În plin scandal al exploatărilor ilegale de agregate minerale din Banat, pe pagina oficială de Facebook, Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu a semnalizat că (încă!) mai există! Nu doar că instituția a transmis că respiră și e funcțională, ci și că, odată cu glasul, i-au revenit și mușchii. Așa se explică, de fapt, dublul mesaj al autorității, care a fost aruncat în online, sub forma unui avertismentpublic, în direcția tuturor operatorilor de resurse ale subsolului. Practic, o postare care transmite tot atâtea idei – Stop ilegalităților în balastierele din Timiș/Legea nu este opțională! Doar că, în loc de tremurat și transpirații reci, reacția revoluționară a Gărzii de Mediu a stârnit un val de râsete și comentarii negative, atât în mediul virtual, cât și pe piața liberă de profil.
În ansamblu, Gardă de Mediu Timiș susține că, în ultimele două săptămâni, controalele pe care le-a întreprins au scos la iveală… o realitate inacceptabilă. Exact faptele despre care, de luni de zile, în serial, vorbește și InsiderTM. Mai exact, balastiere fără capăt și fără fund, exploatări de minerale sub acoperirea de iazuri piscicole, minerit fără documente, gropi de gunoi clandestine, extrageri de metale prețioase sau rare, fără licență sau permis, etc! Ca și bilanț pe 14 zile, comisarii de mediu vorbesc despre un număr de 27 controale, 17 amenzi în valoare de 1.060.000 lei și 7 sancțiuni complementare de desființare a unor lucrări ilegale și readucerea terenurilor la starea lor inițială.

Pe scurt, activități balastiere, desfășurate fără acte de reglementare. Proiecte începute fără autorizații. Sau, cum spune Gardă de Mediu, nimic altceva decât… o lipsă evidentă de respect a operatorilor de agregate minerale, față de legislația de mediu:
Avertisment direct – cei care continuă să funcționeze în afara legii trebuie să știe că urmează controale repetate, sancțiuni mai dure și măsuri drastice, inclusiv oprirea activității. Apel către cetățeni – dacă observați activități suspecte sau intervenții neautorizate asupra mediului, nu rămâneți indiferenți. Sesizați aceste situații autorităților competente. Implicarea voastră contează. Controalele continuă. Fără excepții. Fără compromisuri. Protejarea mediului este o obligație. Încălcarea legii are consecințe.
Așadar, ca și concluzie, în doar două săptămâni de controale, din 27 de balastiere de pe raza județului Timiș, comisarii de mediu au depistat nereguli la aproape două treimi dintre aceste entități. Două treimi! Și la un sfert din cei controlați au descoperit exploatații ilegale sau săpături dincolo de perimetrele autorizate. De exemplu, la Drinova, acolo unde omul de afaceri Florin Măran operează cariera de andezit, fix pe pășunea comunei Bârna, nu era nimeni acasă. Exact în ziua aceea, ca și coincidență, când au descins cei de la Garda de Mediu, cel mai mare balastier din Banat nu a desfășurat activitate economică, la punctul de lucru. Doar în ziua aia, că-n rest, Florin Măran și-a văzut de treabă.
🟠 Marketing de mediu
Acum, dacă desfacem, pe bucăți, mesajul sforăitor al Gărzii de Mediu Timiș, în toată splendoarea, observăm câteva lucruri. În primul rând că, în sfârșit, instituția a descoperit că legea nu e opțională. Revelație târzie, dar măcar există! Apoi, tonul dur, care vorbește despre o realitate inacceptabilă și o luptă fără excepții sau compromisuri, spune totul despre presiunea publică! De fapt, limbajul autorității nu e deloc unul standard sau administrativ, ci o retorică de instituție care, fie a fost prinsă că a dormit în papuci, fie încearcă să arate că face ceva.
De fapt, bilanțul celor de la Gardă de Mediu Timiș nu demonstrează altceva decât un eșec sistemic. Unul care arată că, la balastierele din Banat, din 27 controale în 2 săptămâni, rata de sancționare a fost de peste 60%. Mai mult, că 7 dintre exploatațiile de agregate minerale, din totalul celor care au fost supuse controlului, au efectuat lucrări ilegale. Adică, peste 25%! Da, sună impresionant, până gândești logic! Dacă, în doar două săptămâni, comisarii de Mediu au descoperit atâtea nereguli, asta înseamnă că, în realitate, vorbim despre o recunoaștere a unui fenomen larg răspândit, exact așa cum a susținut InsiderTM, de fiecare dată.
Mai mult, statistica autorității confirmă, negru pe alb, că ilegalitățile din balastiere bănățene nu sunt excepții, ci regulă. Și că, de fapt, controalele anterioare fie n-au existat, fie au fost doar…decorative. Așadar, postarea explicativă de pe Facebook a Gărzii de Mediu Timiș nu reprezintă nicio victorie răsunătoare, ci o recunoaștere (involuntară!) că lucrurile au fost tolerate și au scăpat de sub control. Altfel, sunt greu de digerat procente de 60% (amenzi) și 25% (lucrări ilegale)! Și mai e ceva care confirmă că, în toată ecuația cu balastierele din zona Lugojului, de-a lungul anilor, din motive politice, comisarii s-au purtat… cu mănuși de mătase.
Că exact așa se traduce eufemismul birocratic și lingvistic pentru haos organizat – activități fără acte de reglementare! O formulare extrem de blândă și liniștitoare, când, de fapt, nu e vorba de nimic altceva decât despre exploatări ilegale de agregate minerale, lipsă de autorizații, distrugeri de mediu și, evident, evaziune fiscală. Așa că, în limbaj real, asta înseamnă protecție politică, tolerată pe termen lung. Iar lipsă de… respect față de legislație, trâmbițată de Garda de Mediu Timiș, în contextul balastierelor, e aproape comică. Nu de alta, dar chiar nu e lipsă de respect, ci e profit curat și interes de grup organizat!
Și, la toată poezia asta cu rimă în metru antic, aruncată în mediul online de autoritatea județeană de Mediu, se mai adaugă, pe de-o parte, și avertismentul furibund către operatori care, pe hârtie, sună – urmează controale repetate, sancțiunii mai dure, inclusiv oprirea activității. Când, în realitate, mesajul e… gata, nu mai putem să ne facem că nu (vă) vedem. Da, asta e traducerea care răzbate direct, nu printre rânduri, atunci când o instituție simte nevoia să spună că va aplica… legea. De fapt, comunicatul Gărzii de Mediu Timiș spune (fără să spună!) că fenomenul de jaf din balastiere e cunoscut de autorități, că există un volum mare de ilegalități, că intervenția vine brusc și concentrat (nu gradual!) și că totul e o reacție defensivă, nu strategie reală de control.
🟠 Dublu limbaj
Așa ca, indiferent ce spune Garda de Mediu Timiș, care a descoperit brusc că, fără compromisuri, trebuie să aplice legea în cazul jafurilor din balastieră, e limpede că zonele se curăță selectiv. Fără a deranja prea mult actorii mari de pe piața de agregate minerale din Banat! Și dovada în acest sens sunt zecile de petiții care au venit dinspre zona Lugojului și pe care comisarii instituției le-au tratat sau pasat, în funcție de interese personale sau de grup. Se vede asta din documente și răspunsuri instituționale! Apoi, din sutele de mesaje și comentarii de la postarea celor de Garda de Mediu Timiș, rostogolită chiar pe site-uri media, care arată (cu probe!) dezastrul ecologic din Banat și semnalizează neîncrederea în autoritatea de control a statului român.
Și marea majoritatea a nemulțumirilor timișenilor, așa cum rezultă din feedback-ul devastator al populației, e legată de poluarea râurilor curgătoare, îngroparea/abandonarea deșeurilor menajere/construcții pe malurile apelor și de dezastrul rezultat din activitatea necontrolată a balastierelor. Cu foarte mici excepții, partea cea mai criticată e zona Lugoj (Gavojdia, Herendești, Drinova, Lugojel, Jena etc). Exact acolo unde controlează exploatațiile de agregate minerale omul de afaceri Florin Măran, cumătrul lui Titu Bojin și partenerul de afaceri al lui Ion Bejeriță, intermediarul de aur al resurselor, în relația cu marii drumari și feroviari ai României. Adică, marea familie PSD!
Aşa că, finalul e aproape banal, dacă nu ar fi atât de cinic. Pentru că, dincolo de grafice, procente și comunicate cu mușchi umflați pe Facebook, realitatea rămâne aceeași. Mai exact că, în Banat, legea nu a lipsit niciodată. A lipsit doar voința de a o aplica. Iar atunci când, brusc, instituțiile își amintesc că există, nu e un semn de forță, ci o dovadă că presiunea a devenit prea mare, ca să mai fie ignorată. Ca atare, adevărul simplu, fără floricele administrative, e că balastierele nu s-au apucat ieri de ilegalități și nici nu au funcționat în vid instituțional. Au crescut, s-au extins și au prosperat sub ochii acelorași autorități care azi descoperă, teatral, realități inacceptabile. Chiar și legea!
Ca și cum dezastrul de mediu s-a produs peste noapte, nu în ani de complicități, tăceri și controale bifate pe hârtie, cu cifre pompoase, care niciodată nu au rezolvat problema! Și, când Garda de Mediu promite (solemn!) că nu vor mai exista compromisuri, mesajul real nu e unul de viitor, ci o confesiune despre trecut. Despre compromisurile care au existat. Despre ochii închiși. Despre liniștea convenabilă. În rest, chiar și azi, spectacolul continuă. Cu aceiași actori, aceleași interese și aceleași decoruri de praf, gropi și ape murdare.
În esență, toată povestea nu e despre controale, amenzi sau postări nervoase pe Facebook. E despre un sistem care funcționează perfect… pentru cine trebuie. Pentru restul, adică pentru mediu, lege și contribuabili, rămâne doar praful ridicat de excavatoare și apa tulbure din râuri. Când, în două săptămâni, descoperi nereguli la două treimi dintre cei controlați, e clar că nu există ordine și că, în bătătură, e un adevărat dezastru. Că așa se întâmplă când, pentru o clipă, cineva ridică capacul de pe o oală care fierbe de ani de zile. Și se mai și preface că, abia acum, a început să vadă problemele. Deși, de fapt, toate evidențele au fost, mereu, în același loc. Exact sub nasul Gărzii de Mediu Timiș!











What do you think?
Show comments / Leave a comment