În sfârșit, realitatea administrativă locală produce o comedie spumoasă, fără să mai fie nevoie de satiră. La Timișoara, oraș european și smart, cu aplicații și nervi tari la șoferi, acum câteva zile, pe 7 aprilie 2026, s-a descoperit o mică bijuterie birocratică. Mai exact, autoutilitarele Timpark, care ridică mașini parcate ilegal, circulau, cum să spunem elegant, în afara legii. Da, legea pe care tocmai angajații municipalității o aplică cu zel și mult aplomb, când îi prind pe timișoreni, în offside, cu parcarea.
Așa cum rezultă din procesul-verbal, controlul a fost făcut de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timiș (ISCTR). Și, surpriză, autoritatea a constatat că mașinile Timpark ridicau alte autovehicule, fără să aibă licență de transport. Un detaliu minor, exact ca centura de siguranță la Formula 1. Incidentul a avut loc pe strada Albinelor, când una dintre autospeciale Primăriei Timișoara a fost trasă pe dreapta. Nu pentru că ridicase prea multe mașini, ci pentru că, ironic, nu avea voie legal să transporte nimic.
Așa că, plăcuțele de înmatriculare au fost reținute pe loc. Și asta pentru că legislația românească (da, există și din aia) spune că orice vehicul, care face transport de bunuri sau persoane, trebuie să dețină licență emisă de Autoritatea Rutieră Română. Nu contează dacă e firmă privată sau instituție publică, așa cum e și Timpark, în regim de serviciu public și în subordinea Consiliului Local Timișoara. Cert e că legea, așa cum e, nu discriminează. Ea doar… există.
De fapt, povestea merge și mai departe deoarece, în spiritul creativ care a consacrat administrația publică a useristului Dominic Fritz, din interiorul Timpark a venit și explicația abracadabrantă pentru lipsa licenței de transport. Cică activitatea entității ar avea caracter de interes public. În traducere liberă, dacă e pentru binele comunității, putem ignora niște reguli. Eventual și Codul Rutier, dacă e nevoie.
În replică, în plin scandal instituțional, care a înroșit telefoanele, ISCTR a pus pe masa discuțiilor o idee scandalos de logică. Una care zice, cu legea în spate, că, dacă ridici mașini și taxezi proprietarii pentru asta, așa cum face Timpark, atunci înseamnă că faci activitate economică. Iar activitatea economică vine la pachet cu obligații. Inclusiv, cu licențe de transport și drumuri la ARR!
Cu alte cuvinte, situația e de-a dreptul poetică. Nu de alta, dar serviciul public al Primăriei Timișoara, care sancționează ilegalitatea și ridică mașini de pe străzile orașului de pe Bega, funcționează el însuși într-o zonă deloc interpretabilă. E ca și cum polițistul ar da amenzi pentru viteză în timp ce conduce fără permis, dar cu intenții bune. Așa că, în prezent Timpark s-a apucat, conștiincios, de demersurile pentru obținerea licențelor necesare pentru cele cinci autoutilitare. Adică exact acele documente care trebuiau să existe, cu mult înainte să iasă pe stradă.
Doar că, între timp, hingherii de mașini ai Primăriei Timișoara își continuă, în paralel, și activitatea economică nelicențiată. Așa cum au făcut-o chiar de a doua zi, pe 8 aprilie a.c, deși au fost amendați și somați ca să intre în legalitate. Așa că morala, dincolo de imaginile surprinse în teren, e simplă. În primul rând, în România, legea e obligatorie doar pentru cetățeni. Nu și pentru autorități care, dintr-un reflex administrativ bine rodat, mai întâi o aplică, apoi o și citesc.












What do you think?
Show comments / Leave a comment