La Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, o decizie administrativă, comunicată prin e-mail, în ajun de Anul Nou, și asumată de directorul Stela Iurciuc, a produs trei efecte majore. Și e pe cale să-l producă și pe al patrulea! În primul rând, a dus la înlocuirea abuzivă și nelegală a șefului de la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara, dr. Armand Gogulescu. Apoi, a lăsat secția fără coordonator căci, atât cel demis, cât și cel numit la butoane cu data de 1 ianuarie 2026 (dr. Claudiu Avram), ambii se aflau în concediu legal de odihnă, aprobat de managementul SCMUT. Deci, cade variata că nu s-a știut.
Mai mult, când subiectul a explodat public, toate zoaiele, jocurile de culise și interesele pe persoană fizică sau de grup, care gravitează în jurul unor astfel de promovări pe linie medicală, au dat pe dinafară. Acum, chiar dacă pare incredibil, tot circul e pe cale să producă și al patrulea efect de bumerang. Și tăvălugul a pornit, din nou, luni 12 ianuarie 2026 când, pe final de program de lucru, unitatea sanitară a decis să ceară Ministerului Sănătății, în scris, un punct de vedere vizavi de… legalitatea deciziei care a dus la schimbarea intempestivă a șefului de secție de la Balneologie. Da, întrebarea vine după executarea dr. Armand Gogulescu. Nu înainte, așa cum ar fi fost normal, logic și firesc!
Pe scurt, decizia de înlocuire a șeful de clinică a aterizat în mailul de secretariat al secție pe 31 decembrie, fix la ora 13.19, deși actul administrativ al SCMUT (nr. 2699) poartă data de 19 decembrie 2025. Altfel spus, comunicarea internă s-a făcut la o distanță de 12 (doisprezece) zile. Dincolo de faptul că documentul e plin de vicii de procedură – de la temei legal, mandat de management expirat și încadrare legală greșită – acesta nu conține nicio motivare în fapt sau în drept, deși este un act administrativ unilateral și supus controlului juridic. Doar povești și driblinguri!

De fapt, schimbarea de la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a fost aruncată de SCMUT în cârca Senatului UMF Timișoara care, pe 26 noiembrie 2025, la solicitarea managerului Stela Iurciuc, ar fi decis că dr. Claudiu Avram e îndreptățit să preia șefia de secție. Pe motiv că e conferențiar și mai mare în grad universitar decât dr. Armand Gogulescu, care e doar șef de lucrări. Cert e că, dacă nu ar fi fost grabă, pe legea nouă a Sănătății, aplicabilă din 25 ianuarie a.c, toate aceste detalii, care se împiedică în grade academice, ar fi contat fix cât o ceapă degerată. Tocmai pentru că, noile modificări legislative dau liber, la orice medic primar, să ocupe, în anumite condiții, funcția de șef de clinică. Indiferent de tresele universitare!
Echipa științifică
În acest moment, nici nu mai intră în discuție că tardivitatea comunicării deciziei SCMUT a afectat dreptul la apărare al dr. Armand Gogulescu. Timingul cu Ajunul Revelionului și cu finalul de program de lucru e limpede! Sau că managerul Stela Iurciuc a greșit când a numit, în locul medicului, o alt doctor care nu îndeplinește criteriile minime cerute pentru conducerea unei secții clinice, în special în ceea ce privește specializarea de Medicină Fizică și Reabilitare. Nu de alta, dar dr. Claudiu Avram e Reumatolog și nu are nici măcar cei 5 ani vechime în specialitate, așa cum cere imperativ legea.
În schimb, ceea ce contează cu adevărat sunt alte lucruri, poate chiar mai grave. În primul rând că, de la numirea în funcția de manager al SCMUT (iunie 2025), în afară de momentul festiv al inaugurării noii clădiri de la Balneologie (25 iulie 2025), când a venit doar la poze cu primarul Dominic Fritz, dr. Stela Iurciuc nu a vizitat niciodată Clinica de Medicină Fizică și Reabilitare. Nu cunoaște personalul și nu înțelege nici meniul! Și asta e cert! Ce mai e cert, dincolo de relația de cumetrie (notorie deja!) dintre managerul
SCMUT și noul șef de secție de la Balneologie, e și echipa fantastică pe care o formează cei doi medici, în planul a zeci de colaborări academice.
Ceea ce, în ochii legii, se numește conflict de interese sau incompatibilitate. Nu de alta, dar o analiză atentă a unei liste întregi de lucrări științifice, enumerate în CV-uri și în preambulul unui doctorat, arată, clar ca lumina zilei, că dr. Claudiu Avram, în calitate de angajat și nou șef de clinică, are o relație privilegiată cu angajatorul Stela Iurciuc. Mai exact, apar împreună, în calitate de autor sau coautor pe diverse cercetări sau proiecte comune (Dietary and physical activity counseling…, Physical activity perception…, Revascularized coronary patients… etc.) toate publicate în reviste de profil.
În general, în medicină, la fel ca și în administrația publică, incompatibilitatea poate apărea atunci când o persoană are interese (financiare, profesionale sau personale) care pot influența deciziile pe care le ia, într-o poziție de conducere sau administrativă, în favoarea unui terț-colaborator. Pentru că tocmai acest lucru indică producția științifică comună între dr. Claudiu Avram și dr. Stela Iurciuc (inclusiv articole în reviste cotate) – o relație academică și științifică strânsă. Evident, cercetarea colaborativă nu este, în mod necesar, ilegală sau etic problematică, în sine. Tocmai pentru că derapajele apar doar atunci când aceste relații sunt folosite pentru a influența decizii administrative, în cazul de față, o funcție de conducere sau un avantaj instituțional.
Miros de sulf
Evident, în speța de la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara, e greu de demonstrat că duzine întregi de articole științifice, care au fost folosite în promovări interne pe linie universitară, pot afecta criterii de evaluare profesională. Sau pot crea simpatii, slăbiciuni, ascendent moral sau vreo trambulină pentru avansări profesionale înainte de termen! Totuși, ce scoate în evidență acest model de lucru e că, înainte de numirea în funcția de șef secție, între dr. Avram și managerul Iurciuc, exista o relație repetată de colaborare profesională. Una extrem de solidă! Ceea ce, evident, întărite cu relația de cumetrie dintre cei doi, ridică semne serioase de întrebare asupra obiectivității deciziei instituționale.
Că nu degeaba, așa cum rezultă din date publice, organizațiile profesionale spun că metoda de co-semnare frecventă a articolelor științifice, între conducerea administrativă și persoana numită într-o funcție publică majoră, poate constitui lejer un conflict de interese real și o stare vădită de incompatibilitate. Mai ales dacă nu se delimitează clar rolurile administrative de cele de cercetare academică, în contextul unor numiri administrative, așa cum e și cazul de la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara. Altfel, e complicat să vii acum și să spui că de vină pentru întreaga situație e ba UMF Timișoara, care l-a nominalizat pe dr. Claudiu Avram, ba fosta conducere a SCMUT, care nu i-a făcut dr. Armand Gogulescu un contract de mandat la șefia secției, ci doar o anexă.
Și nu poți nici să reîncălzești veșnica poveste cu greaua moștenire, cu deblocarea activității sau cu eficientizarea structurii! Când, de fapt, nimic nu are legătură directă cu interesul pacientului, ci doar cu o lipsă crasă de transparență, cu nepotism, favoritism, amatorism și anti-management sanitar. Așa că nu e de mirare că sunt voci care califică acțiunea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara drept o șaradă ieftină și un abuz de putere, în care prerogativele de conducere au fost exercitate discreționar, pe CNP, fără respectarea principiilor de etică și imparțialitate în administrația publică.
În fond, nu mai vorbim despre o simplă schimbare de șefie de secție, ci despre un test de integritate instituțională pe care Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara l-a picat lamentabil. Exact asta se întâmplă când deciziile se iau pe repede-nainte, se comunică pe furiș, se justifică post-factum și se învelesc în relații personale sau academice. Că doar așa medicina devine decor, într-un stat de drept, în care funcțiile se moștenesc, se negociază și se câștigă pe bază de prietenii sau coautorat. Nu prin lege și transparență! Restul e doar miros de sulf care, în curând, va da naștere la o nouă specialitate clinică la SCMUT – rezidențiatul pe cumetrie!















What do you think?
Show comments / Leave a comment