înaltă Poartă
Totuși, când toate agregatele minerale ajung pe drumul public, problema capătă o formă pentru care există acuzații oficiale foarte concrete. În comunicatul din 11 iunie 2025, DNA Timișoara a descris, într-un mod absolut chirurgical, plăți periodice către inspectori ISCTR, în schimbul evitării sancțiunilor. Procurorii indică inclusiv sume de câte 2.500 euro, sub forma unor abonamente lunare, drept taxa de protecție și avertizare anticipată asupra unor controale în trafic. Și uite așa, mecanismul descris de magistrații anticorupție demonstrează că lipsa unui control de stat are valoare economică. Căci un transportator, care rupe drumurile și știe mereu când se verifică tonajul, își adaptează cursele, în funcție de semnalul acustic pe care-l primește de la abonat. Într-un asemenea sistem, absența instituției devine… serviciu oferit!!!
Și ca tabloul să fie complet trebuie spus că toată această încrengătură, care pleacă din balastiere, circulă pe șosele și ajunge în fundația unui drum public, nu ar fi existat, fără protecție și sprijin politic. Pentru că tocmai aceste relații personale sau de cumetrie oferă contextul accesului la putere. Adică la contracte publice, care înseamnă bani cu nemiluita, în mod constant! Că Florin Măran sau Ion Bejeriță – cei mai mari fitofagi de bani publici, când vine vorba despre furnizarea agregatelor minerale pentru infrastructură – sunt ultraconectați la PSD, e notoriu, deja. La fel sunt și relațiile lor de cumetrie, la vârful social-democraților bănățeni! S-a ajuns până acolo, încât, pentru bunul mers al cooperativei de exploatare a agregatelor minerale, în fruntea instituțiilor cu atribuții de control, să fie numite doar persoane docile și obediente.
Așa că, într-o piață cu conexiuni politice puternice, o instituție publică – fie că vorbim despre Poliție, ANRM, ABA Banat, DRDP Timiș, ANAF sau ANM – indiferent cât vrea să pară de independentă, nu poate cere încredere doar arătând că, uneori, a emis acte de control. De fapt, autoritatea trebuie să poată arăta, la modul concret și transparent, ce a măsurat, ce a corectat și dacă aceleași criterii se aplică tuturor. Și, mai presus de orice, că nu elimină și nu fac jocuri concurențiale, în piața liberă! Mai ales acum când mega-instrumentul “Radarul Balastierelor”, promis de vreo zece ani că va lega și transparentiza datele din teren, încă mai trebuie să aștepte.
Așa a anunțat, la 27 octombrie 2026, Ministerul Mediului. Mai precis, că aplicația, care ar trebui să transparentizeze traseul, de la balastieră și până la descărcare, a ajuns în etapa de recepție finală, dar nu poate fi utilizat operațional. Mai sunt necesare cadrul normativ, soluția de găzduire și structura administrativă. În traducere, din nou, statul a eșuat în mod vizibil – are aplicația, a plătit-o dar nu o poate băga în priză! Si uite așa, instituțiile nu reușesc, nici în moarte clinică, să oprească jaful și transforme toate informațiile disponibile, într-un control continuu al circuitului. Nu că autoritățile nu pot livra, ci sunt pur și simplu blocate la mantinelă pentru că, în ecuația agregatelor minerale, incapacitatea statului are… beneficiari politici.
Deci, chiar dacă piatra are o greutate exactă, răspunderea delictuală mai trebuie să aștepte, ca să fie pusă pe cântar. Așa că, până când Radarul Balastierelor va putea urmări marfa din carieră până la șantier, cumpăna va continua să măsoare doar camionul. Nu și greutatea protecției, a controalelor ratate sau a banilor care se pierd pe drum. Pe fișa din 15 octombrie scrie limpede: 55.820 de kilograme. Ce nu scrie nicăieri este cine răspunde pentru ele. Azi, așa cum e de vreo trei decenii încoace, cu certitudine, se știe doar cine plătește factura finală! Contribuabilul, evident! În rest, în continuare, camionul rămâne cu cinci axe. Iar oamenii Sistemului, cu destule portițe, cât să treacă prin toate.
Vrei sa nu ratezi articolele InsiderTM?
Prev Post
What do you think?
Show comments / Leave a comment