July 22, 2025EDITORIAL
Dincolo de doctrină și ideologie politică, acum vreo două decenii, în istoria PSD, a existat un grup de reformă, organizat pe criterii regionale, cunoscut sub numele de Grupul de la Cluj. Ideea n-a murit, așa că, și azi, în sânul social-democraților, există un asemenea pol. Doar că nu-i din inima Transilvaniei, ci de la Caraș-Severin!
July 16, 2025ADMINISTRAȚIE
După ce, prin votul timișorenilor, Nicolae Robu a fost debarcat din funcția de primar al municipiului, pe mâna lui Dominic Fritz, pe lângă sinecuriști din USR, la conducerea Colterm, au fost instalați tot soiul de specialiști în abureli. Singura diferență dintre meritocrați – o simplă vocală! În rest, doar gargară cu bicarbonat, idealism cu CV-uri
July 15, 2025HARD NEWS
Ion Bejeriță este prietenul intim al lui Sorin Grindeanu – șeful Camerei Deputaților și fost ministru al Transporturilor, asfaltatorul preferat al lui Silviu Hurduzeu – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și finul favorit al baronului roșu Ion Mocioalcă. Azi, după mandate întregi de deputat al PSD, nașul mare e vicepreședinte la Curtea de Conturi a României. Adică, la instituția care ar trebui
July 7, 2025INVESTIGAȚII
Frumusețea învățământului universitar medical timișorean constă, în primul rând, în faptul că există. Apoi, că regulile și cutumele, deși sunt bine tipărite pe hârtie și în memoria colectivă, nu sunt valabile chiar pentru toți. Și abia în cele din urmă că dăscălia și norma didactică nu e pentru cine dorește, ci pentru cine se nimerește!
July 2, 2025INVESTIGAȚII
De la mic la mare, toți rechinii sau peștișorii, care învârt afaceri cu statul român, fie că se ocupă cu construcții de drumuri forestiere, autostrăzi, exploatări de agregate minerale sau dezvoltarea unor proiecte imobiliare de lux, știu că Ion Bejeriță este MIEZUL. Că e interfața și portavocea unor șmecheri din PSD Caraș-Severin și Timiș! Adică, mascul
June 16, 2025ADMINISTRAȚIE
Dacă Timișoara e Capitală Culturală, atunci Urbanismul din Primăria de Sticlă a lui Dominic Fritz e, fără urmă de îndoială, Capitala Combinațiilor. Acolo unde, printre alții, tronează majestuos arhitectul, consilierul local și magicianul documentațiilor urbanistice, Răzvan Negrișanu de la SC RD SIGN SRL. Așadar, fiți bine veniți în Timișoara, orașul construcțiilor responsabile, unde în pieptul
June 13, 2025INVESTIGAȚII
Când vine vorba de mâncat bani cu polonicul, România n-a dus niciodată lipsă de rețete. Dar ce se întâmplă acum în Sectorul Energetic e un masterclass de fine dining bugetar. Așadar, bine ați venit în bucătăria SAPE S.A., o companie de stat cu energie regenerabilă din subordinea Ministerului Economiei, condus de Sebastian Burduja, care miroase a
June 9, 2025INVESTIGAȚII
Când confunzi codul bunelor maniere cu codul de bare, ajungi să trăiești din lozinci, ca orice olimpian social-democrat. Ai capul plin de poeme și epifanii, emiți pe frecvențe joase și fără subtitrare, în numele românilor! Exact ca și Sorin Grindeanu, interimarul PSD, care, zilele trecute, s-a referit la viitorul incert și sumbru al stadionului Dan Paltinișanu
June 4, 2025ADMINISTRAȚIE
La început a fost tavanul. Apoi a fost prăbușirea. Nu doar fizică, ci instituțională. În decembrie 2024, în Maternitatea Odobescu din Timișoara – o clădire cu patina a 120 de ani de promisiuni și igrasie – tavanul a decis că a văzut destule și s-a sinucis peste pacienți, decât să mai aștepte renovarea. A zis
June 2, 2025INVESTIGAȚII
Azi, un pic după ora 13, la spălătoria (ne)oficială de autogunoiere a celor de la RETIM, pe care nicio autoritate publică de control nu o vede, deși e situată la drumul mare (Aleea Chişodei nr. 221 Timișoara), a mai avut loc un incident de mediu. Nimic neobișnuit, nimic ieșit din cutume, doar că de data asta
