July 27, 2026În România există procese și există fenomene naturale. Primele ar trebui să fie mai rapide decât cele din urmă. În practică, însă, munții se erodează, râurile își schimbă cursul, pădurile cresc și dispar, în timp ce dosarele penale, care-l au ca titular pe Ion Bejeriță, finul baronului PSD de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și prietenul intim al fostului premier Sorin Grindeanu, rămân aproape nemișcate. Așa că, dacă geologii ar căuta un etalon pentru măsurarea timpului administrativ românesc, în mod cert, n-ar mai folosi milioane de ani, ci termene de judecată. Nu de alta dar, pe plaiurile mioritice, există până și brânzeturi care se maturează mai repede, decât orice proces penal al iubitorilor de social-democrație.
Un astfel de reper poate fi găsit, fără dificultate, pe portalul instanțelor, la Tribunalul Caraș-Severin. Dosarul nr. 2819/115/2016, înregistrat în urmă cu aproape un deceniu, continuă să figureze… tot în faza de fond, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani și fals în înscrisuri, cu un prejudiciu estimat la peste 10 (zece) milioane de euro. Ultima modificare afișată este din iulie 2026, ceea ce înseamnă că povestea merge mai departe, chiar și după zece ani, într-un ritm care pare inspirat mai degrabă din tectonica plăcilor continentale, decât din Codul de procedură penală. Și nu este un dosar oarecare pentru că, în jurul lui gravitează, de ani întregi, nume cunoscute în zona exploatării agregatelor minerale, societăți comerciale și relații de afaceri, strâns legate de PSD.
Tot aici apare, în mod repetat, numele omului de afaceri cărășan, Ion Bejeriță, unul dintre cei mai norocoși devoratori de contracte publice, din toate pozițiile. Atât în calitate de antreprenor general, cât și în subantrepriză sau furnizor exclusiv de materie primă pentru marii drumari sau feroviari ai României – UMB Spedition, Tehnostrade, Nurol, Strabag, FCC, Maxagro, Antrepriza de Drumuri și Poduri Banat etc. Aşadar, cu un pedigree de social-democrat, în cazul finului lui Ion Mocioalcă, se aplică o regulă nescrisă în administrația românească, care funcționează în trei timpi. Dacă nu se poate rezolva o problemă, se mută într-o altă mapă. Dacă nici asta nu funcționează, se schimbă formularul. Iar dacă tot nu dispare, atunci se anonimizează.
Și se vede asta pe portalul instanțelor de judecată care, în teorie, funcționează după un principiu simplu. Mai exact, cel legat de transparență! Așa că oricine poate vedea existența unui dosar, obiectul cauzei, termenele și, în limitele stabilite de lege, părțile implicate. Este unul dintre puținele instrumente prin care justiția poate fi urmărită de cetățeni, fără intermedierea comunicatelor oficiale. Numai că, uneori, și transparența magistraților capătă nuanțe. În special, când expunerea publică încurcă socotelile, în prag de prescripție, sau atunci când cauza suscită un interes major. Firește, existența unui proces penal nu echivalează cu vinovăția persoanei. Problema nu este că procesul există, ci că pare să nu se mai termine. Nici după un deceniu!
Așa că, după aproape zece ani, întrebarea legitimă nu mai este cine are dreptate sau dacă prezumtivul prejudiciu mai poate fi recuperat, ci dacă justiția mai poate produce un răspuns, într-un termen rezonabil. Pentru că, indiferent de soluția finală, un dosar care traversează un deceniu, fără niciun soi de verdict, riscă să transforme însăși ideea de act de justiție, într-un exercițiu birocratic de rezistență. Există o vorbă veche în lumea juridică – Justiția întârziată este justiție refuzată! În România, uneori, pare că însuși conceptul a fost perfecționat. Nu se mai refuză Justiția. Pur și simplu, se amână suficient de mult, încât să obosească toată lumea, înainte să afle răspunsul. Iar între timp, viața merge înainte. Contractele publice continuă să fie atribuite. Noi licitații apar. Noi proiecte europene sunt lansate. Iar dosarul rămâne, aproape simbolic, suspendat între două termene.
🟠 Hologramă roșie
Când InsiderTM a început să documenteze mecanismele comerciale din jurul agregatelor minerale și relațiile dintre exploatările din vestul țării și marile lucrări de infrastructură, care se învârteau în jurul lui Ion Bejeriță, dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani, pe numele finului baronului PSD Ion Mocioalcă, exista deja. Astăzi, după zeci de articole, sesizări instituționale, autosesizări și chiar întrebări parlamentare, el există în continuare. Singurul lucru care s-a schimbat cu adevărat este calendarul. Și lista afișată pe Portalul Instanțelor. Astfel, în cazul dosarului 2819/115/2016, aflat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, datele publice oferă, astăzi, o imagine cel puțin neobișnuită.
O parte dintre inculpații din dosarul penal, care-l are ca locomotivă pe Ion Bejeriță, sunt afișați cu numele și prenumele. Alții, cu carnet și pedigree, au dispărut din câmpul destinat identității și au fost înlocuiți cu formule impersonale precum „Anonimizat 1”, „Anonimizat 2”, „Anonimizat 3”, „Anonimizat 4” sau „Anonimizat 5”. În aceeași listă coexistă, fără explicații publice, două categorii de persoane. Unii inculpați pot fi identificați. Alții nu. Și nu, nu vorbim despre minori. Nici despre victime sau martori protejați. Pur și simplu, e vorba despre persoane care figurează în aceeași cauză penală de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de circa 10 milioane de euro.
Pe scurt, pentru cei care nu își amintesc, în ianuarie 2016, Ion Bejeriță a fost reținut de procurori pentru evaziune fiscală și spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 10,5 milioane euro. În același an, omul de afaceri a fost trimis în judecată, pe rolul Tribunalului Caraș-Severin. Și de atunci, din 2016, au trecut aproape 10 (zece) ani, fără ca dosarul să fie finalizat, nici măcar în primă instanță, și fără nicio perspectivă clară de soluționare. Tocmai pentru că, de la înregistrarea dosarului și până azi, din motive greu de digerat și de înțeles, în cauza lui Ion Bejeriță au avut loc 79 (șaptezeci și nouă) de amânări, cerute de avocații inculpatului, și aprobate, fără comentarii, de judecătorii care s-au perindat prin cauză. Ultima, cea cu numărul 79, pe motiv că un deținut nu a putut fi adus la adieri din cauze… logistice!
Analiza disfuncționalităților din dosarul penal al lui Ion Bejeriță demonstrează, fără drept de tăgadă, o serie de anomalii sistemice grave care pun sub semnul întrebării buna-credință a instanțelor în finalizarea dosarelor cu prejudicii majore. Acolo unde, de fapt, sunt implicate nume cu rezonanță și implicare politică! Este anormal și inacceptabil, ca un dosar să nu ajungă măcar la stadiul de apel, după 9 ani de judecată. De fapt, nu de judecată, ci de amânări! Așa că, în acest ritm, în septembrie 2026, prescripția răspunderii penale devine inevitabilă, iar prejudiciul de peste 10,5 milioane euro, trecut pe numele lui Ion Bejeriță, partenerul de călătorii al celor din grupul Nordis, riscă să devină irecuperabil. Doar prin simpla trecere a timpului!
Așa se face că, în anul 10 (zece) de judecată și jubiliar… de prescripție, în dosarul Dosarul nr. 2819/115/2016 de pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, statul român pare să fi inventat o specie administrativă nouă: inculpatul Schrödinger. Doar că aici Ion Bejeriță nu joaca rolul vreunei pisici. El există în dosar, participă la proces, produce efecte juridice, dar, atunci când deschizi portalul instanțelor, identitatea lui intră într-o stare cuantică și se transformă într-un banal „Anonimizat”. Exact ca-n celebrul experiment pus în practică de cunoscutul fizician austriac Ervin Schrodinger. Ceea ce întărește și mai mult ideea că transparența justiției nu înseamnă doar publicarea unor termene de judecată. Înseamnă și existența unor reguli clare, aplicate uniform, astfel încât cetățenii să înțeleagă de ce o informație este publică într-un caz și ascunsă în altul.
🟠 Decadă procesuală
În mai 2016, procuroarea Denisa Cristodor de la Parchetul General al României a trimis dosarul lui Ion Bejeriță în judecată, după ce în luna ianuarie a aceluiași an, afaceristul PSD a fost chiar reținut. Și azi, după zece ani, finul baronului Ion Mocioalcă e acuzat de evaziune fiscală (136 de acte materiale), spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (20 de acte materiale), iar soția lui, Mihaela, de evaziune fiscală (136 de acte materiale), spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată. La pachet cu Bejeriță, alte 10 persoane, din siajul PSD, au fost deferite justiției, printre care la fel de celebrii oameni de afaceri Axente Obrejan și Trandafir Rădoia, toți din Caras-Severin.
Așa arată 10 (zece ani) de proces. Cu schimbări de complet. Amânări. Termene peste termene și, în final, după mult tam-tam, anonimizarea inculpaților principali, pe portalul instanțelor de judecată. Ca să nu mai bată la ochi! Evident că accentul nu cade pe vinovăția nimănui, ci pe absurditatea unui dosar penal care pare să fi intrat într-o buclă temporală. Și, cel puțin până azi, nici după 3650 de zile, documentele nu confirmă încă acuzațiile, pe fond, în toată povestea de evaziune fiscală și spălare de bani, prezumată la peste 10 milioane de euro. Totuși, confirmă, însă, ceva foarte important. Mai exact, o performanță administrativă remarcabilă, care cuprinde vreo tonă de hârtie, multe ștampile și antete instituționale, dar extrem de puține verbe de acțiune și substantive.
Și, în tot acest timp, cel puțin pentru Ion Bejeriță, finul baronului Ion Mocioalcă și prietenul președintelui PSD Sorin Grindeanu, afacerile cu agregate minerale au mers ca unse. Zeci de milioane de euro numai din intermedieri și furnizări de piatră și balast pentru marile proiecte de infrastructură rutieră și feroviară! A stat pe loc doar dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani! Poate că, într-o zi, dosarul 2819/115/2016 va avea, în sfârșit, un verdict. De condamnare. De achitare. Sau de încetare a procesului penal. Într-un stat de drept, oricare dintre aceste soluții este legitimă, atât timp cât vine la timp și este rezultatul unei judecăți efective.
Ceea ce nu poate fi considerat normal este ca timpul însuși să devină principalul avocat al inculpaților. Pentru că, atunci când aproape un deceniu de amânări ajunge să cântărească mai mult decât probele, iar prescripția se profilează la orizont ca ultimul act al spectacolului, problema nu mai este a unui singur dosar. Devine problema credibilității întregului sistem. Iar poate cea mai mare ironie este că, în România, nu identitatea inculpaților pare să fie cu adevărat protejată, ci însăși lentoarea justiției. Numele dispar de pe portaluri. Termenele se înmulțesc. Completurile se schimbă. Contractele publice continuă să curgă. Si actorii rămân aceeași!
Prev Post
What do you think?
Show comments / Leave a comment