July 28, 2026Ești la volan? Dă-i play!
În România, toate deciziile se iau prin birouri. Nimeni nu mai face teren, înainte de a lua o hotărâre majoră pentru comunitate. Până și studiile de (pre)fezabilitate, plătite cu zeci sau sute de mii de euro, se fac din spatele unui ecran de calculator, după un model de copy-paste, fără niciun fel de studii geotehnice, la bază. Pur și simplu, pe imaginație și date vechi! De aceea și există administrații care construiesc drumuri la suprapreț, tocmai pentru că niciodată nu știu, cu exactitate, ce zace dincolo suprafața viitoarelor lucrări publice! Decât la nivel de pix și celuloză! Așa se nasc și lucrările suplimentare, bazate pe noi soluții inginerești, pe motiv că realitatea din hârtii, nu e deloc aceeași cu cea din șantier.
Totuși, la Timișoara, imaginația administrativă a făcut un pas înainte și a decis că cel mai potrivit loc pentru un viitor Centru Integrat de Colectare Separată prin Aport Voluntar (CAV), a cărei construcție a și demarat pe fonduri europene, este un fost depozit clandestin de deșeuri al municipalității. Așa cum a semnalat și InsiderTM, fix pe locația unui megalopolis al gunoaielor, care se întinde pe circa 15 ha, în sudul orașului, chiar în Calea Șagului, lângă Colterm. Ceea ce este o performanță greu de egalat, cu atât mai mult cu cât municipalitatea are acolo, la suprafață și mai ales în subteran, peste o jumătate de milion de metri cubi de deșeuri. Ca și cum ai inaugura o clinică de dezalcoolizare, într-o cramă!
Așa că România rămâne singura țară din UE în care economia circulară începe, uneori, prin a se împiedica de propriile molozuri. Doar că, aici, nu vorbim despre zvonuri, postări pe Facebook sau teorii conspiraționiste, ci despre documente oficiale, emise chiar de instituțiile statului. Și, pe principiul, Europa finanțează, România sapă povestea începe cât se poate de frumos, exact în momentul în care Municipiul Timișoara obține finanțare, prin PNRR (Componenta C3 – Managementul Deșeurilor), pentru construirea unui Centru Integrat de Colectare Separată prin Aport Voluntar, pe strada Ovidiu Cotruș. Un proiect european, modern, destinat colectării selective a deșeurilor și educării populației, în spiritul reciclării și ecologiei moderne.
Și pentru acest proiect, în octombrie 2024, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a emis Decizia etapei de încadrare nr. 274, stabilind că proiectul poate merge înainte, fără evaluarea impactului asupra habitatului. Documentația tehnică și corespondența instituțională descriu, aproape didactic, viitorul centru ca fiind unul compus din platforme betonate, containere pentru toate tipurile de deșeuri, instalație de concasare pentru moloz, zonă de compostare, spații administrative și sisteme de colectare a apelor pluviale. Absolut totul, după manualele Comisiei Europene! Deci, pe hârtie, totul a fost funcționează impecabil, cu atent și cu ștampilă. Numai că realitatea a avut alte planuri cu administrația lui Dominic Fritz.
Nu de alta dar, după emiterea acordului de mediu, a apărut un detaliu care nu a fost atins în studiile tehnice și care a schimbat complet povestea minunatului și mirobolantului CAV, finanțat din fonduri europene, cu suma de 25.743.728 lei (fără TVA). Mai exact că, pe o suprafață de 25.000 mp din cele 15 ha, la predarea amplasamentului și la presiunea constructorului (MADLEV CONS SRL), angajații de la Direcția de Mediu a Primăriei Timișoara au consemnat, în hârtii, că la fața locului au fost identificate… materiale excedentare. Adică, pământ, resturi de beton și alte materiale provenite din construcții. Și, la fel de elegant, că administrația locală nu are atribuții, ca să stabilească proveniența și nici trasabilitatea deșeurilor.
🟠 Arheologia administrativă
Tradus din dialect birocratic, în limba română, mesajul subalternilor lui Dominic Fritz este simplu: “Da, sunt deșeuri. Dar nu noi verificăm cine le-a pus acolo”. În același timp, extrem de impertinent și cinic tocmai pentru că, dintotdeauna, terenul în cauză a fost, conform CF nr. 455620, în proprietatea și administrarea Primăriei Timișoara. Ceea ce nu face să reconfirme că, încă de la început, Centrul Integrat de Colectare Separată prin Aport Voluntar de pe strada Ovidiu Cotruș a fost, probabil, singurul proiect european în care primul obiectiv al municipalității lui Dominic Fritz nu este construirea investiției, ci descoperirea terenului. La propriu, nu la figurat! Și, în acest punct, după vizita în teren a funcționarilor municipalității, povestea a încetat să mai fie anecdotică.
Și asta pentru că, odată cu predarea amplasamentului, constructorul s-a apucat să ia probe din teren, la fața locului. Cert e că, până la 6 m adâncime, așa cum rezultă din documente oficiale și probe video, antreprenorul Primăriei Timișoara nu a dat de vreun izvor de apă, ci numai de gunoaie sub formă de plastic și materiale de construcții. Nu la suprafață, ci sub pământ! Și oriunde a săpat, a fost la fel! Practic, o arteră ilegală, prin care orașul și-a împins mizeria sub pământ, ani la rând, încă din 2012, de la finele mandatului de primar a lui Gheorghe Ciuhandu. Apoi, au urmat alte două ale lui Nicolae Robu (2012-2020) și tot atâtea ale lui Dominic Fritz (2020-azi). De fapt, în mod tacit, toate administrațiile locale au acceptat depozitarea reziduurilor provenite din demolări sau lucrări de drumuri/construcții, efectuate de societățile municipalității.
Adică, exact genul de informație pe care orice administrație și-ar dori să o țină departe de vreo investiție prin PNRR – un centru destinat colectării deșeurilor, începe prin a genera propriul dosar privind existența… altor deșeuri! Adevărul e că nici Kafka nu și-ar fi permis o asemenea ironie administrativă! Așa că, din acest moment, în baza documentelor Gărzii de Mediu, discutăm despre o serie de constatări oficiale care descriu, în toată splendoarea, economia circulară în varianta românească. Nu de alta dar întreaga situație, produce o imagine aproape suprarealistă. Una în care Europa plătește pentru un centru destinat colectării selectiv, iar statul român descoperă că primul lucru care trebuie colectat selectiv este chiar molozul existent pe amplasament.
Adevărul e că, dacă ar exista o disciplină olimpică numită reciclarea birocrației, administrația lui Dominic Fritz ar urca pe podium, fără emoții. Nu pentru performanță, ci pentru creativitate. Si asta pentru că documentele oficiale ridică probleme care depășesc simpla existență a unor resturi de construcții, pe terenul Primăriei Timișoara. Aici e vorba despre circa un milion de tone de deșeuri, îngropate până la 6 metri sub pământ, în fiecare lună, din ultimii 20 de ani. Cu acceptul administrațiilor locale, cel puțin pe resturi provenite din modernizări de drumuri și demolări, efectuate de societăți din subordinea municipalității. Așa că proprietarul terenului trebuie să le scoată mizeriile la lumină și să suporte costurile ecologizării.
🟠 Molozul vorbește
Evident, societatea a făcut-o strict pe 2,5 ha, exact pe suprafața desemnată pentru CAV-ul de 5 milioane de euro! A săpat, a scos, a concasat, a reciclat, apoi a turnat betoanele pentru viitoarele platforme! Restul deșeurilor, pe 12,5 ha, au rămas în sarcina lui Dominic Fritz care a avut ghinionul, prin soluția europeană de pe strada Ovidiu Cotruș, să scoată la lumină toată mizeria, îngropată sub pământ, și de către predecesorii săi! Acum, adevărul e că un centru de colectare, construit peste un fost depozit clandestin de deșeuri, nu este doar o ironie administrativă, ci o radiografie fidelă a felului în care funcționează statul român.
Întâi îngroapă problema, apoi o acoperă cu pământ, câteva hârtii și un proiect european, iar când excavatorul scoate adevărul la suprafață, instituțiile descoperă, brusc, că nu mai știu cine este autorul, cine trebuie să plătească și cine răspunde. De parcă un milion de tone de moloz ar fi căzut din cer, odată cu ploaia. În definitiv, CAV-ul din Calea Șagului nu este doar un centru de colectare, ci un monument al memoriei selective din administrația publică. Si asta pentru că sub platformele de beton nu stau doar resturi de asfalt, borduri și fier-beton. Stau două decenii de nepăsare instituțională, complicități administrative și controale care au preferat să privească în altă direcție.
Totuși, dacă proiectul european va fi finalizat, Timișoara va putea spune, fără să exagereze, că are probabil singurul centru din Uniunea Europeană unde economia circulară începe prin excavarea propriului trecut. Poate că acesta este și adevăratul nume al investiției. Nu Centru Integrat de Colectare Separată prin Aport Voluntar, ci Centru de Arheologie Administrativă. Locul în care, cu fiecare cupă de excavator, ies la lumină nu doar gunoaie, ci și urmele unei administrații publice locale care, vreme de douăzeci de ani, a confundat subsolul orașului cu lada de gunoi. Iar dintre toate materialele descoperite acolo, cel mai greu de reciclat rămâne, fără îndoială, responsabilitatea.
Prev Post
What do you think?
Show comments / Leave a comment